„Căldură mare, mon cher!” nu numai pe strada Pacienței la numărul 11 bis.
Știți cum mi-am dat seama când a venit vara?
Nu, nu de la termometru și nici de la ținutele trecătorilor, ci de la ceva mult mai … cu gust de copilărie.
Mai întâi i-am simțit prezența, apoi am văzut-o. Era ea, se întorsese! Când am văzut-o am înțeles că vara venise și se instalase cu drepturi depline în urbea noastră.
Mașina cu înghețată, căci despre ea este vorba, mi-a atras atenția anul acesta prin ceva ce probabil fusese acolo dintotdeauna, dar (poate) tocmai de aceea a trecut neobservat. Pe panoul din spatele mașinii scrie cu majuscule de culoare roșie „CAUTION CHILDREN CROSSING”. Proprietarul român a scris și el pe geam, de data asta cu galben(probabil citise opiniile care afirmă că roșu denotă agresivitate) „ATENȚIE LA COPII!”.
Veți spune că este firesc un asemenea avertisment pe o mașină în jurul căreia te-ai aștepta să roiască prichindeii…
Și aveți dreptate, sunt state – de exemplu, Canada – unde autobuzul școlar care are activate luminile de oprire și brațul „STOP” determină oprirea traficului din ambele sensuri, iar nerespectarea regulii are consecințe extrem de grave. Noua Zeelandă, S.U.A., Marea Britanie, Olanda și alte țări civilizate au prevederi specifice pentru prioritatea autobuzelor cu copii. E vorba de grija pe care statele respective o manifestă atât față de cetățenii lor, cât și față de viitorul națiunilor.
De fapt, politologii știu că puterea unui stat este definită pe două direcții: autoritate și încredere, ambele exercitate față de și dinspre (adică reciproc) cetățenii lui.
M-am întrebat în ce măsură statul român are în vedere copilul și pe cei care se ocupă de el și recunosc că m-a bucurat ideea că vreo entitate a statului a impus inscripționarea avertismentului.
Dar m-am liniștit repede, mașina avea volanul pe partea dreaptă, iar ideea mesajului îi aparținea proprietarului.
Prin vocea celui plasat cel mai sus în ierarhia României aflăm că „Statul român funcționează” (sursa)
Oare educația este o RES PUBLICA (afacere publică, bun public, care interesează poporul)? Răspunsul este sigur, afirmativ. Atunci, dacă este un serviciu de interes public, nu cumva statul ar trebui să-l gestioneze? Ba da, va veni sigur răspunsul. În acest caz de ce statul – guvernanții – iau măsuri care sunt, cel puțin aparent împotriva dorinței de echitate. Pe ce mă bazez când fac asemenea afirmație?
Să analizăm câteva fapte:
Fapt 1: Final de mai 2026, un copil și mama lui sunt răniți în apartamentul familial de explozia unei drone (sursa) .
România nu este parte în niciun conflict armat, nu este în război, cei doi erau în casa lor, iar statul român funcționa…
Oare ce încredere pot avea acei oameni în capacitatea statului român de a le asigura siguranța fizică?
Fapt 2: Prevederile actelor normative privind bursele școlare. Nu cred că e cazul să detaliem, dar mă întreb, de exemplu, dacă decidenții ar fi bine intenționați de ce nu reportează sumele cuvenite elevilor pentru perioada vacanțelor spre bursele din perioada anului școlar. Adică, elevul primește pentru luna noiembrie cei x lei(bursa pe o lună)+ y lei cât rezultă din economia realizată pe lunile de vacanță împărțit la numărul lunilor în care i se cuvine bursa. Sigur, asta ar însemna să nu consideri acei bani drept cheltuieli(eventual inutile), ci sume cuvenite elevilor.
Fapt 3: Examen cu miză mare suplimentar în mijlocul ciclului obligatoriu, în pofida literaturii de specialitate, a rapoartelor OCDE, a punctelor de vedere exprimate de cunoscătorii în domeniu. Aici lucrurile sunt mai complexe și pe o perioadă mai mare: legea prevede acest lucru(deci MEC nu poate decât să aplice), iar ministerul aplică în stilu-i caracteristic (interese serioase sunt în joc), iar cei interesați au știut când și cum să influențeze votul. Atât poate! Într-adevăr, ATÂT pot cei care viețuiesc în acest moment în clădirea din strada Strada General Berthelot, nr. 28-30. Măsura, emanație a „România educată”, alături de reformarea isj-urilor(care presupune de fapt funcționarea a două structuri la nivelul fiecărui județ) sau a ARACIP sunt doar câteva exemple de decizii prevăzute în lege(nu mă pronunț dacă sunt bune sau nu) fără a estima un impact în ceea ce privește costurile(normarea) și efectele asupra sistemului. Sigur, mai mulți aleși ai poporului depun inițiative legislative pentru prorogarea termenelor/modificarea legii etc. Nu aveau cum să rateze momentul și oportunitatea. Am doar o întrebare: unde erau – ei și partidele din care fac parte – când în ambele camere ale Parlamentului României s-a votat legea care conține aceste prevederi?
Fapt 4: Extrase din două acte normative ale aceluiași emitent, la distanță de mai puțin de 3 ani:
Art. 3 alin. (5) Prima de carieră didactică se acordă şi pentru următorii ani şcolari/universitari, respectiv în perioada anilor şcolari/universitari 2023/2024 până în anul şcolar/universitar 2026/2027 pentru a susţine cariera didactică(…) (Ordonanță de Urgență Nr. 58/2023 din 12 iunie 2023, semnată de prim-ministru Nicolae-Ionel Ciucă)
Art. III. — (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgența, prevederile Ordonanței de urgența a Guvernului nr. 58/2023, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică pentru anul școlar/universitar 2026-2027, ultimul an școlar/universitar pentru care se aplică fiind 2025-2026. (Ordonanță de Urgență Nr. 39 din 5 mai 2026, semnată de prim-ministru Ilie-Gavril Bolojan)
Sintetizez: Guvernul României emite în 2023 un act normativ prin care reglementează acordarea unei sume fiecărui lucrător din sistemul de învățământ preuniversitar pentru a achiziționa cursuri, cărți, material didactic, adică pentru a-și susține activitatea( după părerea mea, atribuție a statului angajator și nu a salariatului, dar asta e o altă discuție), iar anul acesta scurtează perioada de aplicare cu un an.
Ce încredere să aibă un profesor în promisiunea unor sume compensatorii, la latitudinea guvernanților, când ei își modifică actele normative reducând cu UN AN acordarea unor drepturi? Legat de asta,
Fapt 5: Decidenții, întreaga clasă politică, tot poporul interesat se dau de ceasul morții că pierdem banii din PNRR dacă nu se votează Legea salarizării unitare, care se blochează în … ați ghicit, Educație. De ce? Pentru că sunteți mulți, mon cher! A încercat Guvernul anul trecut să optimizeze, mărirea normei de predare cu până la 25%(în cazul profesorilor cu peste 25 ani vechime), mărirea efectivelor la clasă, scăderea tarifului la plata cu ora până sub valoarea unei activități necalificate, dar sunteți totuși prea mulți.
Revenim acum la atributul cuvenit, atât de drag premierului, care ne spune că dacă acum un profesor primește o sumă mai mare decât cea cuvenită i se va oferi o compensare tranzitorie, deci nu îi scade venitul. Despre compensarea tranzitorie nu comentez, am văzut cum stau lucrurile cu promisiunile guvernamentale, mă opresc la cuvenit. Cine a stabilit cât i se cuvine unui profesor cu un anumit grad și o anumită vechime și mai ales, pe ce criterii?
Mai mult, ce ai putea spune despre un proiect de lege de nerefuzat, dar pe care nu-l acceptă nimeni, pentru că …nu l-a văzut.
În rest, sigur că încrederea este la cote maxime.
Îți vine să exclami, ca eroul lui Nenea Iancu „Amice, ești…idiot!”
În știința Economiei este cunoscută o poveste cu tâlc – paradoxul cobrelor – aplicabilă situațiilor în care se adoptă decizii care pot fi bine intenționate, dar care ignoră natura umană. Legile economiei funcționează cu oameni și pentru oameni, simpla adunare sau scădere a unor date, interpretate fără cunoașterea profundă, autentică a relațiilor dintre diversele componente poate da efecte neașteptate(de către diletanți).
Parabola spune că autoritățile din India colonială au observat că numărul cobrelor de pe străzile din Delhi era în creștere. Soluția simplă și imediată – cea a oferirii unui premiu în bani pentru fiecare cobră moartă – a furnizat efecte imediate. Încurajați de efecte, decidenții au dorit să accelereze procesul și au mărit premiul.
Capitalizarea vânătorilor le-a permis să înființeze crescătorii de cobre pentru a câștiga și mai mulți bani. În acest moment cobrele aduse nu mai proveneau de pe străzi, ci din crescătorii. Doar în aparență efectul era foarte bun, iar autoritățile și-au dat seama și au micșorat înapoi premiul, apoi l-au eliminat. În mod firesc, crescătoriile au fost desființate și cobrele din crescătorii au ajuns… pe străzi.
Această poveste poate fi interpretată din perspectiva a ceea ce economistul britanic Charles Goodhart a formulat ca principiu, conform căruia „Când o măsură devine ținta, ea încetează a mai fi o măsură bună”. (sursa).
Vorbind studenților despre pavajul din piatră cubică dl. Prim-ministru al României a folosit termenul cubeți (sursa). Câutând pe unde m-am priceput și am crezut că aflu orice cuvânt din limba română, nu am reușit să găsesc susmenționata vocabulă. Am dat însă de un extraordinar articol (sursa) despre cuvinte scris de cineva care chiar se pricepe. Am aflat astfel că mai există cuvinte folosite de unii, dar care nu sunt menționate în dicționare, de exemplu aducău – o persoană a cărei ocupație este aducerea de mașini uzate din străinătate, pentru a fi vândute în țară. Articolul continuă cu explicații privind derivarea cu sufixul –ău. Astfel, mi-am amintit unele construcții potrivite în context: mâncău, lingău, nătărău, clănțău, lătrău. O bucurie să ai de-a face cu oameni care știu despre ce scriu, oameni competenți.
Revenind la cobre, exemplul discutat nu face decât să arate unde pot duce deciziile luate(asumate, cum le place guvernanților) fără să ia în seamă natura umană, în definitiv fără a putea înțelege efectele … de dincolo de lungul nasului. Nas care pare să fie cam lung! Totuși, efectele pot fi și dincolo de lungimea lui.
În această canonadă a acțiunilor de PR politic, inacțiune politică și diletantism economic, o singură concluzie:
Atenție la copii!
PS. Eu aștept cu interes să apară analiza impactului măsurilor fiscal-bugetare în educație cu datele pe masă promisă de Președintele României în toamna anului 2025 pentru peste două luni sursa.
M-ar interesa în mod deosebit câți copii au făcut geografie, chimie, biologie, fizică etc. cu profesori de altă specializare. Nu, nu, nu numărul de norme, anvelope salariale, soluții degajate și altele formulări inepte, la limita limbii române, ci CÂȚI COPII nu au acces la profesori măcar calificați, dacă nu bine pregătiți, intenționați, competenți.
Și nu, nu vreau ca răspunsul să vină de la aducăi de ocazie, ci de la persoane competente.
________________
Despre autor: Mihai Fârtat este profesor titular la Școala Gimnazială Nr. 4 Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, cu grad didactic I și 40 de ani vechime la catedră.
Nota redacției: Opinia profesorului este importantă și vă încurajăm ca, dacă aveți ceva de spus, să ne trimiteți articolul dumneavoastră pe redactie@edupedu.ro. Ideile și opiniile exprimate în aceste articole nu sunt neapărat și cele ale redacției.