Scrisoare de susținere pentru profesori a unui elev de clasa a XII-a: Faptul că s-a ajuns în această situație este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice

Foto: Arhiva personală

“Profesorii trebuie să știe că suntem alături de ei”, spune Ștefan Alexoaie, elev în clasa a XII-a, președinte al Consiliului Elevilor din cadrul Colegiului Economic „Octav Onicescu” din Botoșani. Într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro, Ștefan Alexoaie susține greva profesorilor: “Faptul că s-a ajuns în această situație este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr”, scrie elevul de clasa a XII-a.

“Sunt elev în clasa a 12-a și susțin greva profesorilor. Într-adevăr, este un moment stresant pentru noi, însă nu m-am gândit nicio secundă să le întorc spatele dascălilor mei care m-au educat timp de 12 ani, care m-au învățat ce este eleganța și mi-au stârnit pofta pentru educație.

Nu pot trăi cu ideea că oamenii cu care am petrecut câte 6 ore pe zi la școală nu reușesc să trăiască o viață satisfăcătoare din cauza unei salarizări neconforme cu realitatea, cu orele de muncă suplimentare și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru o Românie educată în adevăratul sens al cuvântului.

Faptul că s-a ajuns în această situație este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr.

Salariile profesorilor ar trebui mărite semnificativ, pentru că învățământul este punctul de plecare al unei societăți sănătoase. Suntem de acord că există și profesori care poate nu reușesc să atingă rezultate remarcabile, însă consider acest fapt irelevant pentru că în orice alt domeniu există și angajați care nu își fac treaba într-un mod magistral, nu putem aduce în discuție așa ceva când ceea ce se întâmplă zi de zi în Parlament este un fiasco.

Ceea ce ar trebui să conștientizeze toată lumea este că trebuie găsită o soluție urgent, astfel încât să reparăm sistemul educațional falimentar care a produs 42% de analfabeți funcțional. Am merge pe o „pantă ascendentă” (pe limbajul unora dintre politicieni), în cazul în care salariile profesorilor vor fi mărite, pentru că din acel moment și competiția de la catedră va fi una mult mai mare, treptat dispărând cadrele didactice care „nu își fac treaba”.

Greva nu trebuie stopată în niciun caz, asta nu ar provoca decât o disfuncționalitate democrației. O democrație care și așa nu am înțeles cum funcționează. Cum vom mai putea ține tinerii în țară dacă vor vedea că după o manifestare de o asemenea amploare nu se găsesc soluții? Ce motivație ar mai avea elevii de astăzi să urmeze o viitoare carieră în învățământ? Sau poate pentru a mai economisi niște bani pe care să-i putem adăuga la pensiile speciale, vom deveni autodidacți. Victoria profesorilor ar aduce un rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democrația din România.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile nu sunt decât niște jigniri aduse unor oameni care pentru a ajunge profesori au un cuprins mai mare de studiat pentru examenul de titularizare decât au citit unii parlamentari în toată viața lor.

Dacă nu ești un pescar bun, încerci să devii unul mai bun pe zi ce trece, nu încerci să schimbi balta la care pescuiești. Însă dacă proprietarii îți otrăvesc toate bălțile, ai tot dreptul de a pleca spre alta”.

Exit mobile version