Din anul școlar 2026-2027, portofoliul profesional al cadrelor didactice va fi schimbat, potrivit unui proiect pus în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării. Cadrele didactice care introduc în portofoliu date nereale vor răspunde disciplinar, civil și, după caz, penal, conform proiectului. Vezi mai jos, în articol, ce date va conține portofoliul profesional și în ce situații va fi necesar profesorilor.
- Este vorba despre proiectul de metodologie-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic.
Art. 14 – „Cadrele didactice de predare, de conducere, îndrumare și control au obligația structurării, completării și depunerii portofoliului profesional în conformitate cu prevederile art. 6 , ale Anexei nr. 1 și ale procedurii prevăzute la art.13 începând cu anul școlar 2026-2027”, se arată în proiect.
Cu toate acestea, Ministerul Educației și Cercetării a anunțat, pe pagina de socializare, că noul portofoliul profesional se va aplica din anul școlar 2027-2028.
„Portofoliul profesional va avea structura stabilită în metodologia supusă consultării începând cu anul școlar 2027-2028 (…)”, a anunțat Ministerul Educației.
Ce este portofoliul profesional, potrivit proiectului:
„a) Portofoliul profesional al cadrului didactic, denumit portofoliu profesional, reprezintă totalitatea documentelor referitoare la activitatea profesională, didactică și de învățare pe tot parcursul vieții, respectiv colecția de documente de studii și specifice, dovezi ale pregătirii profesionale, ale activității didactice, educative și de management al clasei, precum și ale elaborării materialelor didactice, resurselor educaționale deschise, care atestă competențele profesionale și evoluția profesională a cadrului didactic, în conformitate cu profilul de competențe profesionale și standardele profesionale.
b) Portofoliu digital (e-portofoliu) – ansamblul documentelor prevăzute la lit. a) în format electronic/digital stocate în platforma digitală indicată de unitatea de învățământ, în condiții de securitate informatică sau în „cloud” (Google Drive, Dropbox ș.a.) sau pe un dispozitiv fizic de stocare (memorie externă), asigurând interoperabilitatea datelor pentru a permite transferul facil între unități de învățământ în cazul mobilității personalului”
În ce situații vor avea nevoie profesorii de portofoliul profesional:
Ministerul Educației a transmis că portofoliul profesional va fi utilizat în situații precum: examenul național de definitivare în sistemul de învățământ preuniversitar, examenul de acordare a gradului didactic II, respectiv examenul de acordare a gradului didactic I, evaluarea performanțelor profesionale, finalizată prin acordarea calificativului anual/parțial, pentru toate cadrele didactice dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, inspecțiile școlare, acordarea unor gradații, distincții și/sau premii prevăzute de legislația în vigoare.
Art. 4 – „Portofoliul profesional este evaluat/valorificat în situații precum:
a) examenul național de definitivare în sistemul de învățământ preuniversitar, conform art. 248 alin (6) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare/examenul național de licențiere în cariera didactică, potrivit art. 174 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, pentru cadrele didactice debutante;
b) examenul de acordare a gradului didactic II, conform art. 185 alin. (5) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare,respectiv examenul de acordare a gradului didactic I, conform art. 185 alin. (8) din Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
c) evaluarea performanțelor profesionale, finalizată prin acordarea calificativului anual/parțial, care se realizează, în baza prevederilor metodologiei în vigoare, pentru toate cadrele didactice dintr-o unitate de învățământ preuniversitar;
d) în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare, evaluarea portofoliului profesional realizânduse conform Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în vigoare;
e) monitorizarea stadiului dezvoltării profesionale și verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică, realizată conform prevederilor legale privind operaționalizarea reglementărilor metodologice;
f) în cadrul inspecțiilor școlare (generale, tematice și de specialitate) realizate de inspectoratul școlar judeţean/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, denumit în continuare inspectorat școlar, conform metodologiei specifice;
g) în cadrul evaluării externe a calității educației în învățământul preuniversitar realizate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învăţământul Preuniversitar, conform Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie în vigoare;
h) acordarea unor gradații, distincții și/sau premii prevăzute de legislația în vigoare;
i) alte situații prevăzute de legislația în vigoare.”, prevede documentul.
Fiecare profesor va realiza portofoliul profesional la începutul fiecărui an școlar
Art. 5 – „(1) La începutul fiecărui an școlar, conform calendarului stabilit la nivelul unității de învățământ, fiecare cadru didactic realizează portofoliul profesional prin elaborare inițială ori prin completare, după caz.
(2) Conducerea unității de învățământ stabilește cadrul procedural pentru elaborarea și păstrarea portofoliilor și asigură îndrumarea metodologică și consilierea tuturor cadrelor didactice din unitate.
(3) Elaborarea și actualizarea permanentă a portofoliului profesional sunt responsabilitatea exclusivă a fiecărui cadru didactic.
(4) Elaborarea și actualizarea portofoliului profesional se face de toate cadrele didactice încadrate în unităţile de învăţământ preuniversitar, unităţile de educaţie extrașcolară, casele corpului didactic, centrele de resurse și asistență educațională.”
Ce date va conține portofoliul profesional
Conform proiectului de metodologie, portofoliul profesional o să conțină date personale și de identificare profesională, activitate specifică normei didactice de predare- învățare -evaluare, activități complementare procesului de învățământ, activități de management al clase și evoluția în cariera didactică și dezvoltarea profesională.
Art. 6 – „(1) Portofoliul profesional se structurează în următoarele secțiuni, conform Anexei nr. 1 la prezenta metodologie, respectiv:
a) Date personale și de identificare profesională;
b) Activitate specifică normei didactice de predare- învățare -evaluare;
c) Activități complementare procesului de învățământ;
d) Activități de management al clasei;
e) Evoluția în cariera didactică și dezvoltarea profesională.
(2) Lista documentelor din Anexa nr. 1 la prezenta metodologie, care pot constitui portofoliul profesional, este orientativă, minimală, nu este limitativă și se adaptează în funcție de statutul cadrului didactic, etapa în carieră și nivelul de învățământ.
(3) Fiecare portofoliu profesional trebuie să conțină un opis care se actualizează și se datează ori de câte ori se adaugă sau se elimină documente în portofoliul profesional. În cazul portofoliului digital, unitatea de învățământ poate utiliza instrumente de indexare automată sau directoare partajate care să înlocuiască opisul letric, cu condiția datării fiecărei încărcări de document.
(4) Documentele se organizează, în cadrul fiecărei secțiuni, respectând strict criteriul cronologic al dobândirii acestora.”
Conform proiectului, portofoliul profesional, indiferent de formatul utilizat, trebuie să fie:
a) organizat clar și accesibil verificării;
b) disponibil pentru analiză și evaluare.
Portofoliul va fi gestionat de cadrul didactic și de unitatea de învățământ sau de inspectoratul școlar
Art. 7 – „Gestionarea portofoliului profesional se realizează pe două niveluri:
a) individual- de cadrul didactic care are obligativitatea întocmirii portofoliului, actualizării conținutului, asigurarea calității și relevanței documentației introduse și verificarea conformității cu cerințele metodologice.
b)instituțional – de unitatea de învățământ sau de inspectoratul școlar, în funcție de contextele prevăzute la art. 4, reglementate prin legislația specifică.”
Ce se întâmplă cu profesorii dacă introduc date sau documente nereale
Art. 9 – „Cadrele didactice au obligația ca în componența portofoliului să introducă documente care reflectă/atestă în mod real activitatea proprie. Introducerea în portofoliu a unor date sau documente nereale sau falsificate atrage răspunderea disciplinară, civilă și, după caz, penală, în conformitate cu legislația incidentă privind falsul în înscrisuri.”
Arhivarea portofoliului de către școală
Art. 11 – „(1) Portofoliul profesional se păstrează în unitatea de învățământ în format fizic (letric) sau format digital, conform prevederilor procedurii prevăzute la art. 13.
(2) Dacă unitatea de învățământ optează pentru realizarea portofoliului digital și arhivarea digitală a portofoliului digital, procedura proprie trebuie să stabilească formatele agreate pentru documentele electronice, precum și procesul de transfer din mediul de activitate curentă în arhiva electronică.
(3) Unitatea de învățământ arhivează, fizic sau digital, portofoliul profesional al cadrului didactic timp de 3 ani de la încetarea activității cadrului didactic în unitatea de învățământ respectivă.
(4) La solicitarea scrisă a cadrului didactic unitatea de învățământ va elibera portofoliul profesional.”
Proiectul Ministerului Educației poate fi consultat mai jos:
