Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a transmis un punct de vedere oficial după articolul Edupedu.ro privind discursul critic susținut de absolventa Claudia Ciobanu la ceremonia de absolvire a promoției 2026. Mesajul este semnat de rectorul instituției, Viorel Scripcariu. Acesta afirmă în text că respectă dreptul studenților și absolvenților de a critica procesul educațional, însă susține că afirmațiile făcute în discurs reprezintă o experiență personală și nu pot fi extinse asupra întregii promoții sau asupra activității Universității.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a răspuns discursului critic rostit de absolventa Claudia Ciobanu la ceremonia de absolvire printr-un document în care încearcă să demonteze, punct cu punct, afirmațiile acesteia, fără să anunțe însă declanșarea unor verificări privind calitatea cursurilor, desfășurarea stagiilor practice sau condițiile în care au învățat studenții.
Deși afirmă că respectă dreptul studenților și absolvenților de a-și exprima criticile, conducerea Universității pune accentul pe faptul că discursul nu ar putea fi considerat reprezentativ pentru întreaga promoție, că absolventa nu a oferit exemple suficient de concrete și că problemele ar fi trebuit semnalate anterior, prin mecanismele interne ale instituției.
Punctul de vedere nu anunță o evaluare a situațiilor reclamate, o consultare a absolvenților programului Asistență Medicală Generală sau verificarea modului în care s-au desfășurat cursurile și stagiile clinice. Universitatea se declară disponibilă pentru dialog dacă absolventa și colegii săi vor indica disciplinele, stagiile, bazele clinice și spațiile concrete la care s-au referit.
Claudia Ciobanu spusese, în discursul de absolvire, că studenții nu au nevoie de „ore întregi de cursuri citite de pe slide-uri”, că au stat uneori „cu orele să sprijine pereții în spitale fără să ne bage nimeni în seamă” și că „majoritatea dintre noi” nu se simt pregătiți să intre în câmpul muncii.
În răspuns, rectorul UMF Iași afirmă că discursul „este convingător ca mărturie personală, dar incomplet ca demonstrație a unei situații generale” și susține că afirmația privind nepregătirea majorității absolvenților exprimă doar percepția absolventei și, eventual, a unei părți dintre colegii săi.
„Ea nu poate fi prezentată însă drept concluzia întregii promoții sau a majorității absolvenților, în absența unei consultări reprezentative și a unor date care să o susțină”, transmite rectorul Scripcariu.
Conducerea instituției invocă și faptul că „numeroși absolvenți” ar fi transmis ulterior că nu se regăsesc în afirmația potrivit căreia nu sunt pregătiți pentru exercitarea profesiei.
Referitor la afirmația că studenții au stat „cu orele în spitale fără să îi bage nimeni în seamă”, rectorul UMF Iași admite că simpla prezență a studentului într-o unitate medicală nu este suficientă și că pregătirea practică trebuie să includă îndrumare, participare graduală, exersarea competențelor și feedback.
Viorel Scripcariu nu anunță însă o verificare generală a modului în care sunt organizate stagiile practice, ci susține că afirmația nu poate fi analizată în lipsa identificării disciplinelor, secțiilor, stagiilor și perioadelor concrete. „În absența unor asemenea repere, Universitatea nu poate verifica punctual cele relatate și nu poate stabili eventuale responsabilități”, se arată în document.
Rectorul mai afirmă că problemele ar fi trebuit semnalate pe parcursul celor patru ani și că prezentarea lor „exclusiv la final” limitează posibilitatea unei intervenții în beneficiul generației respective.
În ceea ce privește cursurile citite de pe slide-uri, reprezentantul UMF Iași recunoaște că o astfel de activitate nu corespunde cerințelor unui învățământ medical modern. „Prezentările digitale sunt instrumente de sprijin pentru procesul didactic și nu trebuie să înlocuiască explicația, dialogul, analiza de caz și interacțiunea dintre cadrul didactic și studenți. O activitate limitată exclusiv la citirea unei prezentări nu corespunde cerințelor unui învățământ medical modern”, transmite conducerea.
Și în acest caz, instituția cere însă indicarea disciplinelor și a situațiilor concrete, fără să anunțe o analiză proprie sau o consultare a studenților și absolvenților cu privire la frecvența acestei practici.
Un spațiu important din răspuns este dedicat faptului că, înainte de ceremonia de absolvire, Claudia Ciobanu și alți șefi de serie au participat la o întâlnire cu decanii Facultății de Medicină și ai noii Facultăți de Științe ale Sănătății. Potrivit rectorului Universității, studenții au discutat atunci despre denumirea facultății care urma să apară pe diplome și despre obligativitatea prezenței la cursuri, dar nu ar fi reclamat probleme privind calitatea cursurilor, stagiile practice, infrastructura sau pregătirea profesională.
Instituția folosește această întâlnire pentru a arăta că ar fi existat un cadru de dialog în care criticile puteau fi formulate înainte de absolvire. Rectorul nu precizează dacă întâlnirea a avut ca obiect evaluarea generală a programului de studii sau dacă reprezentanții studenților fuseseră invitați în mod clar să prezinte o analiză completă a celor patru ani de facultate.
Rectorul UMF Iași răspunde și afirmației despre „amfiteatre care aproape cad peste noi” și susține că toate spațiile aflate în administrarea sa sunt reabilitate, modernizate și dotate.
Universitatea admite însă că unele spații din spitale, în care se desfășoară activități clinice și didactice, au nevoie de modernizare. Instituția subliniază că acestea nu îi aparțin și că responsabilitatea reabilitării revine unităților sanitare sau autorităților care le administrează.
În document este invocată și reacreditarea obținută de Universitate din partea World Federation for Medical Education, pentru o perioadă de cinci ani, ca argument referitor la standardele academice și de infrastructură.
La final, conducerea UMF Iași insistă asupra faptului că absolventa Claudia Ciobanu a fost șefa unei serii a programului Asistență Medicală Generală, nu șefa întregii Promoții 2026 și nici reprezentanta tuturor absolvenților Universității.
Precizarea încearcă să limiteze reprezentativitatea discursului, deși criticile privind cursurile, practica și condițiile de studiu pot fi relevante pentru evaluarea unui program universitar indiferent dacă sunt formulate de șefa unei serii, de șefa întregii promoții sau de un singur student.
Universitatea afirmă că va trata cu seriozitate orice situație concretă care îi este semnalată și că rămâne deschisă unei discuții cu absolventa și cu ceilalți absolvenți. Punctul de vedere nu anunță însă măsuri, un audit intern, o evaluare a stagiilor practice sau o consultare mai largă a absolvenților programului Asistență Medicală Generală.
Publicăm punctul de vedere integral al rectorului UMF Iași:
„Punct de vedere al Conducerii UMF Iași privind discursul susținut la Ceremonia de absolvire a Promoției 2026
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași respectă dreptul studenților și al absolvenților de a-și exprima opiniile, inclusiv atunci când acestea sunt critice. Discursul susținut de absolventa Claudia Ciobanu nu a fost întrerupt, nu a fost cenzurat și nu a fost eliminat din înregistrarea publică a Ceremoniei de absolvire, fapt care reflectă deschiderea Universității față de libertatea de exprimare și față de dialogul în interiorul comunității academice.
În același timp, considerăm necesară o distincție între dreptul legitim la critică și responsabilitatea care însoțește o intervenție publică rostită într-un cadru oficial, în numele unui grup de absolvenți.
Ceremonia de absolvire este, înainte de toate, un moment colectiv și festiv, dedicat tuturor absolvenților, familiilor acestora și cadrelor didactice care i-au însoțit în anii de studiu. Alegerea acestui moment pentru formularea unor afirmații grave, generalizatoare și neînsoțite de exemple concrete a modificat inevitabil caracterul festiv al ceremoniei și a afectat experiența unor absolvenți care nu s-au regăsit în imaginea prezentată.
Această observație nu diminuează dreptul absolventei Claudia Ciobanu de a-și exprima opinia. Ea evidențiază însă faptul că problemele educaționale pot fi analizate și soluționate eficient numai dacă sunt semnalate în timp util, concret și prin mecanismele de dialog disponibile, astfel încât Universitatea să poată interveni în perioada în care studenții sunt încă beneficiarii direcți ai procesului educațional.
Despre pregătirea absolvenților pentru exercitarea profesiei
Afirmația potrivit căreia „majoritatea” absolvenților nu se simt pregătiți să intre în câmpul muncii exprimă o percepție personală și, eventual, percepția unei părți dintre colegii absolventei. Ea nu poate fi prezentată însă drept concluzia întregii promoții sau a majorității absolvenților, în absența unei consultări reprezentative și a unor date care să o susțină.
Reacțiile formulate ulterior de numeroși absolvenți arată că o parte importantă dintre aceștia nu s-au regăsit în afirmația potrivit căreia nu ar fi pregătiți pentru exercitarea profesiei. Din acest motiv, Universitatea consideră că trebuie evitată generalizarea unei experiențe individuale sau a experienței unui grup asupra tuturor absolvenților programului de studii.
Sentimentul de încredere profesională este important și trebuie analizat, însă el nu este identic cu evaluarea obiectivă a competențelor dobândite. Absolvenții au parcurs un program de studii acreditat, au îndeplinit cerințele academice și practice prevăzute în curriculum și au promovat evaluările necesare obținerii diplomei.
Discursul este convingător ca mărturie personală, dar incomplet ca demonstrație a unei situații generale. Această distincție s-a pierdut în mare măsură în spațiul public, unde unele dintre cele mai puternice formulări au fost transformate în verdicte privind pregătirea tuturor absolvenților UMF Iași.
Organizarea și desfășurarea stagiilor practice
Stagiile practice ale studenților programului Asistență Medicală Generală sunt prevăzute în planul de învățământ și în fișele disciplinelor și se desfășoară în unități medicale, sub coordonarea cadrelor didactice și a personalului implicat în activitatea de instruire clinică.
Experiența studenților poate varia în funcție de disciplină, baza clinică, dimensiunea grupei, specificul secției, numărul și tipologia pacienților, precum și de limitările privind accesul la anumite proceduri medicale. Din acest motiv, nu considerăm corectă extinderea unei experiențe negative de la un anumit stagiu asupra tuturor activităților practice desfășurate pe parcursul celor patru ani.
În același timp, simpla prezență a studentului într-o unitate medicală nu este suficientă. Pregătirea practică trebuie să presupună îndrumare, participare graduală, exersarea competențelor permise de nivelul de pregătire și feedback.
Afirmația potrivit căreia studenții ar fi stat „cu orele în spitale fără să îi bage nimeni în seamă” este una gravă, dar nu este însoțită de identificarea stagiilor, disciplinelor, secțiilor sau perioadelor în care s-ar fi produs aceste situații. În absența unor asemenea repere, Universitatea nu poate verifica punctual cele relatate și nu poate stabili eventuale responsabilități.
Problemele privind activitatea practică trebuie semnalate pe parcursul studiilor, atunci când conducerea facultății și coordonatorii disciplinelor pot interveni și pot corecta situațiile semnalate. Ridicarea lor exclusiv la finalul celor patru ani limitează posibilitatea unei intervenții în beneficiul direct al generației respective.
Calitatea cursurilor și mecanismele de evaluare
În ceea ce privește modul de desfășurare a cursurilor, prezentările digitale sunt instrumente de sprijin pentru procesul didactic și nu trebuie să înlocuiască explicația, dialogul, analiza de caz și interacțiunea dintre cadrul didactic și studenți. O activitate limitată exclusiv la citirea unei prezentări nu corespunde cerințelor unui învățământ medical modern.
Nu putem însă transforma o formulare generală într-o evaluare a întregului corp academic sau a tuturor cursurilor din cadrul programului. Pentru ca o asemenea nemulțumire să poată fi analizată, este necesar să fie indicate disciplinele, activitățile didactice și situațiile concrete la care se referă.
Universitatea dispune de mecanisme de evaluare a activității didactice, inclusiv evaluarea cadrelor didactice de către studenți, evaluările periodice și procedurile interne de asigurare a calității. Atunci când sunt semnalate probleme concrete și recurente, acestea pot fi analizate la nivelul disciplinei, al departamentului, al facultății și al structurilor de asigurare a calității.
Un cadru de dialog oferit înaintea Ceremoniei de absolvire
Cu aproximativ o lună înaintea Ceremoniei de absolvire, Claudia Ciobanu a participat, împreună cu ceilalți șefi de serie ai programelor Asistență Medicală Generală și Nutriție și Dietetică, la o întâlnire cu decanii Facultății de Medicină și ai nou-înființatei Facultăți de Științe ale Sănătății.
Principala preocupare exprimată atunci de studenți a privit denumirea facultății care urma să fie menționată pe diplome, în contextul transferării programului către noua Facultate de Științe ale Sănătății. Studenții se temeau că această schimbare le-ar putea afecta statutul de absolvenți ai Facultății de Medicină.
În cadrul întâlnirii, decanul Facultății de Medicină i-a întrebat în mod explicit pe reprezentanții studenților dacă mai există și alte probleme pe care doresc să le semnaleze. Singura problemă suplimentară ridicată a fost nemulțumirea privind obligativitatea prezenței la cursuri. Nu au fost semnalate atunci probleme privind calitatea cursurilor, implicarea în stagiile practice, starea spațiilor didactice sau sentimentul unei insuficiente pregătiri profesionale.
Acest context este relevant nu pentru a invalida discursul, ci pentru a arăta că a existat recent un cadru direct și deschis de dialog în care aceste subiecte puteau fi formulate și analizate.
Situația infrastructurii didactice
Toate amfiteatrele aflate în clădirile administrate de UMF Iași sunt reabilitate, modernizate și dotate pentru desfășurarea activităților didactice. Prin urmare, afirmația privind existența unor „amfiteatre care aproape cad peste noi” nu descrie situația spațiilor didactice aflate în administrarea Universității.
Este posibil ca absolventa să se fi referit la anumite spații din incinta spitalelor în care se desfășoară activități clinice și didactice. Unele dintre aceste spații necesită, într-adevăr, modernizări.
Trebuie făcută însă o delimitare administrativă esențială: amfiteatrele și sălile aflate în spitale nu aparțin și nu sunt administrate de UMF Iași. Universitatea le utilizează pentru activitatea didactică, însă responsabilitatea privind reabilitarea, întreținerea și dotarea lor revine instituțiilor în patrimoniul și administrarea cărora se află.
Chiar și în aceste condiții, UMF Iași a intervenit treptat și a susținut recondiționarea unor spații didactice din unitățile medicale, inclusiv la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon”, Institutul de Psihiatrie „Socola”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”.
Capacitatea Universității de a realiza intervenții directe în spațiile spitalelor este însă limitată de regimul juridic și administrativ al acestora. Îmbunătățirea lor necesită cooperare instituțională cu conducerile și autoritățile care administrează unitățile sanitare.
Îmbunătățirea procesului educațional, un demers permanent
UMF Iași nu susține că, într-un sistem academic de dimensiunea Universității, toate problemele pot fi considerate definitiv rezolvate. Procesul de îmbunătățire a activității didactice este unul permanent.
Din 2023 până în prezent au fost continuate investițiile în infrastructură și în spațiile de formare, au fost dezvoltate mecanismele de dialog și evaluare și a fost reorganizat cadrul academic în care funcționează programele din domeniul științelor sănătății.
În același timp, faptul că anumite teme reapar în discursul unei absolvente trebuie analizat. Reapariția unei nemulțumiri nu demonstrează automat că toate măsurile adoptate au fost ineficiente, după cum nici existența unor măsuri administrative nu înseamnă că experiența fiecărui student este identică.
Tocmai de aceea, Universitatea consideră necesare exemple concrete, identificabile și transmise în timp util. Numai astfel se poate face diferența între o problemă sistemică, o dificultate punctuală a unei baze clinice și o experiență individuală.
Un argument suplimentar privind standardele academice și de infrastructură ale Universității îl reprezintă reacreditarea obținută recent de UMF Iași din partea World Federation for Medical Education – WFME, pentru o perioadă de cinci ani. Procesul de reacreditare a presupus evaluarea, pe baza unor criterii internaționale, atât a activității didactice, cât și a infrastructurii Universității.
Facultatea de Științe ale Sănătății, o structură academică dedicată
Înființarea Facultății de Științe ale Sănătății urmărește să ofere programelor din acest domeniu o structură academică dedicată, o reprezentare mai clară și un management adaptat specificului profesiilor pentru care sunt pregătiți studenții.
Pentru programul Asistență Medicală Generală, noua structură va permite o coordonare mai apropiată a activităților teoretice și practice, un dialog mai direct între studenți și conducerea facultății, o monitorizare mai clară a stagiilor și o colaborare mai bine structurată cu bazele clinice și cu reprezentanții profesiei.
Schimbarea nu urmărește diminuarea statutului programului sau al absolvenților săi. Dimpotrivă, înființarea unei facultăți distincte oferă acestor programe o identitate academică proprie și posibilitatea unei dezvoltări mai bine adaptate standardelor și nevoilor profesionale specifice.
Deschidere pentru dialog și analiză
Universitatea rămâne deschisă unei discuții cu absolventa Claudia Ciobanu și cu ceilalți absolvenți care doresc să ofere exemple concrete despre situațiile menționate. O asemenea discuție trebuie să urmărească identificarea disciplinelor, stagiilor, bazelor clinice și spațiilor la care s-a făcut referire, nu contestarea dreptului absolventei de a-și exprima opinia.
Considerăm însă important de precizat că dialogul instituțional a fost disponibil și înaintea Ceremoniei de absolvire. Reprezentanții studenților au fost consultați direct, inclusiv cu aproximativ o lună înaintea ceremoniei, iar conducerea facultății le-a oferit explicit posibilitatea de a semnala orice alte probleme.
Criticile sunt cu atât mai utile cu cât sunt formulate la momentul potrivit, însoțite de situații concrete și, atunci când este posibil, de propuneri de îmbunătățire. Un discurs public rostit la finalul celor patru ani poate atrage atenția asupra unor percepții, dar nu poate înlocui mecanismele de dialog și intervenție care permit soluționarea problemelor pe parcursul studiilor.
O precizare necesară pentru corecta informare a publicului
Absolventa Claudia Ciobanu a fost șefa unei serii de absolvenți ai programului Asistență Medicală Generală, nu șefa întregii Promoții 2026 și nici reprezentanta tuturor absolvenților Universității.
UMF Iași va trata cu seriozitate orice situație concretă care îi este semnalată. În egală măsură, Universitatea are responsabilitatea de a proteja adevărul factual, de a evita generalizările și de a respecta experiența absolvenților care nu se regăsesc în afirmația că pregătirea lor profesională ar fi fost insuficientă.
Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași”
