“Profesorii trebuie să știe că suntem alături de ei”, spune Ștefan Alexoaie, elev în clasa a XII-a, președinte al Consiliului Elevilor din cadrul Colegiului Economic „Octav Onicescu” din Botoșani. Într-un comunicat de presă primit de Edupedu.ro, Ștefan Alexoaie susține greva profesorilor: “Faptul că s-a ajuns în această situație este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr”, scrie elevul de clasa a XII-a.
“Sunt elev în clasa a 12-a și susțin greva profesorilor. Într-adevăr, este un moment stresant pentru noi, însă nu m-am gândit nicio secundă să le întorc spatele dascălilor mei care m-au educat timp de 12 ani, care m-au învățat ce este eleganța și mi-au stârnit pofta pentru educație.
Nu pot trăi cu ideea că oamenii cu care am petrecut câte 6 ore pe zi la școală nu reușesc să trăiască o viață satisfăcătoare din cauza unei salarizări neconforme cu realitatea, cu orele de muncă suplimentare și sacrificiile pe care aceștia le fac pentru o Românie educată în adevăratul sens al cuvântului.
Faptul că s-a ajuns în această situație este vina noastră, a tuturor. Noi ne alegem conducătorii și consider că toată țara ar trebui să fie în aceste momente solidară cu cadrele didactice. Am ales să se întâmple asta când ne-am vândut voturile pentru o sticlă de ulei și o pungă de zahăr.
Salariile profesorilor ar trebui mărite semnificativ, pentru că învățământul este punctul de plecare al unei societăți sănătoase. Suntem de acord că există și profesori care poate nu reușesc să atingă rezultate remarcabile, însă consider acest fapt irelevant pentru că în orice alt domeniu există și angajați care nu își fac treaba într-un mod magistral, nu putem aduce în discuție așa ceva când ceea ce se întâmplă zi de zi în Parlament este un fiasco.
Ceea ce ar trebui să conștientizeze toată lumea este că trebuie găsită o soluție urgent, astfel încât să reparăm sistemul educațional falimentar care a produs 42% de analfabeți funcțional. Am merge pe o „pantă ascendentă” (pe limbajul unora dintre politicieni), în cazul în care salariile profesorilor vor fi mărite, pentru că din acel moment și competiția de la catedră va fi una mult mai mare, treptat dispărând cadrele didactice care „nu își fac treaba”.
Greva nu trebuie stopată în niciun caz, asta nu ar provoca decât o disfuncționalitate democrației. O democrație care și așa nu am înțeles cum funcționează. Cum vom mai putea ține tinerii în țară dacă vor vedea că după o manifestare de o asemenea amploare nu se găsesc soluții? Ce motivație ar mai avea elevii de astăzi să urmeze o viitoare carieră în învățământ? Sau poate pentru a mai economisi niște bani pe care să-i putem adăuga la pensiile speciale, vom deveni autodidacți. Victoria profesorilor ar aduce un rezultat pozitiv pentru ceea ce înseamnă democrația din România.
Ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile nu sunt decât niște jigniri aduse unor oameni care pentru a ajunge profesori au un cuprins mai mare de studiat pentru examenul de titularizare decât au citit unii parlamentari în toată viața lor.
Dacă nu ești un pescar bun, încerci să devii unul mai bun pe zi ce trece, nu încerci să schimbi balta la care pescuiești. Însă dacă proprietarii îți otrăvesc toate bălțile, ai tot dreptul de a pleca spre alta”.
57 comments
Știți de ce nu vă dă statul ce doriți? vor îndobitocire populației, ei nu au nevoie de oameni deștepți, au nevoie de o forță de muncă, de la munca de jos începând, că în vârf, în parlament și în guvern vor fii copii celor care se afla la putere, toți repetenți și corigenți, nu cei care se chinuie sa ia note mari în BAC sau EN. Statul se lăfăie în banii publici și voi stați în stradă să faceți grevă, nu ați rezolvat nimic și ați mai indus în eroare și săracii copii, cum să modificați băi zilele pentru examene??? Copii vin mai tămâie la școală, și să nu credeți ca dacă voi vă întoarceți la catedre, copii vă vor primii cu brațele deschise, săptămâna viitoare ar trebui sa se intre în vacanța de vară, copii nu vor mai venii după cum vreți voi. Rușine vouă! Nu celor din parlament că nu vă dă, pe ei nici la ora actuală nu îi interesează de voi.
Dacă profesorii nu au dreptul să modifice datele examenelor, guvernul are voie să incalce legea? De ani de zile nu respectă legea privind grila de salarizare și dvs veniți să-mi spuneți că tot profesorii nu au dreptul… Dreptul la libera exprimare si dreptul la grevă e garantat constituțional, dacă nu stiați. Nu scrie nicăieri când e voie sau e momentul ca profesorii sa facă grevă! Au trecut 18 ani de la ultima grevă, nu credeți că s-a răbdat destul? Și dacă nu știați, greva asta nu este doar a profesorilor! Un sfert din salariații din învățămân,t fac parte din personalul auxiliar didactic și nedidactic, cu salariul minim pe economie și fără de care, nici elevii și nici profesorii nu și-ar putea desfășura activitatea! Dar pe dumneavoastră sigur nu va intereează acest aspect ci doar drepturile elevului că…profesorul nu merita așa ceva!🤫🤫🤫
Bună ziua!Și eu lucrez în Kaufland, de 17 ani, la departamentul case, dar nu am salariul așa de mare ca al dumneavoastră!Probabil diferă orașul în care vă aflați. Haideți să nu generalizam și să nu mai inducem în eroare cititorii. Iar despre umilințe ce să mai vorbim…..
Daca stiam mai multa istorie aveam de unde invata; din greselile noastre!
Au experimentat…pana ce pacientul a fost declarat mort.
Foarte bine spus dar intrebarea este cine i-a scris acest discurs, daca mama sau tata sunt profesori sau asa i-a venit lui sa sustina profesorii cu greva pana la toamna, sa nu isi poata da examenul de bac sau isi pregateste intrarea in politica si cu discursuri de genul asta e vizibil deja si are locul rezervat la Stiinte Politice. Haideti sa nu mai fim ipocriti ce elev nu vrea sa se termine cu mizeria asta?
Are dreptate. Pe toti care ne conduc i-am votat noi. Fara sa FIM atenti la ce votam, fara sa ne intereseze nivelul lor de educatie, daca au facut scoala pe bune. Si am votat Un ciolacu care a terminat facultatea inainte de infiintarea ei, sau pe altii care au dat bacalaureatul dupa varsta de 40 ani, au facut facultati fantoma la aceeasi varsta. Si ce pretentii
sa avem? Ei fac legea educatiei.
Examenul de titularizare este un “concurs” pe care mulți politicieni nu ar fi în stare să-l dea! Ei se feresc de astfel de examene, vor doar “numiri”!
S-au obținut 644 lei, pentru ca la 1000 brut se adaugă 10% spor neuro, pe care îl primesc toti profesorii. Greva a devenit șantaj în defavoarea elevilor, în special a celor care au examene. Totodată amânarea examenelor va deveni o sursa de venit pentru profesorii care fac meditații (în defavoarea parintilor). Aceasta generație a suferit destul în pandemie, nu cred ca e normal sa mai adăugăm un stres acum în perioada examenelor. Cu ce au greșit? Dacă guvernanții sunt cum sunt, de la profesorii asteptam sa fie mai intelepti.
GRESIT!!! AI STAT CU MINE SAU CU ALTII CA MINE IN CABINA DE VOT SA VAZI CU CINE AM VOTAT?DOAR ATUNCI POTI SA FACI O ASTFEL DE AFIRMAȚIE.
Nu intereseaza pe nimeni cum a votat DANA ,dar daca judeci logic ,cei alesi sunt suma voturilor.+ eventualele fraude
Ce s-a votat este vizibil în Parlament.Alegatorii sunt jigniți de comportamentul și limbajul necuvenit al unor”gulere albe”.Aștept ca unui om de calitate să -i”sara mustarul” când apar derapaje și să ceară evacuarea vinovatului.Tacerea este acceptarea, in numele libertății de opinie(greșit înțeleasă) a oricărei ineptii.
Faptul ca elevii vor avea vacanța scurtata din cauza grevei nu îmi pare corect. Iar unele cadre didactice să mai pună mâna pe carte ca la examenul de titularizare să obțină note mari, de trecere. Nu toate cadrele didactice au vocație pentru această profesie!!!
Bravo pentru felul cum simți și gândești!
Dascălii noștri au reaprins scânteia respectului , a valorilor noastre naționale, a meritrocratiei. De aceea ei trebuie sprijiniți de toți vectorii societății românești. Prin atitudinea ta proactiva îmi dau seama că avem viitor. Mult succes la bacalaureat și în viață!
Frumos spus, dar 80% dintre elevii de-a XII-a nu cred asta, ci doresc sa-si dea examenele de bacalaureat, sa se poată concentra pe admiterea la facultate, sa nu li se lungeasca vara, iar cei care vor la studii în străinătate sunt și mai frustrați pentru ca zilele de greva sunt o piedica dacă se decalează calendarul.
Probabil merge la Științe Politice și acesta e un pas de afirmare în avans.
Fiind un copil, Stefan Alexoaie gandeste ca un copil. E complet rupt de realitate. Greva profesorilor nu va avea un alt efect decat o mare gaura in buzunarul grevistilor. Cu cat mai lunga va fi greva cu atat mai mare va fi gaura. In timp ce sefii sindicatelor isi incaseaza bine mersi lefurile lor foarte mari si cadrele de conducere din scoli care nu au voie sa faca greva ii imping in fata pe cei mici si prosti si care nu inteleg realitatile bugetare ale tarii si perversitatea politicienilor care ne conduc.
…zise nea Ion!
Ca doar si el e om!
E mare și deștept pe deasupra!
Indiferent cum ,să știți că există și alte soluții de a supraviețui, și credeți-mă: prefer sa pun marfa pe raft la Kaufland – unde nu am atâta responsabilitate, umilință și nedreptate. Avantaje? sunt mai multe la un supermarket : 3000lei net + bonuri de masă. Intrări gratuite la muzee, gradina zoologică și altele de acest gen , prime de Paște și Crăciun și lista poate continua.Cel puțin într-un astfel de loc de muncă nu-mi cere nimeni studii superioare de licență și masterat în domeniu, perfecționare continuă, inspecții și examene pe fiecare an. Cred că ,dacă noi profesorii vom căuta un alt loc de muncă pentru a avea ce pune pe masă copiilor noștri- vă spun că gaura de fapt va fi în buzunarul părinților ,care vor trebui să-și învețe copiii acasă = pentru că școlile nu vor avea suficienți profesori ca să funcționeze. Dar ne gândim că Dumnezeu ne-a hărăzit cu un dar = acela de a îndruma fiecare pui de om pe calea pe care îi este dat să meargă.
Cadrele de conducere ai școlilor (directorii, adică) își iau indemnizația de conducere, neparticipând la grevă și la miting, însă, fiind și cadre didactice, nu le sunt plătite orele, deoarece elevii nu vin la școală, majoritatea directorilor fiind de acord cu greva (cotizând și ei la sindicat, ca atare, în calitate de cadre didactice).
Așa este dragul meu dar cadrele didactice au votat mereu PSD.
De unde atâta siguranță, „dragul meu”? Sau vă treziți vorbind, ca să vorbiți…
Aveți dumneavoastră listele cu toate cadrele didactice și ce au votat de ați ajuns la concluzia asta?
Cadrele didactice au votat mereu PSD? Serios? De unde atâta siguranță? Sau vorbiți doar ca… să vorbiți?
?
Susțin greva profesorilor!
Nu uitați că psd-eul a terminat învățământul,a început cu abramburica,normal că foarte mulți profesori buni au plecat din învățământ,banii pe care-i primea și primesc în continuare profesorii nu se pot descurca cu mizeria de bani primiți.
Acum este momentul să nu cedați,mergeți mai departe,vă felicit.
SI acum vor. vota AUR!
Poate ar trebui să vedeți cine au fost cei care au mărit salariile profesorilor de-a lungul timpului. Și cine ai fost cei care le-au scăzut cu 25% pe motiv de ‘austeritate’.
Cred ca mai exista speranta !
Oare ce caută acest copil în toată această poveste? Pe cine reprezintă ? Cine i-a pus în brațe acest discurs cu asemenea argumente?
Cine a otrăvit balta?
Cine a luat uleiul și zahărul?
Când?
Când era el la grădiniță?
Ce experiență are de viață și ce expertiză?
Profesorii din Bacău contestă alegerile?
Au și alte obiective decât cele asumate cu liderii sindicali și negociate de aceștia?
Elevii au în programa școlară în afara de materiile din orar și altele despre bălți și ulei sau unde discută asemenea probleme? La meditații?
Doamne ferește!
E bine ca nu toti elevii trateaza scoala altfel decat o cladire
E mare tristete ca elevii buni nu aleg meseria de profesor, ba mai mult, parasesc tara inainte de admitere sau dupa.
Putini inteleg ca educatia se primeste, nu se da.
La guvern exista puterea de a rezolva toate problemele. Noi nu facem decat sa ne dam cu parerea.
Educatia … se primeste partial. Primul si cel mai important pas e aplecarea spre a te lasa educat. Aia n-o poti dobandi decat prin puterea exemplului dat de cineva apropiat, sau cineva cat de cat de apropiat care-ti inspira respect. Exemplele de gen, din nefericire, la noi, sunt putine.
Draga tinere, citind rândurile tale, cred ca, mai avem speranțe sa revenim în curând la nivelul unei societăți normale europene! Te felicit, pentru maturitatea și curajul tau! Mult succes în viata! Fără compromisuri!
Felicitări! Mamă de-a 8a
Felicitari, copile, pentru capacitatea ta de intelegere a dezastrului din tara asta, dar si a cauzelor acestuia !
Mult succes in tot ceea ce ti-ai propus sa faci….pe alte meleaguri ! Pentru ca sigur ai realizat deja si faptul ca viata e mult prea scurta si nu merita sa ti-o irosesti din cauza unuia ca “ionut” care a scris comentariul cu “santajul” sau a celor peste 40% de analfabeti functionali irecuperabili si care iti vor fi pe mai departe, daca ramai in tara, conationali si cu care va trebui sa convietuiesti….
Scrisoarea are rost prin implicare..Tânărul nu are experiență celor 33 de ani trăiți cu mulțimea de factori de decizie de diferite calibre,care au lăsat urmele pe care se calca astăzi.Sa bravezi cu lașitatea de a pleca pe alte meleaguri,fara a face eforturi să repari ce critici ,e contra-educativ !
Felicitări! Ai înțeles CU MULT MAI BINE decât mulți dintre români care este necazul in care se află această nație! Scrierea ta denotă maturitatea care te caracterizează! Cinste ție și tuturor celor ce au contribuit la minunata ta educare și instruire, părinți și cadre didactice! Ești o dovadă vie (și, ca tine, foarte mulți alți tineri) că școala românească nu “a produs numai tâmpiți”, ci oameni de valoare, demni și înțelepți! Bravo, tinere! Ai dat o lecție tuturor celor care…nu au capacitatea de a înțelege realitățile societății noastre! Bravo!
Draga tinere, citind rândurile tale, cred ca, mai avem speranțe sa revenim în curând la nivelul unei societăți normale europene! Te felicit, pentru maturitatea și curajul tau! Mult succes în viata! Fără compromisuri!
Ce vocabular frumos aveți Dna învățătoare!
Școala românească nu ,,a produs numai tâmpiți ”!
Foarte frumos ati citat,meritați cu siguranță să contribuiți la dezvoltarea intelectuală a noilor generații!
Ar trebui sa se trieze mai bine si personalul din învățământ, iar titularizările sa fie luate cu note de 9 si 10.
Si aici e tot o greșeală a sistemului sa accepte note mici la titularizare,cand acești oameni,vor trebui sa ofere informații unor copii.
Salarii mai mari,DA! Pentru profesorii si învățătorii care reușesc să facă performanță!
Nu toți merita aceste măriri.
Aveți habar despre semnul de punctuație numit “ghilimele”? Se pare că nu, deci, vă voi explica: ghilimelele se folosesc (și) pentru a reda in citat. Așadar, expresia redată de mine nu îmi aparține, ci este UN CITAT din gândirea unui fost președinte al României. Cât despre titularizări și examene, lăsați să vorbească cei care cunosc subiectul. Prea ne-am făcut cu toții cunoscători în de toate.
Nu e vorba numai de salarii. Ganditi-va cine îi va educa pe copiii copiilor de astăzi, cine îi va educa pe nepoții adulților de astăzi ? Dacă nu intră în sistem tineri, cine se va ocupa de educația celor care vor veni la școală peste câtva ani când profesorii cu vechime vor ieși la pensie?
Dacă e bine în învățământ de ce nu se angajează mai mulți tineri? Atunci când totuși mai vin tineri la catedră stau puțin și pleacă, de ce?
Cine îi va educa in viitor pe copii? Inteligenta artificiala….nici nu va mai fi nevoie de deplasare la școli de care nu va mai fi nevoie,și uite așa se va face și economie la buget ,ne mai fiind nevoie nici de profesori nici de cadre auxiliare.Intrebarea este ce vor face Inspectoratele școlare,unde vor mai ajunge sa fie angajate pilele politice?Precizez că am dorit să fie o ironie.Doamne ferește să se ajungă la așa ceva.
Bravo pustiule! Dar eu te întreb? Oare politicienii nu au trecut prin mâinile profesorilor? Oare nu profesorii au făcut din ei doctori analfabeți? Oare pentru câți copii care poate au mers zilnic, cu burtica goală la școală iar profesorii și-au bătut joc de ei? Ești fiu de profesori? Vrei să te faci profesor? Vrei să faci și tu victime? Câte?
Politicienii de azi sunt absolvenți ai unor școli profesionale cu liceul la seral dar nu profesorii din preuniversitar au făcut din ei absolvenți cu studii superioare și doctorate .Vina o poarta universitățile rasarite ca ciupercile după ploaie care vand diplome si trec studenții din an in an pentru a-si mentine posturile.
Foarte frumos ca gandeste astfel la varsta lui, in situatia in care este direct afectat prin asteptarea sustinerii ex. de bacalaureat. Ce imbucurator este sa vezi in acesti copii demnitate si valori morale!
Toată stima pentru tine și desigur,pentru cei pe care-i sustii.
Apreciez maturitatea gândirii și luciditatea analizei! Astfel de reacții sunt pentru noi, profesorii, un câștig uriaș, pe care nicio majorare salarială n-ar putea vreodată să-l egaleze. Arată un singur lucru: MAI EXISTĂ SPERANȚĂ PENTRU ȚARA ASTA! Îți mulțumesc, Ștefan.
Of, Doamne! Ieri îl vedeam la TV pe primarul tot din Botosani (din același oraș cu acest licean), “exprimându-se” în legătură cu greva profesorilor! Câtă diferență între modul de gândire și de apreciere a muncii cadrelor didactice a tânărului Stefan, față de cea a primarului din același oraș! Aceasta este diferența între ceea ce vrea și poate să învețe fiecare elev, la vremea sa, din aceeași școală românească !
De ce sa mai fim solidari? Au cerut 25% și au obținut. Ce este tot acest șantaj?
cred ca ai citit alte știri sau faci parte din staful unui parlamentar!!!!
au câștigat niște promisiuni. Ăsta ți se pare câștig?
Nu este adevărat ! Nu s-a obținut 25%!
Nu ai cu cine sa te zbați. Atât pricep unii români. Ne mai miram că merge așa? Apoi…la 200.000 pensii speciale și vreun milion de salarii mult peste merit, clar că sunt împotriva noastră.
Ionuț nu cred că este un cont valid! Tu ce studii ai? Iar noi profesori nu șantaja cerem drepturile din protestul de declanșarea grevei semnat de 85% dintre personalul didactic și ne didactic. Pentru fonduri si investiți în educație, ca tu si copiii tăi să beneficiați de ele.
Este foarte departe de adevăr ceea ce spuneți. Niciunul dintre punctele solicitate nu a fost atins. Au apărut documentele doveditoare atât în presa scrisă, cât și la televiziuni.
Ba chiar, între timp, se descoperă și alte nereguli în sistemul de plată. Credeți că degeaba s-a solicitat eliminarea EDUSAL-ului?
Am cerut 25% la salariu, dar ei nu au respectat asta, au dat tot cât au vrut ei, ca sa știți. 585 de lei pentru un om cu 25 de ani vechime la catedra înseamnă aprox 12%. Așa ca nu mai vorbiți in necunoștință de cauza!
Ionuț, ești bine?
Când o să ai o gândire rațională și perspectivă în imaginație pentru viitorul copiilor tăi, vei înțelege de ce greva nu trebuie oprită!
Te rog sa te informezi mai bine nu s-a obtinut 25%.