Serviciul pe școală – Profesorul nu este și nu poate fi confundat cu paznicul, spune un lider sindical

“Ceea ce nu putem accepta este că această povara a fost aruncată acum exclusiv în spatele cadrelor didactice. Mai nou, am semnale că prin anumite unități de învățământ sunt chemați să facă de serviciu pe școală și cei din categoria personal didactic auxiliar, secretară, contabilă, informatician, laborant și chiar și personal nedidactic”, a declarat președintele Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar (SLSIP) Constanța, Mitică Iosif.

Într-o conferință de presă, liderul sindical s-a declarat împotriva practicii ca profesorul să facă de serviciu pe școală. “Vreau să o spun tranșant, profesorul nu este și nu poate fi confundat cu paznicul, pentru că el nu a stat în facultate și nu s-a pregptit pentru această carieră ca să o facă pe paznicul, nici nu este pregătit să facă față unei astfel de sarcini“, a declarat acesta, citat de Stiri.botosani.ro.

Președintele SLSIP Constanța a făcut referire la una dintre modificările Regulamentului cadru de organizare și funcționare a școlilor, care prevede că elevii nu mai pot face serviciul pe școală. Este o măsură bună, a spus Mitică Iosif, care a precizat că nu este de acord nici ca profesorii să mai facă acest serviciu.

Potrivit liderului sindical, cei care trebuie să realizeze acest serviciu sunt agenții de pază.

Exit mobile version