Referendum pentru ca tinerii să voteze la 16 ani, propus în Italia de fostul premier Enrico Letta: Noi și țările din Europa de Est suntem singurele care au decis să nu aibă un viitor: nu avem copii, nu vrem imigranți

Enrico Letta / Foto © Cosmin Iftode - Dreamstime.com

Drept de vot pentru tinerii în vârstă de 16 ani și licee de 4 ani în loc de 5, pentru ca Italia să se poată alinia la media europeană – este dubla propunere lansată de fostul premier italian Enrico Letta, care îi privește pe tineri. Fostul oficial a declarat că “noi și țările din Europa de Est suntem singurele țări europene care au decis să nu aibă un viitor: nu avem copii, nu vrem imigranți, suntem țara care, din fericire, are cea mai lungă durată medie de viață. Dar în acelaşi timp suntem o țară care, fără tineri, va disparea”, relatează La Repubblica, preluată de Rador.

În timp ce “alte țări cu aceleaşi date demografice ca şi noi, cum ar fi Germania, de exemplu, au decis să-i integreze pe imigranți. Au ales să integreze 500.000 de sirieni. Noi în schimb, ca de altfel Polonia, Ungaria sau România, nu am făcut asta”, a declarat Enrico Letta.

“Sunt pentru votul la 16 ani, chiar dacă știu că în Italia majoritatea este împotriva lui. Suntem în 2020, este anul în care supraviețuim celui mai mare dezastru prin care a trecut lumea, făcând datorii. Trebuie să dăm glas celor care vor fi protagoniştii viitorului”, a spus fostul premier italian. Propunerea a fost lansată în discursul pe care l-a ţinut la evenimentul de lansare a unei cărți, în cadrul a Festivalului Insieme de la Auditorium Parco della Musica din Roma.

„Pe lângă dreptul de vot pentru tinerii de șaisprezece ani, lansez o altă propunere concretă: – continuă Letta – oamenii din Italia termină școală un an mai târziu decât cei din alte țări și aceasta este o problemă. Cred că trebuie să părăsim școala cu un an mai devreme, altfel, tinerii noștri vor întâmpina greutăţi în a concura cu alți tineri europeni”, a continuat Enrico Letta.

Aşa că “tinerii din Italia de astăzi sunt un fel de ursuleţi panda, o minoritate din ce în ce mai redusă. Și mulți tind să plece. Și în acest caz suntem asemănători cu țările din Europa de Est. De-aici pornesc problemele Italiei. Eu, totuși – conchide Letta – am pariat pe această generație și știu că această generație va salva Europa. Pentru că este o generație europeană, deoarece s-a născut în Europa. Este o generație pentru care a indica țara vecină drept cauza tuturor relelor este un lucru ridicol” , a declarat fostul premier.

“Știu că acest tip de alegeri, cum este aceea de a-i aduce la vot pe tinerii de 16 ani, nu sunt populare – și mă uit la Nicola Zingaretti, secretar al Partidului Democrat, șezând în primul rând – știind cât de greu este să acționezi. Iar eu am un mare respect, stimă, prietenie pentru cei care astăzi au responsabilități politice în fața unor alegeri atât de complexe. Numai că pentru mine leadershipul nu înseamnă a-i urmări pe followeri. Pentru că astăzi, followerii noștri ne spun să facem alegeri conservatoare. Dacă îi asculţi, ești doar un follower la pătrat, un follower al followerilor tăi ”, spune Letta.

Potrivit lui Letta „avem nevoie și de un referendum proactiv, în caz contrar, alternativa ar fi să facem un pas înapoi, să luăm decizia de a nu mai participa la viața politică a țării sau să alegem scurtătura autoritarismului”.

Sursa: La Repubblica / Rador / Traducerea: Cătălina Păunel
Photo © Cosmin IftodeDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version