Simularea examenului de BAC 2024 se încheie joi, 7 martie, cu proba la Limba maternă. Rezultatele sunt comunicate elevilor pe 15 martie

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com

Elevii de clasa a XII-a care învață într-una dintre limbile minorităților naționale susțin joi, 7 martie, proba la limba maternă din cadrul simulării examenului de Bacalaureat 2024. Accesul în săli al elevilor se face până la ora 08:30 cel târziu. 

La ora 09:00, candidații vor începe să scrie lucrările după ce subiectele din plicurile sigilate primite de la comisia de organizare din centrul de examen vor fi distribuite de profesorii asistenți.

Potrivit procedurii de desfășurare a simulării, candidații pot ieși cel mai devreme la o oră și jumătate de când au început să redacteze rezolvările.

Dacă greșesc, elevii vor putea tăia cu o linie de aceeași culoare pe lucrare, prevede metodologia de organizare a examenului de Bacalaureat din 2010, pe care se bazează desfășurarea BAC 2024 și a simulării din acest an.

Rezultatele elevilor nu sunt făcute publice. Vor fi comunicate prin profesori

Rezultatele de la simulare, pe 15 martie, nu vor fi făcute publice, dar vor fi comunicate prin profesorii elevilor. Potrivit procedurii, rezultatele nu se contestă (art. 13, alin. 8 din procedură) și pot fi trecute în catalog la cerere.

Art. 18 – „(1) Prezența și rezultatele elevilor la simulările naționale se înregistrează în aplicația informatică SIIIR. Rezultatele obținute la simulările naționale nu sunt afișate și nu sunt făcute publice.

(2) Elevii care doresc să predea lucrările înainte de expirarea timpului maxim prevăzut pentru rezolvarea subiectelor pot părăsi sala de examen cel mai devreme după o oră de la începerea probei scrise (în cazul simulării probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a), respectiv după o oră şi jumătate de la distribuirea subiectelor în săli (în cazul simulării probelor scrise ale examenului national de bacalaureat), fără a primi subiectele.

(3) Lucrările scrise ale elevilor care au susținut probele din cadrul simulărilor examenelor naționale se arhivează și se păstrează, până la sfârșitul anului școlar următor, în unitatea de învățământ din care provin aceștia.”

Edupedu.ro va publica subiectele și baremele probelor de la simularea examenului național de Bacalaureat după ce acestea vor fi afișate de Ministerul Educației, în după-amiaza zilei de examen, la ora 15:00.

Foto: © Noipornpan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version