SURSE Amânare de maximum 30 de zile față de calendar, cerută de PSD pentru modificări la proiectele legilor Educației prezentate de Ligia Deca / „Sunt multe de îndreptat”, susțin social democrații

3.190 de vizualizări
Foto: © Mariakray | Dreamstime.com
Partidul Social Democrat a cerut o amânare de maximum 30 de zile pentru modificarea noilor proiectele de legi avansate de ministrul Educației Ligia Deca, potrivit surselor Edupedu.ro și G4Media.ro. Solicitarea PSD vine în momentul în care calendarul inițial prevedea ca pe 1 februarie proiectele de legi să fie prezentate în Guvern și lansate în avizare interministerială, apoi pe 15 februarie să fie adoptate de Guvern și trimise Parlamentului, care ar fi avut termen de o lună pentru dezbatere și aprobare.

Proiectele vor fi prezentate grupurilor de specialiși la acest sfârșit de săptămână, după cum a scris Edupedu.ro pe surse.

Cine sunt specialiștii partidelor, desemnați să „corecteze” drafturile de legi înainte ca acestea să ajungă în guvern, citiți aici.

Conform informațiilor nostre, PSD va veni cu propuneri pentru că ”sunt multe de îndreptat”, potrivit unor surse de la vârful partidului. Acestea au precizat că va fi solicitat un termen de maximum 30 de zile pentru aceste modificări pe actualele proiecte de acte normative trimise partidelor din coaliția de guvernare de ministrul Educației, Ligia Deca.

Amânarea de 30 de zile ar înseamna că proiectele ar ajunge în Guvern pe 1 martie 2023.

Reamintim că proiectele sunt menținute în afara dezbaterii publice de către oficialii guvernamentali și de către ministrul Deca, nu sunt puse în transparență decizională așa cum demnitarul a anunțat în decembrie 2022, singurele informații fiind cele publicate pe surse de către Edupedu.ro și alte publicații care au consultat documentele respective.

Pe 10 ianuarie, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare, decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate politic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele. A fost stabilit chiar și un calendar:

  • 1 februarie prezentare în Guvern, lansarea în avizare interministerială pentru două săptămâni,
  • 15 februarie, aprobare în Guvern ca proiecte de legi și trimiterea lor în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și senatorii din cele două comisii de profil
  • 15 martie, aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ.

Reamintim că în luna iunie 2023 pachetul legislativ ar trebui să fie în vigoare deja, potrivit jalonului PNRR asumat de către Guvern.

Foto: 38404388 © Mariakray / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. Să nu se încurce in modificări și sa ne trezim cu varianta Cârpeanu 1.0 din vara lu’ 2022,
    si apoi să o luăm de la capăt.

    A! Și nu cumva să fie publice modificările la revizuiri.
    Eu propun să îl pună pe Bode șef de comisie să le secretizeze oficial prin H.G (noaptea pt transparență maximă sic!)
    Doar cu ORNIS să ai acces si maxim 5 pagini pe săptămână. :))

    Nici in țările bananiere nu se secretizează legile educației.
    N.B.
    La încălcat legea noii politruci se pare că au consilierii cei mai buni din lume!

  2. Pesedeu’ a luat-o pe Abramburica la plata cu ora ca sa repare legea lu’ doamna doctor Ligia von Luxembourg. ntz ntz ntz

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii din Grecia se întorc în școli, în plină creștere a numărului de contagieri asociată variantei Omicron. În prima săptămână de cursuri, elevii și profesorii vor face trei teste antigen pentru detectarea coronavirusului, în loc de două

Aproximativ 1,6 milioane de elevi și profesori au revenit luni în școlile din Grecia după vacanța de iarnă, în mijlocul unei recrudescențe a contagierilor provocate de noua variantă Omicron, care…
Vezi articolul

Cazul „taxa pe xerox”, expus de o elevă din Mangalia. „Nu poate nimeni să vă plătească aceste teste. Astea sunt ale voastre, personale”, așa explica directoarea Liceului Callatis, într-o înregistrare, de ce “gratuitatea învățământului” nu înseamnă și multiplicarea la copiatorul de la secretariat a unor teste sau materiale școlare

“Fiecare să dea suma respectivă. Împărțiți frumos între voi toți și atâta este. La fiecare disciplină este cel mult treizeci de bani sau cincizeci de bani”. Așa spune o doamnă…
Vezi articolul

Comisarul european pentru cercetare și inovare, Mariya Gabriel, a fost în vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială / Sâmbătă, comisarul se întâlnește cu profesori ai Universității Babeș-Bolyai

Comisarul european pentru Educație, Mariya Gabriel, se află în vizită în România până sâmbătă. Vineri s-a întâlnit cu ministrul Cercetării, inovării și digitalizării, Sebastian Burduja și au vizitat împreună Institutul…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu: Este evident că am avut o criză socială îndreptățită cu profesorii și atunci vom găsi soluții ca să acoperim suma. Noua lege a salarizării o să vină cu reguli de performanță. Nu înseamnă numai măriri de salariu

„Este evident că am avut o problemă, o criză socială îndreptățită cu profesorii și atunci vom găsi soluțiile ca să acoperim această sumă. Impactul bugetar este de 2 miliarde, 2…
Vezi articolul