Procedura pentru organizarea probei scrise de la Definitivat 2026 a fost transmisă de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare. Profesorii pot intra în sala de examen în intervalul orar 7.30 — 8.00, astfel încât plicurile cu subiecte să poată fi desigilate în prezența candidaților la ora 9.00, în toate sălile de examen, după cum se arată în document. Vezi mai jos, în articol, regulile pentru proba scrisă de la Definitivat 2026.
- Proba scrisă are loc pe 14 iulie, potrivit calendarului oficial.
Accesul profesorilor în săli se face până la ora 8. Plicurile cu subiectele vor fi desigilate în prezența candidaților la ora 9, conform procedurii oficiale
Art. 5 – „(3) Accesul candidaților în sala de examen este permis în intervalul orar 7.30 — 8.00. Transmiterea plicurilor sigilate cu subiecte în sălile de examen se realizează de către preşedintele comisiei de examen, însoțit de unul dintre secretarii comisiei. În cazul constituirii unui centru de examen cu mai multe locații, președintele poate desemna în acest scop alți membri ai comisiei (minim 2 membri pentru fiecare locație a centrului de examen), astfel încât plicurile cu subiecte să poată fi desigilate în prezența candidaților la ora 9.00, în toate sălile de examen.”
Profesorii au obligația să redacteze lucrarea scrisă cu cerneală sau pix de culoare albastră. Desenele/graficele se pot realiza şi cu creion negru
În procedură este menționat că este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate șterge. Vezi mai jos în ce situații poate fi anulată lucrarea:
Art. 5 -„(4) Candidatii au obligația de a redacta lucrarea scrisă pe foile tipizate, în chenar, cu cerneală sau pix de culoare albastră; desenele/graficele se pot realiza şi cu creion negru. Este interzisă utilizarea instrumentelor de scris (stilou, pix) a căror cerneală se poate șterge. Candidații care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală, iar schemele/desenele cu o linie oblică.
Pe foaia tipizată, candidatii completează, cu majuscule, denumirea disciplinei de examen, copiind formularea din subiectul primit.
(5) Înscrierea numelui candidatilor sau a altor nume proprii (inclusiv denumiri de unități de învăţământ) care nu au legătură cu cerintele subiectului în afara spatiului care se sigilează, precum și orice alte semne distinctive pe foile tipizate, destinate lucrărilor scrise, determină anularea lucrărilor scrise.”
În fiecare sală de examen vor fi 3 profesori asistenți
Art. 5 – „(6) Pe parcursul desfăşurării probei scrise se asigură supravegherea fiecărei săli de către 3 profesori asistenți. Unul dintre profesorii asistenți este desemnat responsabil de sală, iar unul dintre profesorii asistenți va fi desemnat pentru scanarea lucrărilor scrise ale candidaților din sala de examen, precum şi pentru accesarea şi utilizarea platformei de evaluare în vederea efectuării următoarelor operațiuni:
a) marcarea în platformă a candidatilor absenți, retraşi, eliminați şi a candidaților cărora li se anulează lucrările scrise în centrul de examen;
b) încărcarea în platformă a lucrărilor scrise scanate color;
c) marcarea în platformă pentru fiecare lucrare scrisă scanată a numărului de pagini și limba în care este redactată lucrarea.”
Ce obiecte sunt interzise în sala de examen
Sunt interzise gențile, poşetele, ziarele, revistele, cărțile, caietele, mijloacele electronice de calcul și telefoane mobile, conform procedurii. Profesorii asistenți desemnați pentru scanarea lucrărilor scrise şi pentru utilizarea platformei de evaluare pot utiliza telefonul mobil doar pentru accesarea platformei de evaluare, potrivit sursei citate.
Art. 5 – „(7) Candidații şi profesorii asistenți nu pot avea asupra lor, in sala de examen, obiecte sau materiale din următoarele categorii: genți, poşete, ziare, reviste, cărți, caiete, mijloace electronice de calcul, telefoane mobile sau orice alte dispozitive/mijloace care intermediază/facilitează comunicarea la distanță, precum şi alte obiecte/materiale a căror utilizare afectează desfășurarea examenului în condiții de legalitate, echitate si obiectivitate.
Candidații pot avea dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche (elină) şi planurile de conturi pentru disciplina „economic, administrativ, poştă”.
Materialele si/sau obiectele nepermise vor fi depuse in sala de depozitare a obiectelor personale, înainte de intrarea în sala de examen. Profesorii asistenți desemnați pentru scanarea lucrărilor scrise şi pentru utilizarea platformei de evaluare pot utiliza telefonul mobil doar pentru accesarea platformei de evaluare.”
După ce a fost desfăcut plicul cu subiectele, niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala, decât dacă predă lucrarea
Art. 5 – „(9) Candidații care nu sunt prezenți în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba scrisă.
(10) Din momentul deschiderii plicului cu subiecte, niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala, decât dacă predă lucrarea, subiectul primit, ciornele şi semnează de predare. În cazuri exceptionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit obligatoriu de unul dintre profesorii asistenți până la revenirea în sala de examen. În această situație, timpul alocat rezolvării subiectelor nu se prelungește.
Profesorii asistenți nu discută între ei în timpul desfășurării probei
Art. 5 – „(12) În timpul desfăşurării probei, responsabilul de sală și ceilalți profesori asistenți nu discută între ei și nu rezolvă subiectele. Unul dintre cei trei supraveghetori se aşează în fata clasei, iar altul în spatele clasei și nu au alte preocupări decât supravegherea candidaţilor.”
Ce se întâmplă cu profesorii care copiază
Cadrele didactice care sunt surprinse copiind sunt eliminate din examen pentru tentativă de fraudă, după cum se arată în procedură. Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă pierd dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare.
Art. 5 – „(14) Candidații care în timpul desfăşurării probei scrise sunt surprinși copiind, transmițând soluții cu privire la subiecte sau având asupra lor materiale nepermise, chiar dacă nu le utilizează în momentul în care sunt depistați, sunt eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, prin decizie motivată a președintelui comisiei de examen, situație în care profesorii asistenți care asigură supravegherea sau membrii comisiei de examen încheie un proces-verbal. Aceeași măsură se aplică și pentru orice altă tentativă de fraudă.
Candidații eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă pierd dreptul de înscriere la examen în sesiunea imediat următoare, iar sesiunea în care au fost eliminaţi din examen este luată în considerare între cele 3 sesiuni fără taxă prevăzute de lege.”
Candidații care părăsesc sala din motive de sănătate pot solicita anularea lucrării
Art. 5 -„(15) Candidații care din motive de sănătate sunt obligați să părăsească sala de examen pot solicita anularea lucrării. În această situație se încheie un proces-verbal semnat de responsabilul de sală și profesorii asistenti.
(16) Candidații care renunță din proprie initiativa la examen pot solicita anularea lucrării, pe baza unei declarații si pot părăsi sala după cel putin o oră, dar nu la mai mult de 3 ore de la deschiderea plicului cu subiecte.
(17) În situatiile de la alin. (15) si (16) lucrările scrise nu se încarcă în platforma de evaluare, implicit nu sunt evaluate, iar în statistici candidații respectivi se raportează retrași. Candidații nu au dreptul de a părăsi sălile de examen având asupra lor subiecte de examen, foi tipizate sau ciorne. Pe parcursul desfăşurării probei scrise profesorul asistent din sala de examen desemnat pentru accesarea și utilizarea platformei de evaluare marchează în platformă candidații retrași și eliminați, conform precizărilor transmise de Ministerul Educației și Cercetării.”
Despre contestațiile la proba scrisă
În documentul oficial este precizat că la avizierul fiecărui centru de examen și pe ușa fiecărei săli de examen se afişează și informațiile privind depunerea/transmiterea și înregistrarea contestațiilor la centrul de examen, astfel:
a) în data de 21 iulie 2026 contestațiile se depun, în scris, până la ora 20:00;
b) în data de 22 iulie 2026 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00. Transmiterea contestatiilor la centrele de examen se poate realiza si electronic (scanat), prin poştă electronică, în data de 21 iulie 2026 şi în data de 22 iulie 2026 până la ora 12:00.
Art. 4 – „(2) În contestație candidatul precizează următoarele informații: județul, numărul fișei de înscriere la examen, denumirea centrului de examen, numele, inițiala/inițialele prenumelui tatălui, prenumele, codul numeric personal, disciplina la care a susținut proba scrisă în cadrul examenului şi nota contestată, adresa de e-mail și numărul de telefon.
Contestația la proba scrisă se depune la centrul de examen, personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.
Candidatul anexează la contestația depusă/transmisă la centrul de examen și o copie a buletinului de identitate/cărții de identitate. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați.”
Procedura pentru proba scrisă de la Definitivat 2026 poate fi consultată mai jos:









Calendarul Definitivat 2026
- Până la 10 octombrie 2025: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ
- 1 – 10 octombrie 2025: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene / Comisiei de examen a Municipiului București
- 13 – 24 octombrie 2025: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar. Înştiinţarea candidaţilor cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.
- Până la 29 mai 2026: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:
a) prima inspecție de specialitate până la 6 februarie;
b) a doua inspecție de specialitate până la 29 mai. - 2 – 15 iunie 2026: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică
- 14 iulie 2026: Susţinerea probei scrise
- 21 iulie 2026: Afişarea rezultatelor inițiale
- 21 – 22 iulie 2026: Înregistrarea contestaţiilor
- 22 – 26 iulie 2026: Soluționarea contestaţiilor
- 27 iulie 2026: Afişarea rezultatelor finale
- 27 – 29 iulie 2026: Transmiterea la Ministerul Educației și Cercetării a tabelelor nominale cu rezultatele candidaţilor promovați
- 30 iulie – 18 august 2026: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației și Cercetării
Despre definitivat
Examenul de definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028.
Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.”
Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.
Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:
- etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
- etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.
Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.
Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.
Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
1 comment
Pentru cei care dau definitivatul, caniculă sau nu, AC sau nu în săli, nu va fi niciun scandal. ”Societatea” s-a obișnuit să-și bată joc de profesori, chiar și de cei care doar încearcă să intre în sistem. Iar după ce se publică rezultatele, vor fi publicate instantaneu articole tendențioase care vor arăta cum ”doar” 70-80% din candidați au obținut note de trecere (de parcă e obligatoriu ca toți candidații să ia note de trecere), și vor ignora complet faptul că și cei cu note foarte mari nu vor ocupa, probabil, posturi. Nu există posturi viabile în epoca Bolojan.
Iar apoi tot autorii articolelor vor anunța, surprinzător, că există numeroase petice de catedră, împrăștiate în 10 școli diferite, unde nu vor fi profesori de specialitate pentru că… 1. nu sunt posturi complete sau la care să se poată face naveta în mod rezonabil, 2. posturile (și crâmpeiele de post) care există sunt plătite execrabil, 3. multe primării nu decontează transportul în ciuda legii, 4. pe unele specialități chiar nu există doritori (din motivele 1-3, plus lipsa absolvenților în domeniile respective care să vrea să intre în învățământ, să aibă modul psihopedagogic și să ia note de trecere la CNU, condiții obligatorii); 5. instabilitatea în sistem a devenit critică; singurul avantaj major al învățământului era stabilitatea pe post, acum nici acesta nu mai există pentru o perioadă suficient de lungă.
Deci, vreți să intre în sistem oameni tineri, care însă au și ei viață și nevoi de împlinire personală, dar nu le oferiți niciun motiv să vină. Cei care dau acum examenul de definitivare în învățământ o fac preventiv, poate-poate nu găsesc altceva. Iar de la an la an numărul lor este din ce în ce mai mic.
Comparativ, în anul în care am dat eu definitivatul, acum 22 de ani, eram 20 de pe specialitatea mea (fizică), iar la gradul II rămăsesem 8 persoane, pe același centru universitar. Mă întreb dacă anul ăsta mai e cineva care să dea definitivat pe fizică sau chimie.