Sorin Cîmpeanu, care a părăsit în plin scandal de plagiat conducerea Ministerului Educației, a revenit pe postul de rector al Universității de Agronomie din București “din 3 sau 4 octombrie”, spune cel care i-a ținut locul / “Nicio sesizare” primită încă de USAMV privind acuzațiile de plagiat

Sorin Cimpeanu / Foto: INQUAM Photos / George Călin

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, care și-a dat demisia după jurnalista Emilia Șercan a scris că a plagiat într-un curs de specialitate, a revenit în funcția de rector la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV-B) “din 3 sau 4 octombrie”, după cum a precizat marți, pentru Edupedu.ro, Răzvan Teodorescu, cel care a asigurat interimatul la conducerea USAMV în ultimii ani. Contactat de Edupedu.ro pentru a vedea dacă la USAMV a fost înregistrată până acum vreo sesizare privind acuzațiile de plagiat într-un material didactic aduse celui care conduce, din nou, instituția, Răzvan Teodorescu a spus că “nu a existat nicio sesizare”.

Revenirea pe postul de rector, după o perioadă de suspendare, se face prin ordin de ministru. Revenirea în funcția universitară a lui Sorin Cîmpeanu, la data menționată de fostul rector interimar Teodorescu, a avut loc în condițiile în care noul ministru al Educației, Ligia Deca, a preluat portofoliul pe 3 octombrie.

Fostul ministru Cîmpeanu și-a anunțat demisia pe 29 septembrie, la 4 zile după ce Pressone.ro a publicat ancheta referitoare la cazul de plagiat. Procedura a fost una prelungită, marcată și de un interimat foarte scurt, la minister:

Amintim că, potrivit procedurilor explicate la sfârșitul lunii trecute de președintele Consiliului Național de Etică, Dacian Dragoș, în cazul unei sesizări privind acuzațiile de plagiat aduse lui Sorin Cîmpeanu, sesizarea este analizată, mai întâi, de instituția unde era încadrat acesta în momentul situației semnalate în acuzațiile de plagiat. Adică USAMV-B, universitate unde Sorin Cîmpeanu a revenit pe poziția de rector. Dacă trece termenul de analiză fără nicio soluție din partea comisiei de etică a universității, cazul poate fi discutat de Consiliul Național de Etică a Cercetării Științifice, Dezvoltării Tehnologice și Inovării (CNECSDTI), for care poate analiza direct cazul atunci când la mijloc este o autosesizare – vezi detalii pe larg despre proceduri

USAMV este aceeași instituție în cadrul căreia o comisie a analizat, potrivit lui Sorin Cîmpeanu, teza de doctorat a fostului ministru, verdictul că acesta nu a plagiat și raportul comisiei fiind publicate pe Facebook de Cîmpeanu însuși, cu anonimizarea celor care au întocmit raportul, nu de către comisie sau de către universitate – detalii aici.

Luni, Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) a difuzat un comunicat, în baza discuțiilor avute de conducerea organizației vineri, comunicat în care este evitată o poziție tranșantă cu privire la situația lui Sorin Cîmpeanu, președinte al acestui for internațional. Membrii conducerii AUF cer, însă, “cu tărie” lui Sorin Cîmpeanu să soluționeze situația pe căi legale, cât mai rapid, “așa încât să se facă lumină asupra realității faptelor care i se impută”.

Citește și:
Ministrul Cîmpeanu șterge cu marker negru numele profesorilor universitari care i-au verificat teza de doctorat de plagiat și publică documentul pe Facebook
Universitatea de Agronomie din București, la care este profesor și doctor Sorin Cîmpeanu, nu a identificat niciodată un caz de plagiat, din 1852 până în prezent, potrivit ministrului Educației – VIDEO
Consiliul Național de Etică poate analiza acuzațiile de plagiat aduse lui Sorin Cîmpeanu în cazul unor sesizări sau autosesizări – președintele forului, Dacian Dragoș, despre procedurile aplicabile în privința actualului ministru al Educației
Exit mobile version