Profesorii sunt categoria profesională cea mai îndreptățită să își ceară drepturile prin grevă, cred participanții la un sondaj IPSOS

Foto: © Gloda | Dreamstime.com

Corpul profesoral este categoria profesională percepută cel mai mult ca fiind îndreptățită să își ceară drepturile prin grevă, potrivit participanților la un sondaj de opinie realizat de IPSOS, transmis marți redacției Edupedu.ro. Și aceasta, în condițiile în care starea sistemului de învățământ se află în topul preocupărilor, în această perioadă, potrivit aceluiași sondaj.

Aproape 3 din 5 respondenți (58%) spun că sunt de acord că personalul din învățământ este îndreptățit să-și ceară drepturile prin grevă. Este cel mai ridicat procent primit de o categorie profesională, considerabil peste personalul din sistemul medical (acord 45%) și personalul responsabil cu salubritatea/curățenia stradală (32%). Cel mai slab sprijin, din acest punct de vedere, îl primesc angajații din primării (8% acord), din ministere și administrația centrală (7% acord), respectiv parlamentarii (5% acord).

Sursa: IPSOS

Acest sprijin vine în condițiile în care trei sferturi dintre respondenți (73%) susțin modul angajaților din sistemul public de a-și cere drepturile prin grevă. 21% consideră că angajații ar trebui să găsească altă modalitate în afara grevei pentru a rezolva revendicările, precum și că această formă de protest nu ar trebui să se aplice pentru toate categoriile profesionale.

Potrivit autorilor sondajului, atenția acordată sistemului de învățământ în acest moment este similar împărtășită în cadrul populației cu vârste cuprinse între 18-49 ani, însă mai puțin relevantă pentru generația cu vărstă mai ridicată (50-65 ani). Cei mai neliniștiți cu privire la sistemul de educație sunt evident părinții, mai ales cei cu copii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, care văd amenințată desfășurarea examenelor de evaluare.

De asemenea, frământarea este mai puternică în rândul populației cu statut social mai ridicat, cu educație superioară, respectiv nivel mediu și ridicat de venit pe gospodărie.

La întrebarea “Care dintre următoarele probleme/subiecte actuale te îngrijorează cel mai mult în această perioadă”, educația a fost a treia opțiune a respondenților, după inflație și sistemul medical/sănătatea.

Sursa: IPSOS
Exit mobile version