Școlile portugheze ar putea să își aleagă o treime dintre profesori, încât să fie pliați pe nevoile comunității și pe proiectele educaționale – discuții în Ministerul Educației din Portugalia

497 de vizualizări
Foto: Business photo created by katemangostar – www.freepik.com
Ministerul Educației din Portugalia dorește să acorde autonomie directorilor de școli, astfel încât aceștia să poată selecta o treime dintre profesori, ținând cont de profilul dorit al cadrelor didactice și de proiectele educaționale ale școlii, scrie publicația publico.pt.

Joao Costa, ministrul Educației din Republică, a declarat într-o emisiune pentru agenția de presă Lusa că măsura este la stadiu de propunere: „Vreau să discut cu organizațiile sindicale despre posibilitatea ca școlile să aibă un procent de cadre didactice care să fie încadrate în școli în funcție de un anumit profil de competențe”, a punctat oficialul, conform sursei citate.

Într-un scurt interviu telefonic pentru EduPedu.ro, reprezentanții ministeriali au subliniat că nu sunt rare situațiile în care, în fiecare vacanță de vară, cancelariile profesorilor primesc cadre didactice noi sau sunt părăsite de profesori, ceea ce creează instabilitate: copiii „reiau materia” cu noii profesori, iar proiectele educaționale trebuie reconturate sau începute altele pentru că e vorba de oameni noi care, cel mai probabil, părăsesc școala sau chiar meseria în anul următor.

  • „Măcar o parte dintre profesori să fie aleși în funcție de nevoile locale, ale comunității, după criteriile proprii”, au mai explicat aceștia. „Este prost sistemul de management în care profesorii sunt formați, fie din buget local, fie prin programe naționale, apoi ei pleacă”, susține Ministerul, potrivit declarațiilor din interviu. Măsura nu ar însemna o descentralizare completă, conform instituției.

Revenind la ministrul Joao Costa, citat în articolele de presă portugheze, acesta a mai spus pentru publico.pt că „Profesorii nu sunt plasați acolo unde și-au dorit, școlile au vrut să aibă continuitate cu profesorii lor. Întotdeauna pare să meargă prost și, prin urmare, trebuie să înțelegem ce se întâmplă cu acest model care, aparent, nu satisface pe nimeni”.

Măsura, criticată de sindicate

Sindicatele profesorilor nu apreciază, însă, această posibilă măsură. Observador.pt notează că liderii sindicali privesc recrutarea profesorilor de către școli ca pe un posibil favoritism. „Nu vreau să spun că toți directorii sunt corupți, pentru că am respect pentru profesori, iar directorii sunt profesori. Dacă aș suspecta directorii de corupție, aș devaloriza meseria de profesor”, le-a replicat ministrul care se va întâlni cu sindicatele săptămâna care vine.

Criza profesorilor se face resimțită și în statul portughez. Circa 60.000 de elevi portughezi nu au avut profesori pentru cel puțin o materie, în prima zi de cursuri din anul școlar 2022-2023, scriu jurnaliștii de la publico.pt într-un articol pe 9 septembrie.


1 comment
  1. Iată o idee bună, cu care aș dori să se meargă până la capăt și la noi : toți profesorii să fie selectați de către școală, astfel încât aceasta să își poată implementa o strategie pe termen lung, cu beneficii imense privind inserția elevilor în societate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Finanțelor anunță o creștere de buget la 161% în 2024, în Educație, față de alocarea pentru 2023, după ce în urmă cu două săptămâni tot Boloș anunța un buget cu „aproape 57% mai mare“

Bugetul Educației ar urma să ajungă anul viitor la 79,7 miliarde de lei, potrivit declarațiilor de săptămâna aceasta făcute de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la briefingul de presă de după…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David explică noile modele de director de școală din metodologia de concurs: manager fără ore la clasă în perioada cât ești director sau profesor cu normă și degrevare, dar fără plata cu ora

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că vor fi mai multe variante de director de școală incluse în metodologia de concurs, „mai managerial sau cu o componentă didactică”…
Vezi articolul

VIDEO Ligia Deca, despre reforma formării continue a profesorilor: Pentru cele 90 de credite „poate ar trebui să gândim o îmbinare a interesului public, cu interesul școlii și cu interesul personal” / Flexibilizarea rutelor de intrare: Dacă avem profesioniști care au profesii din sfera științelor, care își doresc să intre la catedră, să stimulăm și să premiem acest lucru

Reformarea formării continue a cadrelor didactice este inclusă în viziunea România Educată, potrivit Ligiei Deca, consilier prezidențial pentru Educație și Cercetare. Aceasta a declarat, la prezentarea raportului detaliat al rezultatelor…
Vezi articolul

Daniel David: Autoevaluarea profesorilor trebuie confirmată de consiliul de administrație. Părinții care sunt în consiliu ar trebui, dacă le pasă de copiii lor, să aibă o atitudine mai obiectivă când se uită pe ea

Părinții care fac parte din consiliul de administrație al școlii sunt și ei responsabili atunci când vine vorba despre evaluarea profesorilor, a afirmat ministrul Educației, Daniel David, în podcastul Friendly Fire.…
Vezi articolul