BREAKING Scenariul hibrid de începere a școlii, propus de Ministerul Sănătății: Distanța fizică redusă la jumătate între copii, masca e obligatorie tot timpul doar pentru învățătoare și educatoare, profesorii o pot da jos la cursuri

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com

Reducerea distanței fizice între copii sau între elevi de la 2 metri, cât era până acum, la doar 1 metru, indiferent de ciclul de învățământ preuniversitar, este principala măsură nouă propusă de Ministerul Sănătății în scenariul hibrid din documentul pe care săptămâna aceasta îl discută cu partenerii sociali la Ministerul Educației, potrivit stiriedu.ro.

Purtarea măștii este o altă noutate. Dacă la grădiniță și pentru elevii de cliclul primar nu este obligatorie, la liceu și gimnaziu nu este obligatorie pentru elevi doar „în timpul orelor de curs, atunci când se asigură distanța de 1 m între elevi”. În plus, deși pentru educatoare și învățătoare masca e obligatorie, regulamentul propus prevede că pentru profesorii de gimnaziu și liceu masca „nu este obligatorie pentru personalul didactic atunci când predă și este la 2 m de elevi”.

Setul de reguli ilustrează scenariul în care elevii ar veni 2 săptămâni dintr-o lună la școală, adică 10 zile lună, dar nu neapărat consecutive, ci existând posibilitatea să fie împărțite fie în reprize de o săptămână, fie câte două.

Scenariul hibrid este similar abordat asemănător pe trei ciclurile de învățământ, atât în grădinițe, cât și în primar, gimnazialul și liceul fiind puse împreună, din punctul de vedere al normelor propuse de către specialiștii de la Ministerul Sănătății.

Concret, deși ministrul Sănătății vorbea recent despre împărțirea elevilor dintr-o clasă în trei și doar o treime ar fi mers la școală, în timp ce două treimi continuau educația online, scenariul citat de stiriedu.ro arată o împărțire în două a claselor.

Intrarea și ieșirea din școală ar trebui să se facă pe trasee special semnalizate și delimitate, ca cele care au fost pentru examenele naționale. Triajul epidemiologic se permanentizează petnru elevi, iar pentru cadrele didactice apare și o declarație pe proprie răspundere.

Ministerul Educației și cel al Sănătății au recomandat până acum distanțare la 2 metri – Sursa: edu.ro

Părinții sau alte persoane în afara de copii/elevi și de personalul școlii nu mai au voie în spațiul grădiniței sau al școlii.

Atât în pauze, cât și în tipul cursurilor distanțarea trebuie să fie de 1 metru. Până acum același minister al Sănătății a recomandat constant o distanțare de 2 metri.

Igiena mâinilor trebuie să fie „foarte frecventă”.

Ca si până acum, cei de la ministerul Sănătății propun să existe „o sală specială pentru izolarea copiilor care prezintă simptome pe durata programului, până la sosirea părinților”.

Pentru toate ciclurile de învățământ se vor putea juca „doar anumite jocuri sportive, exclusiv în aer liber”. Ghidul respectiv arată că „nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activități care implică schimbul de obiecte” și că „vor fi eliminate activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței între copii”.

Scenariul hibrid propus de Ministerul Sănătății pentru anul școlar 2020-2021

Nivel de studiuPreșcolarPrimar Gimnazial și Liceal
Numărul de copii care merg la școala în același timp 50% (jumătate de clasă prin rotație de 1-2 săptămâni)50% (jumătate de clasă prin rotație de 1-2 săptămâni)50% (jumătate de clasă prin rotație de 1-2 săptămâni)
Număr de zile la scoală pe săptămână5 (2 săptămâni pe lună)5 (2 săptămâni pe lună)5 (2 săptămâni pe lună)
Intrarea și ieșirea în spațiul școlarIntrarea eșalonată la intervale orare stabilite în funcție de zone sau de clădiri. Intrarea prin mai multe uși de acces. Trasee prestabilite de intrare, deplasare în interiorul scolii și de părăsire a școlii. Păstrarea distanței de 1 m între copii.Intrarea eșalonată la intervale orare stabilite în funcție de zone sau de clădiri. Intrarea prin mai multe uși de acces. Trasee prestabilite de intrare, deplasare în interiorul scolii și de părăsire a școlii. Păstrarea distanței de 1 m între copii.Intrarea eșalonată la intervale orare stabilite în funcție de zone sau de clădiri. Intrarea prin mai multe uși de acces. Trasee prestabilite de intrare, deplasare în interiorul scolii și de părăsire a școlii. Păstrarea distanței de 1 m între copii.
Triaj epidemiologic la intrarea în spațiul școlarSe impune verificarea stării de sănătate, măsurare temperatură, Declarație pe proprie răspundereSe impune verificarea stării de sănătate, măsurare temperatură, Declarație pe proprie răspundere.Se impune verificarea stării de sănătate, măsurare temperatură, Declarație pe proprie răspundere.
Prezența persoanelor terțiare în spațiul școlarInterzisăInterzisăInterzisă
Distanțare socială (1 m)Obligatorie în timpul programului și în pauzeObligatorie în timpul programului și în pauzeObligatorie în timpul programului și în pauze
Purtare mascăNu este recomandată pentru copii. Se impune pentru personalul didacticNu este recomandată pentru copii. Se impune pentru personalul didacticObligatorie pentru elevi și personalul didactic. Nu este obligatorie pentru elevi în timpul orelor de curs atunci când se asigură distanța de 1 m între elevi. Nu este obligatorie pentru personalul didactic atunci când predă și este la 2 m de elevi.
Igiena mâinilorFoarte frecventă. Se asigură săpun, prosoape de hârtie și apă curentăFoarte frecventă. Se asigură săpun, prosoape de hârtie și apă curentă.Foarte frecventă. Se asigură săpun, prosoape de hârtie și apă curentă
Utilizarea infrastructurii și a sălilor de clasăDezinfectare și aerisire frecventă. Există o sală specială pentru izolarea copiilor care prezintă simptome pe durata programului, până la sosirea părințilorDezinfectare și aerisire frecventă. Există o sală specială pentru izolarea copiilor care prezintă simptome pe durata programului, până la sosirea părinților.Dezinfectare și aerisire frecventă. Există o sală specială pentru izolarea copiilor care prezintă simptome pe durata programului, până la sosirea părinților
Utilizarea diverselor materiale în spațiul școlarUtilizarea normală. Dezinfectare zilnică. Repartizarea individuală, pe cât posibil. Fără jucării de acasă. Interzis schimbul de obiecte personaleUtilizarea normală. Dezinfectare zilnică. Repartizarea individuală, pe cât posibil. Fără jucării de acasă. Interzis schimbul de obiecte personale.Utilizarea normală. Dezinfectare zilnică. Repartizarea individuală, pe cât posibil. Interzis schimbul de obiecte personale.
Activități sportiveDoar anumite jocuri sportive, exclusiv în aer liber. Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activități care implică schimbul de obiecte.Doar anumite jocuri sportive, exclusiv în aer liber. Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activități care implică schimbul de obiecte. Doar anumite jocuri sportive, exclusiv în aer liber. Nu vor fi practicate jocuri de contact sau cu mingea, nici activități care implică schimbul de obiecte.
Activități de grup (întâlniri, serbări, …)Vor fi eliminate activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței intre copii.Vor fi eliminate activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței intre copii Vor fi eliminate activități care implică formarea unor grupuri care duc la reducerea distanței intre copii.

Reamintim că prima propunere de scenarii a venit din partea Asociației Școlilor Particulare. Aceasta a prezentat Guvernului, în grupul interministerial pentru reluarea școlii un set de 3 scenarii.

Au urmat apoi scenariile Federației Asociațiilor de Părinți, iar ministrul Educației, Monica Anisie, a subliniat recent că ne îndreptăm spre un scenariu de învățământ hibrid, jumătate predare clasică, jumătate online. Dar a spus și că „Nu știm când putem să ne pronunțăm asupra scenariilor”.

În Parlament șefii camerelor Legislativului i-au adresat o scrisoare premierului Ludovic Orban în care îi cer să prezinte „planul de măsuri concrete” de începere a anului școlar 2020-2021.

Anul școlar ar trebui să înceapă pe 14 septembrie, conform calendarului oficial.

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version