Serban Iosifescu: Estimez că vom putea avea Evaluarea Națională la 15 iulie și Bacul la 1 august, dacă vârful epidemiei va fi la începutul lunii aprilie

FOTO: Human Catalyst

Șerban Iosifescu, cercetător în științele educației și președinte al Agenției guvernamentale care evaluează calitatea școlilor de stat și private, scrie într-o analiză pe Facebook că, din estimarea sa, „dacă vârful epidemiei va fi la începutul lunii aprilie, vom putea avea Evaluarea Națională la 15 iulie și Bacul la 1 august.” Iosifescu continuă astfel analiza prin care susținea că „ar trebui să ne gândim foarte serios la prelungirea anului școlar, dacă închiderea forțată a școlilor va dura mai mult de 1 lună.”

Redăm postarea integrală a lui Șerban Iosifescu:

”Continuând postarea anterioară: avem nevoie, cred eu, și de alte măsuri de recuperare, în afara învățării online. Cea mai drastică este înghețarea anului școlar și repetenție obligatorie pentru toată lumea. Desigur, este clar, nimeni nu vrea așa ceva – s-ar crea complicații în sistem greu de gestionat, plus drame individuale și în familii, plus complicații pe piața muncii, plus multe altele…

Să nu uităm nici că este vorba de o situație excepțională, care va presupune, cu siguranță, schimbări mari în viața noastră personală și profesională. Poate ar fi bine:

1. Profitând de pauză, fiecare profesor își poate face un inventar de ”sine qua non” (cunoaștere, exersare, comportamente) fără de care nu se poate trece mai departe.

2. Să revedem acest esențial, după reluarea cursurilor, împreună cu copiii, printr-o scurtă recapitulare (1 lună de vacanță = 1 lună de regres).

3. Să renunțăm, pe cât posibil, la povești și la balastul informațional neesențial (repet, e o situație excepțională) și să insistăm pe dezvoltarea competențelor cheie și a acelui ”sine qua non” de care vorbeam mai sus.

Reamintim că ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat că atât în sistemul preuniversitar cât și în cel universitar cursurile vor fi în continuare suspendate, însă nu a precizat pentru ce perioadă.

Edupedu.ro prezintă succint calendarul Evaluării naționale și Bacalaureatului 2020, așa cum a fost el stabilit până în acum
Calendar Evaluarea Națională 2020

2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020        Elevii de clasa a VIII-a termină școala

15 iunie 2020       Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020       Matematică – examen scris
18 iunie 2020       Limba şi literatura maternă – examen scris

22 iunie 2020        Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020        Afișarea rezultatelor finale

Calendar BAC 2020

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Tezele se susțin cu cel puțin 3 săptămâni înainte de finalizarea semestrului. Vezi aici lista materiilor la care elevii dau teze în gimnaziu și liceu.

Ordinul prevede următoarele excepții la structura anului școlar 2019-2020:

Programul Școala altfel se desfășoară în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, la decizia școlii.

În zilele nelucrătoare de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare marchează prin manifestări specifice ziua de 5 octombrie – Ziua internațională a educației și ziua de 5 iunie – Ziua învățătorului.

Recuperarea cursurilor NU se poate realiza în perioada vacanțelor, prevede ordinul, pentru cazurile în care cursurile sunt suspendate din cauza unor calamități naturale, intemperii, epidemii sau alte situații excepționale.

Exit mobile version