SURSE Liceele pedagogice vor forma în continuare învățători, dar absolvenții acestora vor putea fi titulari după ce termină facultatea

Foto: © Dreamstime Agency - Dreamstime.com

Liceele pedagogice vor forma în continuare învățători, dar aceștia se vor putea titulariza în sistem după ce termină studiile superioare, potrivit surselor Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că, până finalizează studiile de licență, absolvenții liceelor de profil vor fi angajați doar pe perioadă determinată. Această prevedere a fost introdusă în proiectul Legii învățământului preuniversitar, proiect ce va fi prezentat astăzi de Ligia Deca.

În varianta inițială a proiectului de lege Deca era precizat că liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor.

La articolul 52, alin. (2) stabilea că liceele pedagogice vor avea specializările de educator-puericultor și instructor de educație extrașcolară: „(2) Unităţile de învăţământ în care se organizează învăţământ pedagogic preuniversitar sunt unităţi de învăţământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învăţare-evaluare şi practica pedagogică, pentru specializările din cadrul filierei vocaţionale: educator-puericultor, instructor de educaţie extraşcolară”.

Asociaţia Naţională a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice a solicitat la începutul lunii februarie 2023 ca învățătorii să poată fi formați în liceele de profil, dar aceștia să nu poată să se titularizeze în sistem decât după ce fac facultatea

Informații de context

Într-o scrisoare deschisă, 29 de licee pedagogice au cerut președintelui României, Parlamentului și Ministerului Educației să nu se desființeze specializarea de învățător. A fost inițiată și o petiție prin care cele 29 de licee pedagogice solicită ca liceenii să poată fi formați pentru a ajunge învățători.

Posibila eliminare a specializării de învățător a fost criticată de mai multe asociații ale elevilor: „Considerăm că cei 4 ani de studiu din cadrul profilului pedagogic pregătesc elevii pentru catedra învățământului primar într-un mod mult mai eficient spre deosebire de studiile universitare, care au o durată de 3 ani și de-a lungul cărora numărul orelor de practică de specialitate este cu mult mai mic față de cel prevăzut de profilul liceal”, sunt de părere elevii.

În cadrul unei conferințe de la Timișoara, secretarul de stat Sorin Ion a oferit o justificare în privința eliminării specializării de învățător din cadrul liceelor pedagogice: „E o certitudine că România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii. Eu nu spun că e bine, că e rău, că asta ne face mai puțin grozavi în Europa, dar asta este realitatea.” 

Asociația Română de Cercetare în Educație (ARCE), condusă de Lucian Ciolan, este de părere că absolvirea studiilor universitare se “impune” pentru o carieră didactică “indiferent de nivelul educațional la care este practicată”. – Mai multe detalii aici

Foto: © Dreamstime AgencyDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Liceele pedagogice să poată forma în continuare învățători, dar aceștia să nu poată să se titularizeze în sistem decât după ce fac facultatea, solicitarea Asociaţiei Naţionale a Colegiilor şi Liceelor Pedagogice – DOCUMENT
Absolvirea studiilor superioare se “impune” și pentru învățători-educatori, printr-o nouă calificare la nivel de licență, susține Asociația Română de Cercetare în Educație, condusă de Lucian Ciolan / Aceasta invocă o recomandare a Comisiei Europene, dar prezintă considerații generale ale Consiliului UE
Colegiile pedagogice sunt surse de sintaxe mentale dezirabile, susține Adrian Opre, decanul Facultății de Științele Educației a UBB Cluj / El a militat pentru „păstrarea libertății noastre de a coerentiza formarea cadrului didactic” și în liceele pedagogice, în replică la propunerea de desființare a specializării de învățător din proiectul legii Deca
Cei mai buni profesori pentru preprimar și primar sunt cei care au beneficiat și de o formare inițială prin școlile normale, spune Constantin Cucoș, profesor la Facultatea de Științele Educației de la Universitatea „Cuza” din Iași / Acesta susține păstrarea specializării de învățător în liceele pedagogice
Justificarea desființării specializării de învățător de la liceele pedagogice, oferită de secretarul de stat Sorin Ion: România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii
Paralelă între „Lecția despre cub” a lui Nichita Stănescu și desființarea specializării de învățător de la liceele pedagogice, făcută de președintele Asociației liceelor de profil, Mircea Bertea
Peste 20 de mii de semnături în 5 zile pentru petiția prin care zeci de licee pedagogice cer Ministerului Educației, Parlamentului și Președintelui să nu desființeze specializarea de învățător de la aceste școli
Liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse
Exit mobile version