Rezultate slabe, inechitate, infrastructură precară – tablou sumbru al educației românești, prezentat într-un proiect de Strategie pentru protecția drepturilor copilului, propus de Ministerul Familiei / Măsurile propuse, formulate sumar și în termeni generici

Foto: Pixabay.com

Sistemul național de educație este “desființat”, din punct de vedere al rezultatelor și al modului cum îi formează pe copii și sprijină drepturile acestora, într-un proiect de Strategie Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului pentru perioada 2022-2027, pus în dezbatere publică de Ministerul Familiei. În același timp, doar trei dintre cele 20 de ținte pe care le propune documentul pentru întărirea drepturilor copiilor vizează direct sistemul de educație: creșterea ratei de participare la educația timpurie, scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii, respectiv scăderea procentului tinerilor cu rezultate slabe la testele PISA. Dintre obiectivele generale și specifice atașate proiectului, cele referitoare la educație, la fel de puține, sunt formulate vag.

Proiectul propus de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse enumeră 24 de modalități în care educația contribuie de creșterea inechității și afectează negativ interesul și drepturile copilului, menționând în schimb doar două zone de progres. Problemele enumerate pleacă de la faptul că sistemul de educație produce “rezultate școlare modeste” la faptul că “infrastructura precară reprezintă un factor important în perpetuarea inechității”, până la investițiile în profesori: “multe dintre investițiile făcute în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice au un impact nesemnificativ asupra calității serviciilor educaționale oferite (…)”.

Printre dificultățile menționate nu sunt doar probleme istorice ale educației, ci și chestiuni de dată recentă, din timpul guvernelor PNL, PNL-USR, PNL-PSD. Astfel, materialul arată că, după doi ani de pandemie, pregătirea sistemului de educație pentru a face față unor astfel de crize rămâne una precară: “Sistemul românesc de învățământ rămâne vulnerabil în fața dezastrelor naturale și a pandemiilor (…)” – Tabloul sistemului de educație în documentul Ministerului Familiei – detaliat mai jos.

Dintre cele 20 de ținte, doar trei se referă vizează strict rezultate ale sistemului de educație, iar alte două vizează măsuri asociate școlii. 

Ținte ce vizează educația:

Ținta nr. 12: Rata de cuprindere în educația timpurie este de cel puțin 22% pentru segmentul de vârstă de 0-3 ani și cel puțin 95% pentru segmentul 4-6 ani.

Ținta nr. 13: Rata părăsirii timpurii a școlii este cu 4,5 puncte procentuale sub nivelul de 15,3% din anul 2019.

Ținta nr. 14: Procentul tinerilor cu vârsta de 15 ani cu un nivel scăzut de cunoștințe, respectiv elevii aflați sub nivelul doi de competență PISA în citit, matematică și științe este în anul 2025 mai scăzut cu 15% față de anul 2018.

Alte ținte asociate proceselor educaționale:

Obiectivele ce vizează educația, cuprinse în strategie

Același document propune și un set de obiective generale și obiective specifice ce acoperă mai puțin de 4 pagini din totalul de 59 cât are proiectul complet, cea mai mare parte a documentului fiind o trecere în revistă a problemelor sau situațiilor existente în societatea actuală. Dintre acestea, o parte implică și actori ai sistemului educaționali.

Astfel, proiectul de strategie propune, în termeni foarte generali, obiectivul “Creșterea participării copiilor la o educație incluzivă de calitate”, cu două “obiective specifice”. Primul este “creșterea calității procesului educațional”, având ca indicator “rezultate la testele naționale și internaționale, pe medii de rezidență”, iar un altul – “îmbunătățirea accesului la educația incluzivă a copiilor din grupuri vulnerabile: mediul rural, CES/dizabilități, romi și altele”. Acesta din urmă are ca indicatori numărul de creșe, de grădinițe, respectiv raportul dintre numărul de profesori de sprijin și numărul de elevi cu dizabilități/CES.

În plus:

Lunga listă a problemelor din educație, identificate în documentul ce vizează întărirea drepturilor copiilor

La capitolul educație, unde este trecută în revistă situația sistemului educațional, documentul Ministerului Familiei este o lungă înșiruire a problemelor ce afectează acest sistem, din punct de vedere al rezultatelor și al efectelor asupra copiilor.

Cele 24 de probleme ale educației, plus cele două cazuri în care se constată un “progres”, menționate de proiectul de Strategie:

Exit mobile version