Regulamentul olimpiadelor și concursurilor școlare a fost rescris de Ministerul Educației după 13 ani: instituția propune prag de calificare la etapa națională cu 50% mai dificil / Subiectele vor fi publicate obligatoriu după probe, iar acestea pot fi și online, doar pe platforme aprobate de minister – proiect

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat luni, 20 octombrie, în consultare publică proiectul de ordin care aprobă noile norme pentru organizarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri – și regulamentul privind calendarele de proiecte extrașcolare. Documentul aduce printre modificări posibilitatea evaluării digitalizate a lucrărilor, dreptul elevilor de a-și vizualiza lucrarea înainte de contestație, precum și obligația centrelor de concurs și a inspectoratelor școlare de a publica subiectele și baremele după fiecare probă – o cerință pe care Edupedu.ro a formulat-o constant în ultimii trei ani, solicitând Ministerului Educației să asigure transparența în desfășurarea olimpiadelor.

Potrivit proiectului, care vizează să modifice regulile aprobate prin ordinul de ministru 3.035/2012, lucrările de la probele scrise ar putea fi corectate digitalizat, pe o platformă dedicată Ministerului Educației, dacă regulamentul specific al fiecărei competiții va prevedea această modalitate. De asemenea, olimpiadele s-ar putea desfășura și online, în funcție de decizia comisiei naționale de coordonare.

Printre noutățile majore se numără introducerea dreptului elevilor de a-și vedea lucrarea înainte de a depune contestație, atât la etapa județeană, cât și la etapele zonală și națională. Pentru prima dată, regulamentul prevede explicit că organizatorii sunt obligați să publice subiectele, baremele și modalitatea de comunicare a rezultatelor. Este o măsură de transparență cerută de Edupedu.ro, care a arătat în mod repetat că elevii și profesorii erau privați de acces la aceste informații, în ciuda faptului că probele sunt publice.

Pentru „creșterea relevanței” competițiilor, Ministerul propune ridicarea pragului minim de calificare la etapa națională de la 40% la 60% din punctajul maxim, adică cu 50% mai mult. Numărul de locuri rămâne neschimbat, transmite ministerul Educației și Cercetării.

În ceea ce privește proiectele educaționale extrașcolare, categoria „proiecte regionale” este eliminată, fiind asimilată celor „interjudețene”. Vor exista, astfel, doar trei tipuri de proiecte: naționale, interjudețene și județene sau ale municipiului București.

Ministerul Educației mai scrie că încurajează profesorii, elevii și părinții să transmită propuneri și observații în perioada de consultare publică, urmând ca forma finală a documentelor să fie adoptată după analizarea feedbackului și avizarea în Comisia de dialog social (CDS).

DOCUMENT DESCARCĂ Proiect normele metodologice privind organizarea şi desfășurarea competițiilor școlare:

DOCUMENT DESCARCĂ Proiect regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară:

Comunicatul integral al Ministerului Educației și Cercetării de luni, 20 octombrie 2025:

Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 20 octombrie 2025, în consultare publică (1) Normele metodologice privind organizarea și desfășurarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri școlare – și (2) Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară.

Câteva modificări din proiectele supuse consultării publice, față de formele actuale:

(1) În ceea ce privește organizarea și desfășurarea competițiilor școlare – olimpiade și concursuri școlare:

(2) Principala modificare, în ceea ce privește Regulamentul specific de întocmire a calendarelor de proiecte de educație extrașcolară:

Modificările propuse în cele două proiecte lansate în consultare publică vizează atât creșterea transparenței în procesul de organizare și selecție a competițiilor, cât și creșterea relevanței acestor competiții.

Vă încurajăm să trimiteți sugestiile dumneavoastră. Formele finale ale documentelor vor fi adoptate după încheierea perioadei de consultare publică și analiza feedbackului primit, cu avizul Comisiei de dialog social de la nivelul Ministerului Educației și Cercetării

Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version