Profesorii sunt categoria profesională cea mai îndreptățită să își ceară drepturile prin grevă, cred participanții la un sondaj IPSOS

472 de vizualizări
Foto: © Gloda | Dreamstime.com
Corpul profesoral este categoria profesională percepută cel mai mult ca fiind îndreptățită să își ceară drepturile prin grevă, potrivit participanților la un sondaj de opinie realizat de IPSOS, transmis marți redacției Edupedu.ro. Și aceasta, în condițiile în care starea sistemului de învățământ se află în topul preocupărilor, în această perioadă, potrivit aceluiași sondaj.

Aproape 3 din 5 respondenți (58%) spun că sunt de acord că personalul din învățământ este îndreptățit să-și ceară drepturile prin grevă. Este cel mai ridicat procent primit de o categorie profesională, considerabil peste personalul din sistemul medical (acord 45%) și personalul responsabil cu salubritatea/curățenia stradală (32%). Cel mai slab sprijin, din acest punct de vedere, îl primesc angajații din primării (8% acord), din ministere și administrația centrală (7% acord), respectiv parlamentarii (5% acord).

  • Studiul Ipsos a fost realizat online la nivel național, pe o platformă aparținând companiei, în perioada 26-29 mai 2023, pe un eșantion de 600 cetățeni români adulți, utilizatori de internet. Nu sunt oferite date privind reprezentativitatea studiului.
Sursa: IPSOS

Acest sprijin vine în condițiile în care trei sferturi dintre respondenți (73%) susțin modul angajaților din sistemul public de a-și cere drepturile prin grevă. 21% consideră că angajații ar trebui să găsească altă modalitate în afara grevei pentru a rezolva revendicările, precum și că această formă de protest nu ar trebui să se aplice pentru toate categoriile profesionale.

Potrivit autorilor sondajului, atenția acordată sistemului de învățământ în acest moment este similar împărtășită în cadrul populației cu vârste cuprinse între 18-49 ani, însă mai puțin relevantă pentru generația cu vărstă mai ridicată (50-65 ani). Cei mai neliniștiți cu privire la sistemul de educație sunt evident părinții, mai ales cei cu copii cu vârste cuprinse între 12-15 ani, care văd amenințată desfășurarea examenelor de evaluare.

De asemenea, frământarea este mai puternică în rândul populației cu statut social mai ridicat, cu educație superioară, respectiv nivel mediu și ridicat de venit pe gospodărie.

La întrebarea “Care dintre următoarele probleme/subiecte actuale te îngrijorează cel mai mult în această perioadă”, educația a fost a treia opțiune a respondenților, după inflație și sistemul medical/sănătatea.

Sursa: IPSOS

1 comment
  1. Topul grijilor politicienilor:
    1. Cum sa fur mai mult si mai repede – 100%
    2. De unde sa cumpar diploma de doctor – 98%
    3. Touareg sau BMW – 97%
    4. Cum sa intre loaza la un liceu de top – 95%
    5. Cum sa ma voteze fraierii si la urmatoarele alegeri – 100%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitățile trebuie să încurajeze creativitatea și gândirea critică, două competențe vitale pentru studenți și angajatori, dar realitatea le pune bețe în roate – Trei recomandări de schimbare din partea OCDE

Politicile aplicate de guverne pentru a susține calitatea educației pot, adesea, să se transforme în obstacole în calea inovației pedagogice, în cazul învățământului superior, atunci când vine vorba despre competențe…
Vezi articolul

Pilotarea testelor standardizate, de la finalul anului școlar trecut – o oportunitate ratată. Interviu cu cercetătorul Dacian Dolean: Volumul de muncă a fost imens, dar eforturile au fost inutile având în vedere că nu și-au atins scopul

Expertul în științele educației Dacian Dolean susține într-un interviu pentru Edupedu.ro că demersul de testare prin platforma privată a celor aproape 150.000 de elevi nu și-a atins scopul oficial, acela…
Vezi articolul

Aproape un sfert dintre elevii care au început gimnaziul în 2017 nu au susținut Evaluarea Națională în 2021, la finalul clasei a VIII-a / Pierderile sunt considerabil mai mari în rural, în rândul băieților și în școlile mici – Raport de cercetare

Numai 77% dintre elevii care au început gimnaziul în 2017-2018 și l-au absolvit în 2020-2021, adică în plină pandemie, au reușit să finalizeze acest nivel de învățământ prin susținerea Evaluării…
Vezi articolul