Ministrul Educației, Daniel David, i-a transmis unui student în cadrul unei dezbateri privind bursele: „Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time”. Ministrul s-a întâlnit marți cu reprezentanții studenților după ce tinerii au reclamat tăierea burselor prin legea nr. 141/2025. Amintim, studenții din Timișoara au ieșit din nou în stradă marți, la ora 14. Studenții acuză lipsa de asumare a Ministerului Educației și absența premierului de la dialogul cu privire la „eliminarea măsurilor care afectează studenții”.
În timpul dezbaterii naționale de la Forumul Național al Organizațiilor Studențești care s-a desfășurat marți cu studenții, pe marginea tăierilor burselor, Daniel David a fost întrebat de un student:
- „Ca de la om la om, ce sfaturi aveți, ce să fac de acum încolo și care ar trebui să fie parcursul vieții mele din momentul actual?”
Daniel David a răspuns că poate s-ar gândi la un job part-time, deși „noi nu avem această cultură”:
„În primul rând, m-aș adresa universității pentru suport. Chiar dacă poate mecanismul nu există încă creat, m-aș adresa facultății și departamentului pentru suport. Nu vreau să vă supăr, dar cumva poate că m-aș gândi să îmi iau un job part-time. Știu, noi nu avem cultura asta, dar eu sunt mai familiarizat un pic cu mediul american, în care studenții au un job part-time, inclusiv nu doar peste vară, când nu au cursuri, uneori și pe parcursul anului”, a declarat Daniel David.
Informații de context
După întâlnirea cu studenții, aceștia au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a semnala faptul că „studenții nu acceptă lipsa unui dialog deschis, transparent și fundamentat pe date ce ilustrează situația reală în care se află studenții”.
„În urma dezbaterii cu decidenții de la nivel național desfășurate astăzi, 19.08.2025, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă dezamăgirea față de lipsa unor asumări ferme din partea Ministrului Educației și Cercetării cu privire la eliminarea măsurilor care afectează studenții, precum și de absența neanunțată și nejustificată a Prim-ministrului de la orice formă de dialog cu studenții”, este mesajul transmis de ANOSR.
Un marș studențesc a fost organizat, luni dimineață, la Timișoara, de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în cadrul unei a campanii a acesteia ce are drept scop să arate efectele negative ale măsurilor de austeritate asupra studenților.
La manifestație, unde erau așteptați peste 500 de studenți, dar care a fost afectată de ploaie, potrivit imaginilor transmise de ANOSR, participanții au purtat mesaje precum „Nu tac studenții când vor decidenții”.
Potrivit organizatorilor:
- „Demersul face parte din campania EDU•CUT, menită să atragă atenția decidenților asupra problemelor cu care se confruntă studenții în urma măsurilor de austeritate adoptate la nivel național prin care a fost limitată reducerea la transportul feroviar, iar fondul de burse scade cu mai mult de 40%, fiind modificat modul de calcul al acestuia și perioada de alocare.
- În 15 august, în cadrul campaniei, s-a dat startul Festivalului Austerității Naționale, la inițiativa studenților nemulțumiți de ignoranța constantă pe care le-o acordă decidenții în contextul măsurilor de austeritate adoptate la nivel național. Marșul reprezintă al treilea eveniment din cadrul acestui festival, desfășurat după Gala Bursei Sociale și Piața Austerității”.
O analiză ANOSR arată că peste 44.000 de studenți pierd bursele, iar impactul asupra deficitului bugetar este de doar 0,2%. Alianța organizațiilor studențești cere Guvernului burse acordate 12 luni pe an, majorarea fondului și reincluderea studenților de la taxă.
Concluziile analizei numite „Bursele studenților – «povara» statului de 10 ani”, expuse de ANOSR:
- niciodată nu a existat cadrul legal care să împiedice studenții de pe locurile cu taxă să beneficieze de burse – înainte de adoptarea Legii învățământului superior nr. 199/2023, era în vigoare OUG nr. 133/2000 care prevedea explicit posibilitatea studenților de la taxă de a beneficia de burse de la bugetul de stat, iar ulterior s-a inclus în prevederile OME nr. 6463/2023”, arată ANOSR.
- „sistemul de burse a fost constant subfinanțat prin raportare la coșul minim de trai al unui student, calculat fie de CNFIS, fie de ANOSR, fondul alocat în 2024 fiind cu aproape jumătate mai redus față de fondul necesar pentru a acorda același număr de burse în cuantumul minim de 1588 lei/lună (reprezentând estimările coșului minim al studentului pentru asigurarea tuturor cheltuielilor de trai);
- fondul de burse va scădea cu 52,12% față de valoarea care ar fi trebuit acordată prin alocarea a 10% din salariul minim brut pe o perioadă de 12 luni, date fiind scăderea valorii costului standard la 10% din salariul minim net, precum și a perioadei de acordare;
- numărul de studenți beneficiari de burse va scădea, ca urmare a diminuării fondului de burse, cu peste 44.000;
- fondul de burse s-a menținut la același procent din bugetul general consolidat și din valoarea PIB în ultimii 3 ani;
- scăderea fondului de burse provocată de modificarea modului de calcul prin raportarea la salariul minim net, dar și prin acordarea subvenției per student bugetat doar pe perioada desfășurării activităților didactice are un impact bugetar redus prin raportare la valoarea deficitului bugetar, contribuind doar cu 0,2%;
