Simulare Evaluare Națională 2022: Probele la Limba română și Matematică au loc luni și marți. Precizările Ministerului Educației pentru elevi  

Foto: © Antoniodiaz | Dreamstime.com

Elevii de clasa a VIII-a vor susține luni, 4 aprilie 2022, simularea Evaluării Naționale 2022 la Limba și literatura română, potrivit calendarului oficial. Accesul elevilor în sală este permis până la 8:30 și probele încep la ora 9:00, conform procedurii. Marți este programată proba la Matematică.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Pentru simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a subiectele sunt redactate sub forma unei broșuri care se tipărește față-verso, așa cum este transmisă de către CNPEE (Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație).

Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute prevăzute spații de rezolvare, elevul rezolvă aceste subiecte pe ciornă și scrie răspunsul corect în broșură. Broșura conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea, se arată în procedură.

Potrivit precizărilor ministerului Educației transmise inspectoratelor școlare, la proba de limba română și/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontala a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect (conform modelului prevazut – Anexa nr. 1).

Anexa nr. 1 – corectarea prin tăierea cu o linie orizontală a literei din căsuță

Foto: Captură ISJ Mureș

Tot în cadrul probei de limba română, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect (Anexa nr. 2 și Anexa nr 3).

Anexa nr. 2 – tăierea cu o linie orizontală a marcajului X

Foto: Captură ISJ Mureș

La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect (conform modelului prevazut – Anexa nr. 4).

Anexa nr. 4 – corectarea prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea răspunsului corect, la Matematică

Foto: Captură ISJ Mureș

Iată precizările ministerului Educației transmise inspectoratelor școlare privind redactarea lucrărilor scrise din cadrul simulării naționale și a examenului de Evaluare Națională 2022:

  1. „La probele scrise ale Evaluării Naționale 2022 elevii primesc subiectele în formă de broșură, putând să solicite și pagini suplimentare dacă este cazul. Capsarea broșurilor se realizează înainte de distribuirea acestora în săli, în trei locuri (lateral stânga sus, jos și la mijloc). Eventualele foi suplimentare utilizate de către elevi se vor adăuga prin capsare în alte două locuri, situate între cele trei locuri inițiale, astfel încât broșurile cu pagini suplimentare vor avea cinci capse; broșura se predă la finalul probei și, întrucât conține subiectele, aceasta nu rămâne în posesia candidaților;
  2. Numerotarea paginilor se realizează de către profesorul asistent la predarea lucrării de către elev. Pe prima pagină a broșurii se completează numărul total de pagini primite de la elev. Spațiile rămase libere/necompletate se barează/marchează cu litera Z;
  3. La simularea examenului de Evaluare Națională se aplică ștampila unității de învățământ atât în interiorul broșurii, la mijlocul paginilor, conform modelului notarial (jumătate pe pagina din stânga și jumătate pe pagina din dreapta) pentru a prinde fiecare dintre paginile broșuri, cât și peste colțul închis și lipit al lucrării, fără a semna lucrarea, înainte de ieșirea primului elev din sala în care se susține proba;
  4. La examenul de Evaluare Națională se aplică ștampila „Evaluare Nationala 2022 – C. E.“ atât în interiorul broșurii, la mijlocul paginilor, conform modelului notarial (jumătate pe pagina din stânga și jumătate pe pagina din dreapta) pentru a prinde fiecare dintre paginile broșurii, cât și peste colțul închis și lipit al lucrării, fără a semna lucrarea, înainte de ieșirea primului elev din sala în care se susține proba.
  5. Timpul de lucru pentru completarea casetei de identificare este de 15 minute; timpul efectiv de lucru pentru fiecare probă scrisă este de 120 de minute și începe după completarea casetei de identificare, conform prevederilor art.17 alin (10) din Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010 – 2011, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4801/2010, privind organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2010 – 2011, valabilă și pentru anul școlar 2021 – 2022, potrivit prevederilor O.M.E. nr. 5.149/2021 cu modificările si completările ulterioare;
  6. Caseta de identificare se completează și se sigilează cu etichete conform modelului prevăzut – Anexa nr. 5 și Anexa nr. 6;
  7. În caseta de identificare, centrul de examen se completează numai in cazul în care școala de proveniență a elevului este arondată altei unități de învățământ;
  8. Elevii cărora nu le este suficient spațiul din broșură pentru răspuns pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua redactarea răspunsului;
  9. La proba de limba română și/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontala a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect (conform modelului prevazut – Anexa nr. 1)
  10. La proba de limba română și/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect (Anexa nr. 2 și Anexa nr 3);
  11. La proba de limba română și/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, iar in cazul itemilor care vizează sintaxa frazei, nu se consideră semn particular delimitarea propozițiilor în frază;
  12. La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect (conform modelului prevazut – Anexa nr. 4);
  13. La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră.
  14. La proba de matematică este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor.”

Vezi aici programa la Limba Română și Matematică pentru simularea la Evaluarea Națională 2022.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice, conform procedurii.

În procedură se mai arată că „rezultatele obținute de elevi la simulările naționale sunt comunicate acestora și analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării măsurilor adecvate pentru îmbunătățirea performanțelor școlare ale elevilor”.

Calendarul simulărilor pentru Evaluarea Națională 2022, pentru elevii de clasa a VIII-a:

Amintim că Edupedu.ro a scris că Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației, a publicat la sfârșitul lunii noiembrie primul set de teste de antrenament pentru elevii care susțin anul acesta examenul de Evaluare Națională.

Model Limba și Literatura română

Barem Limba română

Model Matematică

Barem Matematică

Sfaturile de anul trecut pentru ziua examenului:
Ce este interzis în ziua examenului

Ce fac când termin lucrarea?

Foto: © Antoniodiaz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version