Un mesaj amplu și critic la adresa memoriului care susține actuala programă școlară, propusă grupul de lucru de la Ministerul Educației, pentru Limba și literatura română de clasa a IX-a, a fost publicat pe pagina sa de socializare de către scriitorul și profesorul Alex Goldiș de la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Reamintim, în dezbaterea privind noua programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a, două memorii cu poziții diametral opuse au fost transmise Ministerului Educației: unul care cere retragerea integrală a proiectului și reluarea procesului de elaborare, și un al doilea care apără abordarea propusă, în special revenirea la organizarea diacronică a conținuturilor.
Profesorul Goldiș numește memoriul repsectiv, depus în apărarea formei actuale a programei, un „contra-memoriu” construit nu pe argumente științifice, ci pe deformări și strategii de manipulare. Goldiș pornește de la o așteptare explicită, ca apărătorii noii programe să explice coerent viziunea curriculară, fundamentele teoretice și bibliografia care lipsesc din documentele oficiale puse în dezbatere. În locul acestora, spune el, documentul conține o succesiune de acuzații, etichetări și atacuri la persoană la adresa celor care au criticat public programa, asumându-și argumentele cu nume și prenume.
Un prim exemplu indicat de Alex Goldiș este trimiterea din debutul memoriului pro-programă la „energiile suspecte” care ar fi stat în spatele criticilor.
În opinia sa, această formulare nu explică nimic, ci activează o retorică bine-cunoscută, care sugerează existența unor „interese oculte” și discreditează adversarii fără a le discuta argumentele. El subliniază că opoziția față de programă vine din partea unor specialiști preocupați de responsabilitatea unei discipline care ar trebui să țină cont de elevi, de realitatea lor cognitivă și de evoluțiile din studiul literaturii din ultimele decenii.
Un alt punct major de dispută este legat de plasarea literaturii vechi în clasa a IX-a. Goldiș arată că memoriul favorabil programei falsifică poziția criticilor, sugerând că aceștia ar fi cerut eliminarea cronicilor sau a autorilor pașoptiști. În realitate, spune el, memoriul critic nu propune excluderea acestora, ci ridică o întrebare legitimă despre oportunitatea introducerii lor la începutul liceului. Afirmația că acestor conținuturi li s-ar aloca „doar 2–3 ore” este, în opinia sa, o dovadă de neînțelegere a diferenței dintre prevederea din programă și implementarea reală la clasă, unde presiunile de timp, evaluare și examen modifică radical lucrurile.
Redăm punctul de vedere al scriitorului Alex Goldiș:
„Am citit cu interes un „contra-memoriu” al memoriului „NU programei de ieri pentru elevii de mâine!”. Zic da, uite, în sfârșit niște specialiști ne explică viziunea curriculară a noi programe, ne oferă rama teoretică, argumentele științifice sau trimiterile bibliografice care lipsesc din documentele puse în dezbatere de echipa de lucru.
În schimb, ce să vezi, o înșiruire de insinuări și de acuzații la adresa celor care au semnat memoriul ori s-au exprimat despre calitatea precară a propunerii, cu argumente pe care și le-au asumat public, nu cu o simplă iscălitură, ca să dea bine „acolo sus”.
Să luăm pe rând falsificările și manipulările acestui „contra-memoriu”:
1. Trimiterea, în prima frază, la „energiile suspecte” cu care s-a mobilizat lumea împotriva noii programe. Da, sunt energiile suspecte ale unor specialiști care înțeleg responsabilitatea din spatele conceperii unei programe care ignoră elevul, realitatea și achizițiile disciplinei din ultimele decenii. Trimiterea la „interese oculte” e o strategie clasică de manipulare și agitatorism.
2. „Cronicarii premoderni (cărora le sunt dedicate doar 2-3 ore de studiu) și pașoptiștii emancipatori au fost transformați (…) în niște monștri incomprehensibili și toxici”. Oare cum, unde? Memoriul nostru nu vorbește nici măcar de excluderea lor din programă, ci doar de oportunitatea de a-i plasa în clasa a IX-a. Cât despre „doar 2-3 ore” alocate lor, se vede că semnatarii nu știu diferența dintre a prevedea ceva în programă și implementarea efectivă la clasă. E de notat stilistica apocaliptică și inflamatoare, care ține loc de argument.
3. „Sugerându-se ideea că elevii de clasa a IX-a a vor fi nevoiți să descifreze, ca în camerele de tortură, texte în slăvonă sau alfabet de trănziție care, chipurile, „nu-i vor împrieteni cu lectură”. Dincolo de aceaași retorică, cred că e legitim să te întrebi care sunt competențele lingvistice și istorice care fac ca un elev de a IX-a să citească corect aceste texte. În locul unui răspuns, ni se oferă o caricatură.
4. „Minimina cunoaștere a rădăcinilor propriei literaturi a fost denunțată drept pericol public”. Lăsăm asta cu pericolul public, face parte din aceeași strategie inflamatoare. Cineva care crede că cronicarii sunt rădăcini ale literaturii române nu face decât să rostogolească niște erori factuale și niște mistificări naționaliste. Cam ca programa în cauză, care consideră că „letopisețul” nu e un gen istoric, ci o formă literară incipientă. Rămân la opinia că astfel de confuzii (și altele, detaliate în memoriu) ar mina orice legitimitate științifică a unui document de maximă importanță.
5. „Am citit alegații potrivit cărora noua programă ar avea ceva merite cognitive, dar că, întărind autoritatea profesorului, riscă să paveze drumul către „autoritarism politic”. Pură invenție. Unde?
6. „Cea mai ridicolă a fost însă acuza potrivit căreia scriitoarele ar fi fost „evacuate” din sau chiar „interzise” în această programă prezumat misogină, etnocentrică și șovină, acuzație care a prilejuit meme grotești de tipul (…) din nefericire, apariția femeilor-scriitoare relevante din punct de vedere canonic să se producă foarte târziu, abia către sfârșitul secolului al XIX-lea.” Nu știu unde sunt memele respective, sigur nu în memoriul nostru. După cum în el nu se găsesc acuzațiile respective, ci semnalarea faptului că felul în care programa respectivă se uită la literatura secolului XIX fără a chestiona canonul masculinist și nationalist pe care l-a rostogolit critica clasică. Nu sunt femei scriitoare în secolul XIX, poate primii ani de secol XX din care s-ar fi putut sugera, dacă nu opere dedicate studiului intensiv, măcar decupaje simptomatice? Iată: Dora DʼIstria, Carmen Sylva, Iulia Hasdeu, Matilda Cugler-Poni, Veronica Micle, Sofia Nădejde. Afirmația că ele nu e există sau „nu contează” e o eroară factuală și/sau o opțiune ideologică.
7. „Invocarea disprețuitoare, ca exemplu negativ, a abordării diacronice introduse de „programa N. Cartojan” din 1933 (…) Nu au lipsit vocile care au pus învățământul cronologic de profil în relație cu naționalismul fascizant, de parcă legionarismul anilor ’20–’30 și regimul militar antonescian ar fi fost rezultatul direct sau indirect al „programei Cartojan”. Alte lecturi tendențioase: Cartojan nu a fost citat cu dispreț, ci invocat ca întemeietor și apărător al studierii exclusiv diacronice a literaturii în școală. E legitim să te întrebi dacă în 2025 scheletul conceptual (că altul efectiv nu există, nu îl vede nimeni!) pe care îți organizezi viziunea mai poate fi acela din 1933, urmat de reșapările lui în etapa naționalismului ceaușist.
Există multe șanse ca o istorie care „spune povestea literaturii” (înțeleg că acesta este conceptul-cheie al programei; mă abțin să-l comentez științific) strict liniar și care insistă asupra „identității” – cineva a numărat ocurențele –, fără a sugera că ea poate fi și altfel decât națională să devină argument pentru mișcările populist-suveraniste recente? Credem în continuare că da: doar recentele ieșiri publice ale dlui Aurel Pop, care apără vehement programa, sunt un indicator că astfel de concepție, necritică față de ce înseamnă „5 secole de literatură română”, care insistă asupra prestigiului ei anexând ilegitim genuri care nu sunt „literare” (să se vadă că suntem și noi foarte vechi), poate fi foarte ușor confiscată politic, mai ales într-un moment de răscruce pentru România.
8. „Se impută, de asemenea, faptul că abordarea cronologică nu lipsește din vechea programă, fiind rezervată clasei a XI-a, și că nimeni nu o interzice profesorului la clasă. Ea este însă, practic, echivalentă cu zero din moment ce examenul de Bacalaureat nu ia în niciun fel în calcul evaluarea competenței cronologice.”. O fractură logică simptomatică pentru tot anti-memoriul: e adevărat că există o abordare cronologică a vechii programe (în ultimele clase), dar cum bacul nu o ia în seamă, e bine să o prevedem din a IX-a. E greu de construit o discuție pe argumente logice de la acest nivel.
9. Falsificarea majoră a acestui document? Însăși premisa lui, aceea că cineva are o problemă cu abordarea istorică în sine. Memoriul nostru punea sub semnul întrebării oportunitatea demersului strict istoric, mai ales la treptele inferioare ale liceului, arăta lacunele științifice grave ale acestei abordări („epoci” în loc de momente semnificative și multe altele) și chestiona felul în care propunerea de programă ia în calcul corelarea cu nivelul la care elevii ajung la disciplina istorie în clasa a IX. Semnalam că o astfel de programă ar putea ajunge un obiect nedefinit cu de toate, în care nici profesorii, nici elevii nu vor fi corespunzător echipați, fiind forțați să apeleze la improvizații. Credem în continuare că aceste întrebări sunt legitime pentru specialiști.
Ce mă mână în luptă (probabil nu doar pe mine), de unde vine această „energie suspectă”? Din îngrijorarea că viziuni și practici profesionale precum cele afișate de propunătorii programei și de o parte a celor care îi susțin ar putea deveni norme pentru generații întregi de profesori și elevi. Cu toții cred că am fi avut și altceva de făcut zilele astea.”