Școlile portugheze ar putea să își aleagă o treime dintre profesori, încât să fie pliați pe nevoile comunității și pe proiectele educaționale – discuții în Ministerul Educației din Portugalia

Foto: Business photo created by katemangostar - www.freepik.com

Ministerul Educației din Portugalia dorește să acorde autonomie directorilor de școli, astfel încât aceștia să poată selecta o treime dintre profesori, ținând cont de profilul dorit al cadrelor didactice și de proiectele educaționale ale școlii, scrie publicația publico.pt.

Joao Costa, ministrul Educației din Republică, a declarat într-o emisiune pentru agenția de presă Lusa că măsura este la stadiu de propunere: “Vreau să discut cu organizațiile sindicale despre posibilitatea ca școlile să aibă un procent de cadre didactice care să fie încadrate în școli în funcție de un anumit profil de competențe”, a punctat oficialul, conform sursei citate.

Într-un scurt interviu telefonic pentru EduPedu.ro, reprezentanții ministeriali au subliniat că nu sunt rare situațiile în care, în fiecare vacanță de vară, cancelariile profesorilor primesc cadre didactice noi sau sunt părăsite de profesori, ceea ce creează instabilitate: copiii “reiau materia” cu noii profesori, iar proiectele educaționale trebuie reconturate sau începute altele pentru că e vorba de oameni noi care, cel mai probabil, părăsesc școala sau chiar meseria în anul următor.

Revenind la ministrul Joao Costa, citat în articolele de presă portugheze, acesta a mai spus pentru publico.pt că “Profesorii nu sunt plasați acolo unde și-au dorit, școlile au vrut să aibă continuitate cu profesorii lor. Întotdeauna pare să meargă prost și, prin urmare, trebuie să înțelegem ce se întâmplă cu acest model care, aparent, nu satisface pe nimeni”.

Măsura, criticată de sindicate

Sindicatele profesorilor nu apreciază, însă, această posibilă măsură. Observador.pt notează că liderii sindicali privesc recrutarea profesorilor de către școli ca pe un posibil favoritism. “Nu vreau să spun că toți directorii sunt corupți, pentru că am respect pentru profesori, iar directorii sunt profesori. Dacă aș suspecta directorii de corupție, aș devaloriza meseria de profesor”, le-a replicat ministrul care se va întâlni cu sindicatele săptămâna care vine.

Criza profesorilor se face resimțită și în statul portughez. Circa 60.000 de elevi portughezi nu au avut profesori pentru cel puțin o materie, în prima zi de cursuri din anul școlar 2022-2023, scriu jurnaliștii de la publico.pt într-un articol pe 9 septembrie.

Exit mobile version