Protejarea profesorilor în fața violenței elevilor, în Anglia: sunt implicate școlile, sindicatele și autoritățile, cu responsabilități pentru părinți și sancțiuni ce merg până la exmatriculare, în condiții foarte grave, cu reîncadrarea elevului în alte unități

Foto: © Marmogar | Dreamstime.com

În Anglia, regulile privind disciplina elevilor sunt reglementate la nivel școlar, guvernamental, administrativ, dar și sindicatele din educație au un cuvânt de spus, atunci când vine vorba despre amenințări la adresa profesorilor. Sancțiunile pentru comportament abuziv extrem al elevilor, față de colegi sau alte persoane, inclusiv profesori, pot merge până la suspendare sau exmatriculare – măsuri radicale ce presupun, însă, ca elevului să îi fie asigurată continuarea școlarizării.

Părinții au propria răspundere, putând fi chiar dați în judecată în anumite circumstanțe, însă au și drepturi de contestare a deciziilor.

Ce spun legile și autoritățile centrale

Reglementările naționale prevăd că fiecare școală își dezvoltă propriul regulament în ceea ce privește comportamentul copiilor atât în mediul școlar, cât și în afara lui. Tot școlile trebuie să aprobe și să publice / să pună la dispoziția publicului măsurile pe care le ia pentru a preveni bullying-ul de orice fel. Reglementările generale nu fac diferențieri între diversele comportamente abuzive, dacă victimele sunt alți elevi sau sunt profesori.

În funcție de gravitatea diverselor abateri, școlile pot aplica măsuri sau sancțiuni diverse, de la mustrări la detenție și, dincolo de aceasta, la suspendare temporară sau exmatricularea elevului. Regulamentele școlare stabilesc exact în ce condiții sunt aplicate aceste sancțiuni.

Potrivit regulilor descrise de guvern (în Marea Britanie, sistemul educațional este descentralizat, iar cel din Anglia intră în atribuțiile directe ale guvernului de la Londra), școala informează imediat părinții elevului cu privire la decizia de excludere – suspendare sau exmatriculare – iar părinții au opțiunea de a contesta decizia. Contestația este analizată de consiliul local sau alte foruri superioare directe, în funcție de tipul de școală.

În cazul excluderilor, în primele cinci zile ale sancțiunii, elevii nu au voie să se afle în spații publice în timpul programului școlar, decât în situații speciale. În cazul în care încalcă această regulă, părinții sunt trași la răspundere în justiție, așa cum sunt trași atunci când elevii lipsesc nemotivat mult timp https://www.gov.uk/school-attendance-absence.

Cele două tipuri de excluderi:

  1. Suspendarea – nu poate avea o durată mai mare de 45 de zile de școală, pe parcursul unui an școlar. Elevului i se alocă sarcini de studiu pentru primele cinci zile ale suspendării. Dacă perioada de suspendare depășește acest termen, școala trebuie să asigure continuarea școlarizării începând cu ziua a șasea, în special în centre alternative asigurate elevilor care nu pot participa la activitățile școlare obișnuite.
  2. Exmatricularea presupune că, începând cu ziua a 6-a de excludere, consiliul local trebuie să-i asigure elevului continuarea școlarizării prin soluții alternative, precum centrele menționate mai sus. Este responsabilitatea părintelui ca elevul să participe în continuare la activitățile școlare care îi sunt asigurate.

Aceste măsuri, precum și lipsa unei decizii a autorității școlare/locale privind continuarea studiilor, pot fi contestate de către părinți la nivelul școlii, în cazul suspendării, respectiv la nivelul consiliului local, în cazul exmatriculării. Dacă părintele nu este mulțumit nici de decizia acestora, poate depune plângere la Departamentul Educației (ministerul de profil din cadrul guvernului).

Regulamentele la nivel școlar

Măsurile decise la nivel guvernamental sunt puse în aplicare, separat, de fiecare școală în parte, iar regulamentele decise de acestea trebuie publicate sau puse la dispoziția părților interesate. 

Spre a vedea cum arată astfel de regulamente, Edupedu.ro a ales la întâmplare două școli: Woodlands School din Basildon, Essex, respectiv Calderstones School din Liverpool.

Regulamentul Woodlands School pune în evidență așteptările pe care școala le are de la elevi, de la lucruri generale, precum participarea la ore și politețea permanentă, la lucruri precum folosirea legitimațiilor. (Reguli similare sunt descrise și în cazul profesorilor). Acest regulament nu menționează explicit ce se întâmplă în cazul violențelor la adresa profesorilor, dar menționează că, în situații foarte grave, poate fi luată în calcul decizia suspendării sau a exmatriculării. 

Ce face, însă, regulamentul școlii din Woodlands: explică în mod clar ce se întâmplă în cazul unei “agresiuni fizice” împotriva “unei alte persoane”, nelimitându-se doar la victimele-elevi:

Regulamentul Calderstones School din Liverpool prezintă, de asemenea detaliat diversele tipuri de sancțiuni, obligații și așteptări privind comportamentul elevilor. În acest caz, se menționează clar că, pentru atitudini violente atât la adresa elevilor, cât și a profesorilor sunt luate în calcul suspendarea și exmatricularea.

Astfel, acestea pot fi decise, în situații excepționale, pentru situații precum: agresiune fizică la adresa unui elev sau adult, abuz verbal sau comportament amenințător la adresa unui elev sau adult, folosirea unor arme sau alte instrumente interzise în spațiul școlii, bullying, comportament abuziv rasist sau comportament abuziv e discriminează pe criterii de sex sau de altă natură, incidente implicând droguri sau alcool, pagube aduse proprietății etc.

Sindicatele au propriile instrucțiuni cu privire la violența împotriva profesorilor

Tema siguranței profesorilor este o preocupare-cheie pentru principalele sindicate din educație, în Anglia. Aceste sindicate admit că situația este relativ bună în școlile din țară, din acest punct de vedere, este nevoie de măsuri care să prevină situațiile în care “un grup minoritar de copii” se comportă agresiv la adresa personalului din școli. 

Instrucțiunile sindicatelor sunt diverse și pun accentul mult pe prevenție. Astfel: 

Unul dintre cele mai mari sindicate din Marea Britanie, NASUWT, presează pentru evaluări ale riscurilor diferențiat, în fiecare dintre sistemele britanice. În cazul recomandărilor NASUWT pentru Anglia, acestea citează un sondaj realizat de sindicat în urmă cu câțiva ani (2018), ce indica o incidență ridicată a violențelor elevilor la adresa profesorilor participanți la studiu: 1 din zece fusese agresat fizic, peste jumătate se plângeau de agresiuni verbale.

Un alt mare sindicat din sistemul britanic de educație, NEU, are propriile instrucțiuni în domeniu, notând că și în cazul său profesorii s-au plâns, într-un sondaj din 2021, că au fost ținta unor violențe fizice din partea elevilor (6% dintre participanți), au primit amenințări (10%) sau au fost ținta unor abuzuri verbale (38%).

Citește și:
Despre umilirea profesoarei de la școala Pietriceaua: Cine sunt responsabilii și ce s-ar fi întâmplat dacă incidentul ar fi avut loc într-o școală din Statele Unite? – Cercetătorul Dacian Dolean
Mircea Miclea: Exmatricularea este o măsură de ultimă instanță, dar trebuie menținută pentru că altfel erodează masiv autoritatea școlii și a profesorilor. Trebuie un regulament școlar cu penalizări clare, care să fie adus la cunoștința părinților
Soluții radicale pentru a stopa violența în școli, propuse de Asociația Vedem Just: Exmatricularea elevilor pentru acte grave de indisciplină să fie reintrodusă, jignirea sau amenințarea la adresa profesorilor să fie considerate infracțiune de ultraj, iar părintele obligat să plătească o sumă profesorului defăimat

Photo © Marmogar | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version