Revista Science: Măsurile anti-pandemie care afectează bunăstarea copiilor, cum ar fi închiderea școlilor, trebuie luate doar dacă sunt dovedit utile / Există foarte multe dovezi că astfel de măsuri mai mult dăunează celor mici

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

La opt luni de când pandemia de Covid-19 a cauzat închiderea școlilor în majoritatea țărilor lumii, timp în care s-a făcut școală online după posibilități, s-au dat examene și s-a revenit la clasă după vacanță, rolul copiilor în transmisia noului coronavirus rămâne incert, reiese dintr-o sinteză realizată de revista Science pe baza studiilor făcute până acum pe această temă. Potrivit publicației, dovezile acumulate până acum sugerează că mediul educațional are un rol limitat în transmisie atunci când sunt luate măsuri de combatere a epidemiei, într-o manieră ce contrastează profund cu situația altor viruși cu transmitere respiratorie. Analiza spune că, spre deosebire de primăvară, acum există o bază de referințe pentru eventualele decizii de închidere a școlilor, dar acestea ar trebui luate cu mare precauție, având în vedere daunele pe care închiderea școlilor le produce indirect.

Aceasta notează că, la începutul anului, decizia de a închide școlile ca reacție la pandemie a reflectat așteptarea produsă de alte epidemii, că minorii vor fi o componentă-cheie a lanțului de transmisie. Totuși, dovezile care au apărut ulterior au dovedit că, cel mai probabil, nu este și cazul acestei pandemii.

Povara simptomatică la copii

Un număr mic de copii au dezvoltat un sindrom inflamator despre care nu se știu încă suficiente lucruri. Dar, raportat la riscul de îmbolnăvire, copiii și adolescenții au fost afectați în mod disproporționat de măsurile de carantinare, iar drepturile copiilor la sănătate, asistență socială, sprijin psihologic și educație sunt protejate în viitoarele valuri pandemice, conform Science.

Analiza continuă prin a arăta că este necesară o înțelegere deplină a răspunsului imunitar la copii, pentru a pune în balanță riscurile și beneficiile unor acțiuni de imunizare, precum vaccinarea. Science arată că, dintre vaccinurile testate clinic în prezent, niciunul nu a fost administrat copiilor, prioritare fiind grupurile de vârstă mai ridicată.

Despre transmisie în mediul școlar

Revista mai amintește că o serie de rapoarte recente au arătat că acei copii cu simptomatologie pronunțată au concentrații de ARN viral similare sau mai mari decât ale adulților, ceea ce ar fi sugerat că rolul lor în transmisie ar fi fost subestimat. Dar și aici apar probleme: unul dintre acele studii compara copiii și adulții în etape diferite ale bolii, iar aceste studii trebuie interpretate în condițiile în care exită foarte puțini copii cu simptomatologie pronunțată.

Din punct de vedere al transmisiei în mediul școlar, sinteza Science e nevoită, în lipsa unor studii clare de dată recentă, să se întoarcă la analize din vară și constatări pe baza primelor eforturi de redeschidere a școlilor, în mai-iunie, experiențe care, cu excepții, arată că mediul școlar nu a fost unul de transmisie a virusului în comunitate, prin intermediul copiilor.

Citește articolul complet pe site-ul Science

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version