Rectorul Universității Tehnice ‘Gh.Asachi’ din Iași (TUIASI), Dan Cașcaval, neagă că în timpul întâlnirii cu premierul Ilie Bolojan în cadrul Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor s-ar fi discutat despre tăierea sporului de doctorat. „Pot să afirm cu toată răspunderea că nu s-a adus în discuție nicidecum subiectul ‘sporul de doctorat’, nici măcar nu cred că s-a pronunțat cuvântul ‘doctorat’”, a declarat acesta pentru Agerpres.
Declarația vine în contextul în care si rectorului Universității Al.I. Cuza din Iași, Liviu George Maha, îl contrazice „ferm” pe premierul Ilie Bolojan: Reducerea sporului de doctorat nu a fost propusă de rectori și nici nu a fost adusă în discuție ca măsură avută în vedere de reprezentanții Guvernului, la întâlnirea premierului cu reprezentanții CNR
Premierul Ilie Bolojan a declarat ieri seară, de la Guvern că în baza discuției cu reprezentanții universităților a venit această propunere de a reduce la jumătate sporul pentru doctorate.
‘Motivarea reducerilor salariale din educație nu trebuie făcută prezentând deformat concluziile la care s-a ajuns sau, mai degrabă, nu s-a ajuns în urma întâlnirii premierului cu Biroul permanent al Consiliului Național al Rectorilor din ianuarie 2026. O prezentare deformată menită să justifice măsurile de reduceri salariale din învățământ. Fiind prezent la acea întâlnire, pot să afirm cu toată răspunderea că nu s-a adus în discuție nicidecum subiectul ‘sporul de doctorat’, nici măcar nu cred că s-a pronunțat cuvântul ‘doctorat’. În fapt, nu s-a discutat de niciun spor. Și, implicit, nici nu s-a concluzionat ca fiind o propunere reducerea ‘sporului de doctorat’, a declarat pentru Agerpres rectorul Universității Tehnice ‘Gh.Asachi’ din Iași, Dan Cașcaval.
El a ținut să precizeze că, dacă ar fi fost să fie adusă în discuția tuturor necesitatea, obligativitatea sau motivarea reducerii sporului de doctorat, ar fi preferat o reducere graduală.
‘În acest sens, aș fi propus păstrarea sa intactă pentru pozițiile didactice de asistent universitar sau lector, ori șef de lucrări, și aș fi redus treptat pentru gradele didactice de conferențiar și profesor, coroborat cu nivelul de salarizare. In acest mod, ar fi putut fi protejați salarial cei care au veniturile cele mai reduse din sistemul universitar’, a menționat Dan Cașcaval, conform sursei citate.
