Protest al studenților de la Universitatea de Medicină Târgu Mureș faţă de noul sistem de examene

FOTO: Facebook.com-UMFTM

Aproape trei sute de studenţi de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş (UMFST) au protestat vineri seara împotriva noului sistem de examene care a fost introdus recent, potrivit Hirado.hu. La protest au participat studenți de la secțiile cu predare în română, maghiară și engleză.

Cu două săptămâni înainte de sesiunea de examene care a început luni, la universitate a fost introdusă o nouă regulă, conform căreia examenele de la secţiile cu predare în limba maghiară, română şi engleză să aibă loc în baza aceloraşi subiecte şi a aceluiaşi sistem de punctare, a declarat, sâmbătă, pentru agenţia ungară de presă MTI, preşedintele Asociaţiei Studenţilor Maghiari de la Târgu Mureş, László Márton. Senatul universităţii a adoptat noul regulament în absenţa reprezentanţilor secţiei maghiare.

Problemele reclamate de studenți, potrivit unui mesaj remis redacției, sunt:

Studenţii consideră că drepturile lor au fost încălcate în mai multe rânduri, iar vocea lor nu este ascultată, ba chiar ignorată de conducerea instituţiei.

Participanţii la demonstraţia studenţească de vineri seară au formulat, prin intermediul unui comunicat citat de MTI, faptul că rezultatele examenelor de rezidenţiat reflectă scăderea calităţii educaţiei de la unitatea de învăţământ din Târgu Mureş. Dacă se compară universităţile de medicină din România, la examenul de rezidenţiat, cele mai proaste rezultate au fost cele ale absolvenţilor de la universitatea din Târgu Mureş.

Anterior, rectorul Leonard Azamfirei a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că, luni după-amiază, conducerea universităţii va discuta cu reprezentanţii secţiei maghiare despre problemele educaţiei în limba maghiară.

Reamintim că în luna mai 2012, Guvernul Ungureanu a promovat o hotărâre de guvern care înfiinţa, în cadrul universităţii, o facultate maghiară. Din acest motiv, opoziţia PSD a depus o moţiune de cenzură în Parlamentul României, care a fost votată de majoritatea aleşilor şi executivul a căzut. Acum, UDMR este aliat cu PSD.

Exit mobile version