Studenții rămân fără transport gratuit pe calea ferată, anunță premierul: Se revine la reducerea de 50%

Foto: Razvan-Victor Preda / CFR Călători

Premierul Florin Cîțu a anunțat că România trebuie să urmeze exemplul țărilor Uniunii Europene și să aloce doar o reducere de 50% din costul transportului feroviar pentru studenți, exact cum a fost înainte ca PSD să schimbe legea în 2017. Mai devreme, liderul PNL Ludovic Orban spunea că „se va menține gratuitatea pentru studenți, dar pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde își desfășoară studiile”.

„Se modifică și se revine la 50%. Eu nu văd un capăt de țară și dau exemple alte țări din Europa. În Austria studenții au 60% reducere, Belgia – 50% reducere, Cehia – 75%, în Croația reducerea e de 50%, în Estonia de 30%, în Franța de 50%. În Grecia nu există reduceri generale. România era țara care era în afara sistemului. Toate celelalte țări mai dezvoltate nu oferă gratuitate”, a declarat Florin Cîțu

El a adăugat că prin această ordonanță, aproape 3,3 miliarde de lei rămân în sectorul privat, reprezentând un beneficiu pentru economie

În legătură cu declarațiile lui Orban, Cîțu a spus: „Ne uităm și la această variantă, am discutat și cu domnul președinte, dar noi discutăm de ceea ce vedem în UE, suntem cei mai generoși deși nu suntem cei mai bogați”.

Amintim că în data de 1 februarie 2017, Guvernul de atunci a decis ca studenții înscriși la studii cu frecvență de licență, master și doctorat să aibă gratuitate la transportul feroviar intern tot anul, la toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor. Până atunci, studenții aveau reducere de 50% la CFR în limita a 24 de călătorii pe an, pe baza unor cupoane speciale și a legitimației de student.

Foto credit: Razvan-Victor Preda/CFR Calatori

Citește și:
Orban: „Se va menține gratuitatea pentru studenți, dar pe ruta dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde își desfășoară studiile”
Exit mobile version