Proiectul guvernamental Student Invest de sprijin financiar pentru acoperirea taxelor de studii este “praf în ochi și un măr otrăvit”, afirmă Alianța organizațiilor studențești / ANOSR cere guvernului să renunțe la măsuri

Foto: © Joshua Rainey | Dreamstime.com

Un program al guvernului de sprijin pentru studenți, ce vizează “garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporție de 80% de către stat”, pentru acoperirea taxelor de studii, este criticat de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care califică demersul drept “praf în ochi și un măr otrăvit”.  Organizația lansează o poziție cu privire la împrumuturile de studii pentru studenți și afirmă că această schemă de împrumuturi, prezentată “succint, fără vreo detaliere” de către executiv, “nu rezolvă problemele actuale ale studenților” și “nici nu este eficientă”. ANOSR cere guvernului să renunțe la “măsurile care sună bine doar de formă”.

ANOSR face referire la programul național Student Invest, anunțat de guvern, în această primăvară, ca parte a pachetului de măsuri sociale “Sprijin pentru România”. După cum relata în aprilie News.ro, programul urmărește:

ANOSR apreciază că “propunerea este o eternă reîntoarcere la tentative eșuate, puse pe agenda publică fără vreo analiză sau o minimă consultare cu studenții, cei pe care se presupune că i-ar sprijini măsura”. Alianța invocă “riscul de a intra într-o spirală speculativă”, care “s-a dezvoltat corelativ cu introducerea împrumuturilor în alte țări, notoriu fiind cazul SUA, în care criza datoriilor studenților este acută, generațională și cu impact devastator”. ANOSR afirmă că “pașii acestui mecanism sunt limitați la număr: universitățile pot crește artificial/fără acoperire reală taxele de studii, pentru că știu că debitul este acoperit de studenți prin împrumuturi, acordate lejer de bănci având în vedere garanția statului, care la rândul său se bazează pe solvabilitatea de viitor a studenților.  În tot acest peisaj, studentul ar fi cel perdant.”

Poziția ANOSR pe tema împrumuturilor de studii pentru studenți:

Potrivit ANOSR:

ANOSR mai scrie că, “dacă Guvernul României vrea într-adevăr să sprijine studenții, e suficient să urmeze promisiunile din propriul program de guvernare, asumat la învestitură, care prevede, printre altele, două măsuri punctuale pentru studenți: un cuantum al burselor sociale care să respecte prevederile Legii educației naționale, adică să acopere cheltuielile de cazare și masă, respectiv creșterea cu 100% a subvenției de cazare. În loc să le acorde studenților ce le-a promis, Guvernul îi „sprijină” oferindu-le „șansa” să împrumute ceea ce trebuiau să obțină. Această „șansă” se suprapune peste faptul că:

Ce mai scrie ANOSR despre consecințele împrumuturilor pentru studenți, “preluate din literatura de specialitate”:

Horia-Șerban Onița, președintele ANOSR, declară că alianța cere guvernului să renunțe la proiect și să se concentreze pe aplicarea lucrurilor asumate în Programul de guvernare, cu privire la burse și subvenții: „ANOSR cere Guvernului să renunțe la măsurile care sună bine doar de formă, dar în fapt au consecințe negative. Decidenții trebuie să împlementeze ce și-au asumat în Programul de guvernare, adică creșterea cuantumului burselor și a subvenției cămine-cantine, dacă doresc într-adevăr să sprijine studenții, în niciun caz să ne păcălească cu împrumuturi cu multiple riscuri dovedite în alte țări. Din grava neglijență, acele riscuri se pot transforma în crize naționale și în România.”

Foto: © Joshua Rainey | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version