SURSE Ligia Deca le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR / În realitate, proiectele realizate de ministrul Deca nu au fost făcute publice nici până acum

Foto: Octav Ganea - INQUAM Photos

Ministrul Educației, Ligia Deca, le-a spus liderilor PNL că Legile educației ar fi stat deja în consultare și că trebuie aprobate până în luna iunie pentru a nu pierde bani din PNRR, potrivit surselor G4Media.ro. Amintim că, în realitate, proiectele de legi ale educației realizate de Ligia Deca de când a preluat mandatul, în urmă cu aproape 4 luni, nu au fost publicate nici până acum. Desecretizarea proiectelor legilor educației a fost cerută la final de săptămână și de PSD, și de USR, precum și printr-o campanie Declic.

Potrivit surselor G4Media.ro, Ligia Deca a declarat astăzi în ședința Biroului Permanent Național al PNL că Legile educației ar fi stat în consultare, că s-au primit observații pe marginea lor și că s-au trimis coaliției. Amintim că în consultare publică au stat Legile educației realizate de Sorin Cîmpeanu, iar ministrul Ligia Deca a promis la preluarea mandatului că “legile Educației vor fi repuse în transparență după dezbaterea publică”. Deca s-a răzgândit în urmă cu două săptămâni, când a anunțat că Legile educației pe care le-a realizat vor fi făcute publice abia “în momentul în care proiectele legilor Educației vor intra în acest proces de avizare interministerială, pentru a fi apoi aprobate de către Guvern”. – Detalii aici

Ligia Deca a repetat în cadrul ședinței de astăzi a BPN a PNL că partidele din coaliție trebuie să respecte calendarul de aprobare a legilor și că legile educației trebuie aprobate până în luna iunie, pentru că ar fi jaloane în PNRR și există riscul ca România să piardă bani dacă legea nu trece în acest calendar, potrivit surselor liberale.

Amintim că pe 10 ianuarie, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare, decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate politic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele. A fost stabilit chiar și un calendar:

Citește și:
Dezbatere publică pe Legile Educației, cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Riscăm ca la votul în Parlament să ajungă niște legi proaste, care să servească intereselor politicienilor, și nu ale cetățenilor”
USR îi cere ministrului Ligia Deca să publice de urgență proiectele “de modificare a legilor Educației”: “Cum să îți permiți să ascunzi societății tocmai proiectele ce urmează să modeleze viitorul copiilor acestei țări?”
Marilen Pirtea, deputat PNL: Nu știu dacă poziția domnului Dîncu de a prelungi termenul de dezbatere a legilor Educației este una personală sau instituțională, cred că este personală / Vom avea luni discuție în cadrul PNL-ului, pe baza amendamentelor primite
PNL, reacție dură la adresa lui Vasile Dîncu, după criticile acestuia la proiectul legilor Educației: “Nu înțelegem declarațiile, e posibil ca domnul Dîncu să nu fi fost informat / Legile își vor urma parcursul așa cum am stabilit”
PSD îl lasă pe președintele Iohannis în offside, pe legile educației: Vasile Dîncu a absentat de la ședința PNL, PSD, UDMR pentru modificarea Legilor Deca, întâlnire la care Mihnea Costoiu a anunțat că amendamentele PSD nu sunt gata și că draftul de lege necesită dezbatere largă / Cine a participat la ședință – SURSE
EXCLUSIV Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD: Da, eu am solicitat președintelui PSD, Marcel Ciolacu, prelungirea termenelor pentru prezentarea legilor Educației în coaliție și în guvern / Proiectele de legi „trebuie revăzute serios”, am început o analiză cu peste 200 de membri din departamentul educație
SURSE Amânare de maximum 30 de zile față de calendar, cerută de PSD pentru modificări la proiectele legilor Educației prezentate de Ligia Deca / „Sunt multe de îndreptat”, susțin social democrații
SURSE: UDMR a cerut ca Legile educației Deca să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, propunere respinsă de premierul Nicolae Ciucă / Calendarul adoptării noilor proiecte ale educației
Exit mobile version