Sorin Costreie, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, și Sorin Ionescu, propus ca ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, sunt programați să fie audiați luni, 19 octombrie 2026, în Parlament, potrivit calendarului audierilor viitorilor membri ai Guvernului. Costreie va fi audiat între orele 16:00 și 17:00, iar Ionescu, între orele 17:00 și 18:00. Audierile au loc în cadrul procedurii de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu.
Cei doi candidați pentru conducerea educației vor fi audiați succesiv, fiecare având alocată o oră în programul parlamentar.
Programul audierilor de luni, 19 octombrie, pentru Educație:
- 16:00–17:00 – Valentin-Sorin Costreie, propus pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării;
- 17:00–18:00 – Sorin-Gabriel Ionescu, propus ca ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar.
Audierile sunt programate după ce premierul desemnat Luca Niculescu s-a întâlnit duminică, 18 octombrie, cu echipa propusă pentru viitorul Guvern.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, Niculescu a anunțat că a discutat cu viitorii membri ai Cabinetului despre programul de guvernare și aplicarea acestuia.
„Astăzi m-am întâlnit cu echipa propusă pentru viitorul Guvern. Am avut o discuție deschisă despre responsabilitatea pe care ne-o asumăm și despre ceea ce avem de făcut în perioada următoare.
Nu ne așteaptă o perioadă ușoară. Sunt multe probleme care nu mai pot fi amânate și mulți români care așteaptă, pe bună dreptate, soluții”, a transmis Luca Niculescu.
Premierul desemnat a insistat asupra colaborării dintre membrii viitorului Executiv, despre care a precizat că provin din domenii profesionale diferite, inclusiv din mediul universitar.
„Am discutat despre programul de guvernare și, mai ales, despre cum îl vom pune în practică. Le-am spus colegilor că, deși venim din medii diferite – unii din politică, alții din lumea universitară, din cultură sau din mediul antreprenorial – vom forma o singură echipă, cu un singur obiectiv: să facem lucrurile să meargă mai bine în România.”
„Vreau să lucrăm împreună, să ne ascultăm, să învățăm unii de la alții și să căutăm cele mai bune soluții. Ceea ce contează nu este ce promitem, ci ce reușim să schimbăm în bine în viața oamenilor”, a continuat Niculescu.
Premierul desemnat a confirmat că audierile viitorilor miniștri se vor desfășura luni și marți, urmând să fie organizat votul de învestitură în Parlament.
„Mâine și marți vor avea loc audierile în Parlament, urmate de votul de învestitură. Le vom aborda cu seriozitate și cu respect față de cei care reprezintă cetățenii.
România are nevoie cât mai repede de un guvern cu puteri depline”, a transmis Luca Niculescu.
Educația, unul dintre domeniile analizate în procesul de aderare la OCDE, invocat de premierul desemnat
Luca Niculescu a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru pe 6 octombrie 2026, de președintele Nicușor Dan. Anterior, acesta a coordonat timp de patru ani procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
După desemnare, Niculescu a declarat că experiența aderării la OCDE i-a oferit „o radiografie extraordinară a statului român”, enumerând explicit educația printre domeniile analizate.
„Procesul de aderare la OCDE a însemnat deja peste 100 de reforme pentru România. Vreau ca această muncă să continue și să devină una dintre bazele programului de guvernare”, declara premierul desemnat.
În mai 2025, OCDE a publicat raportul „Education and Skills in Romania”, realizat în cadrul evaluării tehnice pentru aderarea României. Documentul conține recomandări privind formarea și cariera profesorilor, conducerea școlilor, finanțarea educației, reducerea inegalităților și îmbunătățirea rezultatelor elevilor.
Printre recomandările organizației se numără dezvoltarea formării profesionale a profesorilor în interiorul școlilor, consolidarea rolului pedagogic al directorilor, revizuirea stimulentelor competitive precum gradația de merit și alocarea unor resurse suplimentare școlilor din comunitățile dezavantajate.
Audierile de luni vor reprezenta prima ocazie în cadrul procedurii parlamentare de învestire în care cei doi candidați propuși pentru conducerea educației își vor putea prezenta prioritățile și vor putea răspunde întrebărilor parlamentarilor despre măsurile pe care intenționează să le aplice.
