SURSE Media claselor gimnaziale rămâne în calculul mediei de admitere la liceu 2023 / UPDATE Mediile – eliminate din calcul, anunță ministrul Cîmpeanu

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

UPDATE Mediile din clasele V-VIII, eliminate din calculul mediei de admitere la liceu 2023, anunță Sorin Cîmpeanu, cu o săptămână înainte ca elevii vizați de schimbare să înceapă clasa a VIII-a.

Știrea inițială:

Media claselor V-VIII rămâne în calculul mediei de admitere la liceu 2023, care are o pondere de 20%, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Menționăm că documentul este în lucru, ceea ce înseamnă că există posibilitatea să intervină modificări.

Amintim că ministrul Educației a precizat că mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu.

I. Calculul mediei de admitere la liceu 2023, conform documentului consultat:

„1. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

2. Calculul mediei de admitere se face astfel:

unde:

MA = media de admitere;

ABS = media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

EN = media generală obținută la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a.

* Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal în clase cu predare în limbile minorităților naționale

II. Calculul mediei finale de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal vocațional, profilurile artistic, sportiv, teologic și militar, pentru anul școlar 2023-2024, potrivit documentului consultat de Edupedu.ro

  1. „Pentru profilul artistic, pentru profilul sportiv și pentru specializarea filologie de la liceul Waldorf, media finală de admitere se calculează astfel: 

(3 APT + MA)/4 = MFA,                          

unde:  APT = nota finală la probele de aptitudini;           

MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);         

MFA = media finală de admitere.

(APT + MA)/2 = MFA,                          

unde:  APT = nota finală la probele de aptitudini;           

MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);         

MFA = media finală de admitere.

0,2 MA + 0,8 NP = MFA,                          

unde:  NP = nota la proba de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică;           

MA = media de admitere (calculată conform Punctului I);         

MFA = media finală de admitere.”

Amintim că eliminarea mediei din gimnaziu pentru admiterea la liceu se află printre propunerile din noua legea a învățământului preuniversitar. – detalii aici

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil

Exit mobile version