Serviciul pe școală – Profesorul nu este și nu poate fi confundat cu paznicul, spune un lider sindical

1.739 de vizualizări
“Ceea ce nu putem accepta este că această povara a fost aruncată acum exclusiv în spatele cadrelor didactice. Mai nou, am semnale că prin anumite unități de învățământ sunt chemați să facă de serviciu pe școală și cei din categoria personal didactic auxiliar, secretară, contabilă, informatician, laborant și chiar și personal nedidactic”, a declarat președintele Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar (SLSIP) Constanța, Mitică Iosif.

Într-o conferință de presă, liderul sindical s-a declarat împotriva practicii ca profesorul să facă de serviciu pe școală. “Vreau să o spun tranșant, profesorul nu este și nu poate fi confundat cu paznicul, pentru că el nu a stat în facultate și nu s-a pregptit pentru această carieră ca să o facă pe paznicul, nici nu este pregătit să facă față unei astfel de sarcini“, a declarat acesta, citat de Stiri.botosani.ro.

Președintele SLSIP Constanța a făcut referire la una dintre modificările Regulamentului cadru de organizare și funcționare a școlilor, care prevede că elevii nu mai pot face serviciul pe școală. Este o măsură bună, a spus Mitică Iosif, care a precizat că nu este de acord nici ca profesorii să mai facă acest serviciu.

Potrivit liderului sindical, cei care trebuie să realizeze acest serviciu sunt agenții de pază.


1 comment
  1. Corect! In singura zi liberă din săptămâna,zi in care ar trebui sa ne pregătim,sa citim,sa studiem ,sa corectam lucrări sa ne îmbunătățim performanțele,noi venim o zi pe luna sau in cel mai bun caz la doua luni sa facem de serviciu de la ora 7,30 pana la ora 15,30 . O pierdere de vreme, așa cum se întâmpla și cu serviciul pe școala al elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Acuzații de folosire a influenței în școlile din Sectorul 2, pentru câștigarea de contracte, la adresa coordonatorului pe București al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Eugen Ilea. Acesta respinge criticile și susține că a promovat „un program de sănătate prin alimentație” / Primarul Radu Mihaiu: Nu accept sub nicio formă vreo „mânărie”

Reprezentantul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți din Învățământul Preuniversitar – București, Eugen Ilea, a fost acuzat în ședința publică a Consiliului Local Sector 2 de Lenuța Popescu, consilier local…
Vezi articolul

Propunerile societății medicilor de familie pentru începutul școlii: Fără adeverințe pentru sport sau avize medicale, vaccinare antigripală gratuită, programul “Masca și Dezinfectantul”

Școlile ar trebui să renunțe la birocrația medicală, începând cu adeverințele medicale pentru sport și avizul epidemiologic pentru (re)intrarea în colectivitate, iar familia ar trebui responsabilizată în cazul aparițiilor unor…
Vezi articolul

Profesorul Radu Gramatovici: Un copil mediu nu o să scape fără meditații la Matematică, pentru că așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, va trebui să intre în acest sistem de dopaj. Pentru un copil peste medie meditațiile nu mai sunt ore remediale, ci ajung să fie sisteme de dopaj

Un copil de nivel mediu „nu o să scape” fără meditații la Matematică, pentru că „așa cum e făcut sistemul, ca să beneficieze de școli bune, trebuie să intre în…
Vezi articolul