Scrisoare deschisă a FSE „Spiru Haret”, de Ziua Educației, către președintele Iohannis și premierul Ciolacu: La fiecare început de an școlar, „descoperim” că avem tot mai multe catedre neocupate. Avem nevoie de o finanțare corespunzătoare

Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com

„O analiză obiectivă ne arată un corp profesoral îmbătrânit, iar la fiecare început de an școlar, „descoperim” că avem tot mai multe catedre neocupate”, se arată în textul scrisorii deschise a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației. Textul este adresat președintelui Klaus Iohannis și premierului Marcel Ciolacu. „Avem nevoie de o Românie Educată, dar, pentru aceasta, avem nevoie de o finanțare corespunzătoare”, potrivit sursei citate.

„Anul acesta ați votat în Parlament Legea învățământului preuniversitar. Potrivit art. 134 din această lege, „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.“ Peste câteva zile vor începe, ca în fiecare an, discuțiile privind Bugetul pentru anul viitor.

Acum, dumneavoastră, fie că sunteți membri ai Guvernului sau aleși în Parlament, veți da examenul maturității. Vrem să vedem că vă pasă de educație și că nu veți mai proroga acest articol, așa cum s-a întâmplat an de an cu textul din Legea nr. 1/2011 care prevedea alocarea a 6% din PIB pentru Educație. Acum aveți șansa de a arăta întregii țări că învățământul românesc chiar este prioritate națională și că ați înțeles mesajul transmis de cei peste 250.000 de salariați care, mai bine de 3 săptămâni, au fost în grevă generală”, apare în textul scrisorii.

Redăm textul scrisorii deschise:

Astăzi, 5 Octombrie, în întreaga lume se celebrează World Teachers’ Day (în România – Ziua Mondială a Educației). În fiecare an, UNESCO și Internaționala Educației promovează un mesaj semnificativ pentru această zi. Astfel, anul acesta, cele două organizații trag un semnal de alarmă pentru a stopa deficitul de cadre didactice.

Doamnelor și domnilor politicieni, în România, de mai bine de un deceniu, numărul tinerilor care aleg să îmbrățișeze o carieră didactică este tot mai mic. O analiză obiectivă ne arată un corp profesoral îmbătrânit, iar la fiecare început de an școlar, „descoperim” că avem tot mai multe catedre neocupate.

Greva de anul acesta din învățământul preuniversitar, declanșată de federațiile sindicale reprezentative la nivel de sector, a demonstrat tuturor că nemulțumirea este generalizată și că așa nu se mai poate continua. După ani în care am încercat pe toate căile să arătăm că sistemul educațional are nevoie de investiție reală și de resurse – umane, financiare și materiale – adecvate, am fost obligați să recurgem la o formă extremă de protest. Doar în urma grevei generale, partidele din coaliția de guvernare au venit cu un pachet de beneficii pentru angajații din învățământ: o creștere salarială începând cu luna iulie 2023, prime de carieră didactică/profesională acordate în luna octombrie și, nu în ultimul rând, reglementarea unei noi majorări începând cu 1 ianuarie 2024.

Dar, doamnelor și domnilor politicieni, nu este suficient! Anul acesta ați votat în Parlament Legea învățământului preuniversitar. Potrivit art. 134 din această lege, „Finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.“ Peste câteva zile vor începe, ca în fiecare an, discuțiile privind Bugetul pentru anul viitor. Acum, dumneavoastră, fie că sunteți membri ai Guvernului sau aleși în Parlament, veți da examenul maturității. Vrem să vedem că vă pasă de educație și că nu veți mai proroga acest articol, așa cum s-a întâmplat an de an cu textul din Legea nr. 1/2011 care prevedea alocarea a 6% din PIB pentru Educație. Acum aveți șansa de a arăta întregii țări că învățământul românesc chiar este prioritate națională și că ați înțeles mesajul transmis de cei peste 250.000 de salariați care, mai bine de 3 săptămâni, au fost în grevă generală.

Avem nevoie de o Românie Educată, dar, pentru aceasta, avem nevoie de o finanțare corespunzătoare!

Domnule președinte Klaus Iohannis, domnule prim-ministru Marcel Ciolacu, doamnelor și domnilor parlamentari sau membri ai Guvernului, de dumneavoastră depinde viitorul școlii românești. Prin deciziile pe care le veți lua în perioada imediat următoare, veți arăta întregii țări dacă doriți o „Românie Educată“ sau o „Românie eșuată“!

Cu stimă,

În numele membrilor de sindicat ai FSE „SPIRU HARET“,

Marius Ovidiu Nistor,

Președinte”

Foto: © Shannon Fagan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version