România este anul acesta în top 5 țări din Europa cu cele mai multe zile fără școală: elevii au 8 perioade de vacanță, care înseamnă 120 de zile libere – raport european

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

România, cu 120 de zile libere – vacanțe, sărbători, punți – în anul școlar 2023-2024, figurează și anul acesta în top 5 al țărilor europene cu cele mai multe zile de vacanță, potrivit ultimului raport al rețelei europene Eurydice realizat pe această temă, document publicat joi. Numărul zilelor libere (fără a le lua în calcul pe cele de sfârșit de săptămână) fiind invers proporțional cu cel al zilelor de școală, raportul indică faptul că România se află printre ultimele țări din Europa din punct de vedere al timpului petrecut de elevi la școală, calculat în zile. Documentul arată că doar în Malta, Letonia, Estonia și Franța elevii au mai multe zile libere decât cei din România, țară care este egalată doar în cazul ciclului primar de Lituania și, în unele situații, de Portugalia.

România se situează, alături de Bulgaria, în partea superioară a listei țărilor europene și din punct de vedere al zilelor de vacanță de vară, de exemplu, cu 77 de zile programate la finalul acestui an școlar, potrivit Raportului Eurydice privind organizarea anului școlar 2023-2024. Numărul se apropie de cel al țărilor din sudul continentului, cu temperaturi foarte ridicate vara.

În raportul Eurydice, România apare cu 4 vacanțe între cele cinci module de școală – două de câte 7 zile (octombrie, februarie), una de 9 zile (aprilie 2024), una de 14 zile (Crăciun-Anul Nou), plus patru zile libere de Sf. Andrei-Ziua Națională, o zi liberă pe 5 octombrie și încă una pe 24 ianuarie, precum și cele 77 de zile de vacanță de vară, începând cu 24 iunie.

Structura vacanțelor și zilelor libere din anul școlar 2023-2024 în România – Sursa: Raport Eurydice

Această structură duce la 120 totalul zilelor libere și desparte de fapt modulele de învățare în 8 perioade de vacanță, conform graficului prezentat de raport.

România este depășită doar de Malta cu 134 de zile libere, Letonia cu 128 de zile libere, Estonia – 122, Franța – 121. O situație comparabilă cu a României se regăsește parțial în Portugalia, cu 117-121 de zile libere în școala primară și gimnaziu, dar considerabil mai puțin în liceu, respectiv Lituania, cu 122 de zile libere în școala primară, dar mai puțin în învățământul secundar.

Câte zile de vacanță au țările europene – anul școlar 2023-2024

[Note: nu sunt prezentate datele pentru Germania, Elveția, Italia, Spania – sisteme puternic descentralizate, cu diferențe foarte mari de la o regiune la alta; cu bold sunt marcate țările cu număr de zile de vacanță mai mare decât sau comparabil cu cel al României]

Albania – 114 

Austria – 114 

Belgia (Fr./De./Fl) – 112/109/111

Bosnia-Herțegovina –  116 / 113

Bulgaria – 99 în școala primară-gimnaziu, 95 în liceu)

Republica Cehă – 99

Cipru – 115 în școala primară-gimnaziu /104 în liceu)

Croația – 107

Danemarca – 93

Estonia – 122 

Finlanda – 99

Franța – 121

Grecia – 116

Irlanda – 110

Islanda – 110 în învățământul primar, 122 în învățământul secundar

Letonia – 128

Liechtenstein – 93 de zile

Lituania – 122 în școala primară, 108 în învățământul secundar

Luxemburg – 115

Macedonia de Nord – 116

Malta – 134

Muntenegru – 107

Olanda – 77

Norvegia – 97

Polonia – 104

Portugalia – 117-121 în școala primară și gimnaziu, 86-90 în liceu

România – 120

Serbia – 110 în școala primară și gimnaziu, 103 în liceu

Slovacia – 101

Slovenia – 100

Suedia – 95

Turcia – 100

Ungaria – 112 

Vacanța de vară: România – alături de țările sudice ale Europei

Cu 77 de zile de vacanță de vară, România se situează, alături de Bulgaria, peste nivelul țărilor vest-europene sau al celor din Europa Centrală și de Est: doar țările din sudul continentului, în marea lor majoritate, precum și Țările Baltice + Islanda au mai mult de 75 de zile de vacanță pe timpul verii. Recordul aparține Letoniei și Albaniei, cu 93, respectiv 91 de zile de vacanță pe timpul verii.

Harta vacantelor de vara in Europa, dupa durata – Sursa: Raport Eurydice

La polul opus se situează țări precum Liechtenstein (40 de zile), Olanda (42 de zile), Danemarca (44-45 de zile) sau Germania (46 de zile, cu diferențe între landurile țării).

Durata vacanței de vară în țările europene – anul școlar 2023-2024 (în zile)

[Notă: Sunt marcate țările cu mai mult de 75 de zile de vacanță de vară]

Albania – 91

Austria – 65

Belgia (Fr/De/Fl) – 52/63/63

Bosnia-Herțegovina – 79 / 80

Bulgaria – 77

Republica Cehă – 63

Cipru – 81 în școala primară-gimnaziu, 70 în liceu

Croația – 70

Danemarca – 44 în școala primară-gimnaziu, 45 în liceu

Elveția – între 28 și 77 de zile, în funcție de regiune

Estonia – 81

Germania – 46

Grecia – 86

Finlanda – 65

Franța – 56

Irlanda – 65 în școala primară, 91 în învățământul secundar

Islanda – 80 în școala primară, 90 în învățământul secundar

Italia – între 79 și 99 de zile, în funcție de regiune

Letonia – 93

Liechtenstein – 40

Lituania – 82 în școala primară, 67 în învățământul secundar

Luxemburg – 62

Macedonia de Nord – 75

Malta – 89

Muntenegru – 77

Olanda – 42

Norvegia – 55

Polonia – 70

Portugalia – 72-76 în școala primară și gimnaziu, 47-51 în liceu

România – 77

Serbia – 80 în școala primară și gimnaziu 73 în liceu

Slovacia – 63

Slovenia – 68

Spania – 79 în școala primară și gimnaziu, 83 în liceu

Suedia – 60

Turcia – 84

Ungaria – 71

Citește și:
Împărțirea anului școlar în module menține România în topul țărilor europene cu cele mai puține zile de școală în 2022-2023, chiar dacă anul a început mai devreme / Locul 3 în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță – raport oficial
România – în urma mediei OCDE la mai toți indicatorii-cheie, de la salariile profesorilor și timpul petrecut în școală la studiile tinerilor și rata de înscriere în învățământul preșcolar / Primele date comparative pentru educația românească, în raportul internațional “Education at a Glance 2023”

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version