Rezultate simulare Evaluare Națională 2022: Elevii din mediul rural din județul Iași aproape și-au dublat la Matematică procentul de medii peste 5, față de rezultatele din ianuarie 2022. Decalajul încă rămâne între urban și rural

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Peste 54% dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Iași au luat note egale sau mai mari ca 5 la ambele probe, în cadrul simulărilor organizate de Ministerul Educației, în perioada 4-6 aprilie, potrivit Raportului privind simularea examenelor naționale din județul Iași. Rata a fost mai ridicată în mediul urban (76.13%) față de mediul rural (34.36%).
Foto: Captură Raport simulare examene naționale martie-aprilie 2022

Potrivit raportului, se constată, comparativ cu simularea organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași în luna ianuarie 2022, un progres de aproape 14% al nivelului general de note egale sau mai mari ca 5. Cu toate acestea, există un decalaj între numărul notelor egale sau mai mari ca 5 din mediul urban față de numărul acestora din mediul rural.

Foto: Captură Raport simulare examene naționale martie-aprilie 2022

Se înregistrează un progres în mediul rural atât la limba română, cât și la matematică. La limba română progresul este de +6.42%. La matematică, diferența între notele egale sau mai mari ca 5 între simularea din ianuarie 2022 și cea din aprilie 2022 este de 17.63%.

„Chiar și în acest context, însă, rata județeană de promovare ambelor discipline se situează, în acest moment, sub media națională de 70.53% la limba și literatura română și de 60.58% la matematică”, se mai arată în raport.

„Analiza tranșelor de note egale sau mai mari decât 5, obținute pe discipline de examen la nivel județean, scoate în evidență o distribuție relativ echilibrată a tranșelor de note situate între 5.00 și 8.99 la disciplina limba și literatura română, în timp ce la matematică se constată o pondere ridicată a notelor din intervalul 5.00-5.99”, potrivit sursei citate.

Foto: Captură Raport simulare examene naționale martie-aprilie 2022

„În contextul în care decalajul procentual de promovare a acestei probe (ianuarie 2022 vs. aprilie 2022) este unul pozitiv, distribuția mai amplă a notelor în acest interval poate fi atribuită și faptului că o parte dintre elevii care au înregistrat rezultate sub pragul minim de promovare a probei la prima simulare au reușit să îl depășească sau chiar să obțină note mai mari de 6”.

Foto: Captură Raport simulare examene naționale martie-aprilie 2022

Prin raportarea tranșelor de note la mediile de rezidență, se remarcă decalaje semnificative între tranșele de note în cea mai mare parte a intervalelor, pentru ambele discipline, conform raportului. „Astfel, la limba și literatura română, diferența procentuală a elevilor din mediul urban față de cei din mediul rural care au obținut note sub 5 este de 30.06%, în timp ce la matematică, aceasta este de 38.55%”. În continuare, se menține decalajul dintre urban și rural.

Raport simulare examene naționale martie-aprilie 2022 Iași

Citește și:
februarie 2022: Simulare examene Iași: 76% dintre elevii de clasa a VIII-a din mediul rural nu au luat 5 la Matematică / La Română, la clasa a XII-a, rezultatele sunt cu 10 puncte mai slabe față de testarea inițială din toamnă

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version