Petronela Petrea, directoarea Liceului din Valea Lupului, Iași, unde numărul elevilor a crescut de peste 5 ori: Părinții au preferat să vină la școala noastră nu la una din oraș atunci când am fost atenți la nevoile lor – grădiniță cu program prelungit și o școală cu program afterschool și activități extrașcolare

0 vizualizări
FOTO: captură Youtube
Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu” din Valea Lupului este și Directoarea Anului 2026. Ea a reușit să crească numărul de elevi de la 400 la peste 2.000 și să atragă finanțări de 10 milioane de lei doar prin școală, și 100 de milioane de lei prin fonduri împreună cu autoritățile locale. Într-un interviu pentru Ziarul de Iași, Petronela Petrea spune cum a reușit să obțină încrederea părinților, să nu mai ducă copiii la școli în oraș și să rămână la Valea Lupului: „Atunci când am fost atenți la nevoile lor. Pentru că școala, dacă nu este ancorată în realitățile comunității și este un sistem închis, poate ghici doar care sunt nevoile”.
  • Petronela Petrea conduce Liceul „Profesor Mihai Dumitriu” din comuna Valea Lupului, județul Iași, unitate de învățământ în care a fost, la rândul ei, elevă și profesoară.

„La început mi se părea foarte greu să atrag resurse și mă blocam în modul de a gândi. Mi se părea că dacă obțin, nu știu cum ar fi echivalentul acum, poate 1.000 dolari, că e o mare realizare, dar, între timp, am învățat să gândesc mai înalt, cu obiective mai mari și să mă uit nu atât să atrag bani, ci să atrag oameni, pentru că prin oameni vin rezultatele și banii urmează și rezultatele”, spune Petronela Petrea.

Este director de zece ani, timp în care școala s-a dezvoltat și oferă un parcurs educațional complet, de la grădiniță până la liceu. Numărul elevilor a crescut de peste cinci ori, de la mai puțin de 400 la peste 2.000.

Întrebată câi dintre elevi sunt din alte localități ea a spus: „Cam 90% dintre copii sunt din Iași sau din alte localități și sunt mulțumiți, nu s-au transferat în altă parte, ci, din contră, există o solicitare din ce în ce mai mare pentru a se face transferul invers către noi, în anumite clase”.

În aceeași perioadă, școala a beneficiat de investiții în infrastructură de aproximativ 100 de milioane de lei, iar școala a atras peste 4,5 milioane de lei din fonduri europene. Din acest an a fost finalizat și proiectul Școală Verde, tot cu bani europeni. Școala a fost inclusă în 2024 pe lista aprobată a Ministerului Educației și acum este gata.

Directoarea spune că unul dintre lucrurile cheie este comunicarea cu părinții și cu autoritățile locale.

„E practic, un sat întreg care crește copiii aceștia”, spune ea. Întrebată când au început părinții să nu mai caute școală în oraș și să rămână în Valea Lupului, Petronela Petrea a spus că atunci când a fost atentă la nevoile comunității.

„Școala, dacă nu este ancorată în realitățile comunității și este un sistem închis, poate ghici doar care sunt nevoile. Dar în momentul în care, efectiv i-am întrebat pe părinți care sunt nevoile lor, ce își doresc, și erau familii tinere, aveau nevoie de grădiniță cu program prelungit sau plecau copiii de la clasele primare pentru că mergeau undeva unde este program after school. Deci când am început să oferim și aceste activități și, în plus, și activitățile extracuriculare pentru care să nu mai fie nevoiți copiii să ajungă în Iași, atunci părinții ne-au ales din ce în ce mai mult”, spune directoarea.

Redăm fragmente din interviu pe această temă

Moderator ZDI: Care este realizarea de care sunteți personal cea mai mândră?

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: Personal, îmi place ce a devenit comunitatea de la Valea Lupului, pentru că rezultatele vin din munca unui colectiv întreg sprijinului pe care le avem de la autoritățile locale și din implicarea părinților. E practic, un sat întreg care crește copiii aceștia.

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: La început mi se părea foarte greu să atrag resurse și mă blocam chiar în modul de a gândi. Mi se părea că dacă obțin, nu știu cum ar fi echivalentul acum, poate 1.000 dolari, că e o mare realizare, dar, între timp, am învățat să gândesc mai înalt, cu obiective mai mari și să mă uit nu atât să atrag bani, ci să atrag oameni, pentru că prin oameni vin rezultatele și banii urmează și rezultatele.

Moderator ZDI: Dar la ce sume ați ajuns în prezent?

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: Anul acesta, prin atragerea directă de către școală, suntem la sume cred, undeva la 10 milioane de lei, dar prin toate investițiile pe care le avem, împreună cu autoritățile locale, depășim 100 de milioane, pentru că sunt două școli mari, una în care vom intra foarte curând și una care este aproape de finalizare.

Moderator ZDI: Vorbim despre școala verde, prin PNRR și școala realizată prin Banca Mondială?

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: Așa este, deja pentru școala verde, care a fost recepționată la finalul lunii august, s-au obținut autorizații, am dotat-o cu tot ce este nevoie și săptămâna aceasta, cât este vacanță, pregătim mutarea unor clase, astfel încât de luni vom începe și acolo, iar școala, prin Banca Mondială, este într-un stadiu avansat de lucrări. Deja cu constructorul și proiectantul am ales materiale, finisaje și în anul școlar următor, cu siguranță, copiii vor fi și acolo.

Moderator ZDI: Școala a crescut de la aproximativ 400 de copii la peste 2000. Care a fost momentul în care ați simțit că părinții au început să aibă încredere în școala din Valea Lupului și să nu mai caute neapărat o școală în oraș?

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: Atunci când am fost atenți la nevoile lor. Pentru că școala, dacă nu este ancorată în realitățile comunității și este un sistem închis, poate ghici doar care sunt nevoile. Dar în momentul în care, efectiv i-am întrebat pe părinți care sunt nevoile lor, ce își doresc, și erau familii tinere, aveau nevoie de grădiniță cu program prelungit sau plecau copiii de la clasele primare pentru că mergeau undeva unde este program after school. Deci când am început să oferim și aceste activități și, în plus, și activitățile extracuriculare pentru care să nu mai fie nevoiți copiii să ajungă în Iași, atunci părinții ne-au ales din ce în ce mai mult.


Moderator: Părinții judecă o școală după rezultatele la evaluarea națională, la bacalaureat, după numărul de olimpici. Dumneavoastră, după ce criterii, de criterii spuneți că o școală este cu adevărat bună? 

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: Școala este bună dacă un copil simte că are succes acolo. Evident, sunt importante rezultatele academice, pentru că rezultatele bune la Evaluare Națională permit copiilor accesul la continuarea studiilor. Și noi avem un procent de peste 95% de promovabilitate la evaluare națională, dar toți copiii noștri își continuă studiile, pentru că nu mai e nevoie de o notă minimă și mai avem grijă ca fiecare copil să-și găsească drumul. Dar, de asemenea, școala este bună.

Dacă un copil se simte în siguranță, văzut auzit când i se adresează nevoile pentru echilibrul emoțional putem spune că este mai de succes o școală care reușește să aducă un elev cu rezultate mai slabe la rezultate un pic mai bune, să îl crească puțin.

Ar fi firesc ca o școală să urmărească progresul fiecărui copil și depinde foarte mult de cum își definește cineva succesul și ce înseamnă școală bună. Dar, cu siguranță, în școala din Valea Lupului își au locul și copiii care performează și fac, excelează la discipline, merg la olimpiade sau sunt la cluburi de robotică, de astronomie. Însă avem atenția îndreptată și pentru copiii care au nevoie de activități remediale sau pentru copii cu cerințe educaționale speciale.

Dăm atenție fiecărei discipline, chiar dacă unele sunt de examen și sau de evaluare națională sau de bacalaureat. Și acolo sprijinim copiii prin activități în școală, astfel încât nimeni să nu rămână în urmă. Dar prin paleta foarte variată a activităților extracuriculare, cluburilor, copiii pot să descopere la ce sunt buni și să vadă că sunt primii la ceva și fac parte dintr-un grup. Cumva, fiecare copil are posibilitatea să vadă că reușește.

(…)

Moderator: Dezvoltarea rapidă a comunei Valea Lupului a pus presiune pe infrastructura școlară. Aveți o școală realizată prin PNRR, încă una prin Banca Mondială, ați mai avut una făcută prin consiliul local. Ce probleme au rezolvat aceste noi clădiri și ce provocări vor rămâne în continuare?

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: Creșterea numerică a devenit accelerată undeva în 2017, iar de 10 ani de zile avem o creștere de câteva sute de copii în fiecare generație și exista ăriscul să nu putem să îi primim, pentru că e greu să construiești în același ritm, oricât de mult s-a străduit primăria, consiliul local să acceseze toate fondurile. Și, într-adevăr, noi, în ultimii ani, am inaugurat o clădire sau un nou etaj, sau două etaje. Din 2019 cred că avem în fiecare an câte o clădire nouă, ca să putem primi copiii de la grădiniță. Apoi a ajuns valul la clasele primare și acum creșterea a ajuns la gimnaziu. Anul acesta avem șase clase de a VI-a, dar la toamnă probabil că vor fi 8 clase și tot va mai crește numărul de clase pregătitoare. Sunt 12 anul acesta și încă nu vedem zona de stabilitate numerică.

Asta este provocarea cea mai mare, să avem unde să primim copiii din comunitate, să nu fim nevoiți să învățăm în trei schimburi cu intrarea aceasta în școala verde, reușim să fim într-un singur schimb, să vedem pentru cât timp și avantajul pentru toată lumea e să fie cât mai aproape de casă, să nu fie nevoiți copiii să facă naveta spre zone îndepărtate sau, și mai rău, să nu putem să îi primim în Valea Lupului.

Moderator ZDI: Dintre cei 2400 de copii care au început în acest an școlar, cam cât la 100 sunt din comunitatea Valea Lupului și cam cât se vin din oraș? 

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: Din Iași, vin în special la clasele de liceu care se constituie prin repartizare computerizată. Încă nu suntem prima alegere pentru toți elevii care vin la noi, cei din comunitate, după 12 ani de școlarizare, de la grădiniță până la clasa a VIII-a, își doresc să mai vadă și altceva. Și sunt doar, patru-cinci copiii dintr-o generație care rămân la noi. Dar sperăm ca lucrurile să se schimbe și după ce vom avea primul bacalaureat în 2027. Și, până la urmă, asta este, dacă ne aleg copiii și vin unii dintre cei care vin din Iași la cele patru clase de liceu. Deci cam 90% dintre copii sunt din Iași sau din alte localități și sunt mulțumiți, nu s-au transferat în altă parte, ci, din contră, există o solicitare din ce în ce mai mare pentru a se face transferul invers către noi, în anumite clase.


Atunci, acolo unde legislația permite, la celelalte clase, încercăm să primim. Copiii de la noi, din comunitate, sunt prioritari, iar dacă sunt locuri libere, mai putem primi copii și din localitățile de aproape, Iași, Lețcani, de la Rediu, mai vin copii, dar prioritatea este pentru copiii din Valea Lupului.

(…)

Moderator ZDI: Dacă un director dintr-o comună mică din România v-ar întreba cum poate transforma o școală cu puține resurse, dar în care părinții au încredere, ce le-ați sfătui să facă? Care ar fi primii pași?

Petronela Petrea, director al Liceului „Profesor Mihai Dumitriu”: În primul rând, l-aș sfătui să creadă că se poate să-și aducă alături comunitatea, să ceară ajutorul de la cei care știu să ia părerile unor experți, pentru că dacă ai câteva lucruri de care să te poți lega, atunci să o faci. Și un alt lucru pe care l-ar spune: să modeleze cât pot spațiul, încât să schimbe și mentalitatea, pentru că spațiul fizic se schimbă cel mai ușor și atunci vin efectele și în modul în care lucrează cu ceilalți.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *