Cine este noul ministru al Educației Naționale din Franța, Pap Ndiaye, și care sunt perspectivele sale / Sindicatele din învățământul francez așteaptă să fie rezolvate „urgențele reale”, precum salariile

848 de vizualizări
Pap Ndiaye / Foto: Agerpres – EPA / Christophe Petit Tesson
Odată cu realegerea lui Emmanuel Macron în funcția de Președinte al Republicii Franceze și, implicit, odată cu instaurarea noului guvern condus de Elisabeth Borne, ministrul Educației Naționale, al Tineretului și Sportului, Jean Michel Blanquer, și-a terminat mandatul de cinci ani. El a fost înlocuit cu Pap Ndiaye, o figură proeminentă în lupta contra rasismului din Hexagon.

„Pap Ndiaye, până în prezent director al Muzeului Național de Istorie a Imigrației – inaugurat de François Hollande în 2014 – îl înlocuiește pe Jean-Michel Blanquer în funcția de ministru al Educației Naționale. Profesorul de istorie în vârstă de 56 de ani, specialist în istoria Statelor Unite și [în studiul] minorităților, s-a născut la Antony (Hauts-de-Seine) dintr-un tată senegalez și o mamă franceză. Intelectualul, absolvent al Școlii Naționale Superioare și doctor al Școlii de Înalte Studii în Științe Sociale, este fratele mai mare al scriitoarei Marie Ndiaye, laureată în 2009 cu premiul Goncourt pentru Trei femei puternice„, notează publicația ladepeche.fr.

Sosirea lui Pap Ndiaye la ministerul de pe strada Grenelle marchează, fără îndoială, „o ruptură de predecesorul său”, conform aceleiași publicații. În timp ce Jean-Michel Blanquer, de orientare republicană clasică, consideră că „nu ne definim prin presupusa noastră identitate”, Pap Ndiaye adoptă o abordare diferită a problemelor identitare, importând din Statele Unite conceptul de ‘studii negre'”.

Acest concept are ca scop considerarea existenței minorităților într-o societate ca un domeniu de studiu – istoric sau sociologic – de sine stătător. Cartea sa, „La Condition noire: essai sur une minorité française” („Condiția negrilor: eseu despre una din minoritățile franceze”), publicată în 2009, a făcut din Pap Ndiaye un pionier în cercetarea privind discriminarea rasială.

În primul său discurs în calitate de ministru, Ndiaye s-a definit drept „un produs pur al meritocrației republicane al cărei pilon este școala (…), poate un simbol, cel al meritocrației, dar poate și cel al diversității”, potrivit FranceInfo. El a continuat spunând că „abordează această sarcină cu umilință, cu modestie, dar și cu toată energia și bunăvoința inteligentă care îi sunt proprii”. Consolidarea cunoștințelor de bază, egalitatea de șanse și adaptarea necesară a școlilor la schimbările din economie și societate sunt „provocări” pe care acesta intenționează să le îndeplinească.

Pap Ndiaye este unul din susținătorii aducerii înapoi a matematicii în trunchiul comun la liceu, după cum scrie leparisien.fr. Mai multe despre această problemă privind învățarea matematicii la liceele generale, în Franța, poți citi aici: Specialiștii francezi propun reintroducerea în trunchiul comun a “Matematicii pentru toți”, accesibilă liceenilor, după ce disciplina a devenit opțională în 2019 și Ministerul a constatat o scădere abruptă a rezultatelor – raport (martie 2022).

Reacția sindicatelor din Educație

Pentru Snes-FSU, principalul sindicat al profesorilor din învățământul secundar, „numirea lui Pap Ndiaye reprezintă o ruptură de Jean-Michel Blanquer în mai multe feluri”. Dar „educația națională nu este guvernată doar de simboluri”, a avertizat organizația cadrelor didactice într-un comunicat. „Urgențele sunt reale, se așteaptă răspunsuri rapide, mai ales în ceea ce privește salariile”, scrie franceinfo.fr. „Pentru noul ministru al educației, sarcina care îl așteaptă este imensă”, conchide publicația citată.


1 comment
  1. La noi Cimpeanu nu rezolva nimic, poate ia exemplu din Franta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Principalii indicatori pentru Educația din România

Școlile se închid din nou primele, iar învățământul românesc, nepregătit pentru trecerea în online, este „în colaps” – World Vision România / Organizația avertizează: Vacanța de 2 săptămâni „nu poate fi recuperată”

„Vacanța aceasta de două săptămâni cu posibilitate extrem de mare de prelungire nu poate fi recuperată, așa cum nu pot fi recuperate pierderile de materie din martie 2020 până acum”,…
Vezi articolul

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Învățătorului 2025: Nu putem cere performanță fără a oferi respectul cuvenit și susținerea concretă pe care această vocație nobilă de profesor le merită

Învățătorii sunt „prima legătură” a copiilor cu bucuria cunoașterii, transmite președintele României, Nicușor Dan, într-un mesaj în care subliniază rolul profesorilor în prevenirea abandonului școlar. Fii parte din schimbare. Redirecționează…
Vezi articolul

Motivele pentru care suspendarea grevei generale din Educație a fost decisă doar de către liderii județeni de sindicate și nu de toți membrii – explicațiile sindicatului Sălaj: 65% vor fi creșterile salariale de la 1 ianuarie 2024, pe angajamentele Guvernului / În ce condiții poate fi reluată greva

Suspendarea grevei nu înseamnă încetarea ei, transmite Liga Sindicatelor din Învățământ Sălaj. Potrivit sursei citate, în urma grevei, două dintre cele mai importante revendicări s-au realizat: majorarea salarială între 21…
Vezi articolul