Noul premier britanic, Andy Burnham, urmează să ceară școlilor din Anglia să-și adapteze curriculumul la nevoile pieței muncii din zonele unde se află, ceea ce ar urma să crească nivelul de descentralizare a sistemului educațional englez, relatează The Guardian. Măsura are drept scop să amelioreze problemele existente în ceea ce privește ocuparea locurilor de muncă de către tineri.
Potrivit sursei citate, premierul speră că mutarea deciziei privind curriculumul la nivel local ar duce la o valorificare mai mare a competențelor tehnice și vocaționale în sistemul școlar englez.
- În Marea Britanie, sistemul educațional este descentralizat, iar guvernul de la Londra ia decizii, în cele mai multe cazuri, doar pentru școlile din Anglia, nu și pentru cele din Scoția, Țara Galilor sau Irlanda de Nord. Există un nivel de descentralizare și la nivelul Angliei, iar acesta ar urma să crească substanțial prin intervenția la nivel de curriculum / profil, pentru încurajarea învățământului profesional și vocațional.
Curriculumul adaptat nevoilor locale ar urma să se aplice pentru elevii cu vârste de 14 ani și peste, care ar urma să poată învăța și discipline tehnice, nu doar cele academice predate în mod obișnuit în școlile engleze.
The Guardian notează că sistemul se bazează parțial pe tipul de bacalaureat local aplicat în regiunea metropolitană Greater Manchester în perioada în care Andy Burham a fost primar acolo.
Conform planului, aceste schimbări în educație, sub noul guvern de la Londra, ar urma să devină operaționale din septembrie 2028. Primarii și alte autorități locale urmează să stabilească, împreună cu școlile și cu patronatele locale, tipul de formare conform necesarului pieței muncii din fiecare zonă.
- În același timp, va fi acordată prioritate finanțării pentru formare tehnică și profesională, care să obțină și o recunoaștere mai puternică din perspectiva Ofsted, autoritatea responsabilă cu standardele educaționale din Marea Britanie.
Andy Burham, citat de The Guardian, a declarat că dorește un „sistem de educație bazat pe paritatea dintre academic și tehnic, așa încât toți tinerii să aibă acces la un traseu clar în viață”.
Iar măsurile au drept scop să răspundă și problemei tinerilor care nici nu învață, nici nu muncesc (NEET), după un recent raport care semnalează o înrăutățire a situației acestora.
- Edupedu.ro a relatat pe larg despre acest raport în articolul: În Anglia, guvernul se mobilizează să afle ce se întâmplă cu 32.000 dintre tinerii care nici nu muncesc, nici nu învață, despre care nu se știe nimic / În România, situația celor aproape 600.000 de tineri „invizibili”, semnalați de statistici, nu există în dezbaterea publică
Foto: © Auremar | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
