Salarii de cel puțin 2.000 de euro net pentru profesorii francezi debutanți și creșteri de minim 10% la sută pentru restul – măsurile Guvernului din Franța, cu aplicare din septembrie 2023

Foto: © Julia Sudnitskaya | Dreamstime.com

În contextul crizei energetice, al inflației, dar și ținând cont de angajamentele pe care le-a asumat ministrul Pap Ndiaye în mai 2022 când a preluat șefia Educației de la Paris după Blanquer, salariile profesorilor din Franța se vor mări cu cel puțin 10%, informează presa franceză. În cazul profesorilor care vor avea și sarcini suplimentare la școală, precum ore de orientare școlară, creșterile vor putea fi și de 25%.

Emmanuel Macron promitea încă din timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din acest an că unul din obiectivele sale este “revalorizarea meseriei de profesor”. În iunie 2022, un raport al senatului francez arăta declinul acestei meserii în Hexagon și analiza situația altor state din Occident (analiza EduPedu.ro pe raport, aici). Promisiunea că salariul minim net va fi, în Educație, de 2.000 de euro, a fost reluată de președinte, apoi, acum o lună.

Concret, Guvernul Republicii a prezentat la începutul acestei săptămâni bugetul pentru anul 2023. În acesta, este prevăzută o alocare de 935 de milioane de euro pentru măriri salariale în învățământ, astfel: 635 de milioane de euro sunt “rezervate creșterii salariilor profesorilor” și alte 300 de milioane de euro pentru creșteri în cazul profesorilor care vor lua și atribuții suplimentare la școală, precum ore de consiliere, ore remediale, funcții în comisiile școlare, conform Le Parisien.

Potrivit TF1, ministerul Educației primește în Franța cei mai mulți bani de la bugetul de stat față de celelalte ministere și i se vor adăuga, anul viitor, 3,7 miliarde de euro, ajungând la un total de 60,2 miliarde de euro, o creștere de 6,5% față de 2022. În comparație, ministerul Apărării primește în anul 2023 suma de 43,9 miliarde de euro, cel al Afacerilor interne primește 22 de miliarde de euro, al Muncii – 20,7 miliarde, Justiția – 9,6 miliarde.

“Cei 2.000 de euro net pentru noii profesori vor duce la o reevaluare și la o revizuire a întregii evoluții salariale. Când ai vechime, vei câștiga mai mult decât cei care abia au sosit. Este foarte posibil ca un profesor cu câțiva ani de vechime să primească o creștere de până la 25%. Avem un buget care ne permite să mergem pe creșteri salariale substanțiale”, mai notează Le Parisien, pe baza explicațiilor de la reprezentanții ministerului Educației din Franța.

Potrivit FranceInfo, un profesor stagiar, aflat în primul an de predare, primește 1.500 de euro net în primul an. Apoi 1.700 în anul următor, când devine angajat cu drepturi depline, în timp ce un salariat care câștigă salariul minim pe economie obține 1.330 de euro. Aceeași sursă mai remarcă și faptul că, în medie, un profesor francez obține lunar de două ori mai puțini bani decât un profesor din Germania.

Foto: © Julia Sudnitskaya | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version