SURSE Modificări la Bac pentru profesori: Sumele plătite pentru participare vor crește, iar în clase trebuie să fie minimum un supraveghetor

Foto: Freepik.com

Sumele pentru plata cadrelor didactice care vor fi participa anul acesta la examenul național de bacalaureat vor crește, au declarat surse din Ministerul Educației pentru Edupedu.ro. În același timp, propunerea de metodologie pentru organizarea examenului de Bacalaureat prevede reducerea la minimum un profesor asistent (supraveghetor), de la minimum doi, cât era în regulamentul de anul trecut, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro.

Anul trecut profesorii asistenți au fost plătiți cu 52 de lei pe zi, iar președinții de comisii de examen au primit între 112 și 449 de lei, în funcție de numărul de elevi din centrul de examen. Cuantumul creșterii indemnizațiilor pentru fiecare examen va fi aprobat de minister printr-un ordin care modifică actul similar dat anul trecut.

Anul acesta centrele de examen vor putea fi organizate pentru doar 30 de candidați, mai arată documentele citate. Până acum un centru de examen se organiza pentru minimum 75 de candidați, iar la o comisie erau între 250 și 450 de candidați.

Noua prevedere propusă: „Se consideră centru de examen unitatea de învățământ la care s-au înscris cel puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare. Sunt considerate  centre de examen, cu prioritate, unitățile de învățământ care asigură următoarele condiții:

  1. permit organizarea sălilor de examen pentru candidați, astfel încât în fiecare sală de clasă să fie repartizați maximum 10 candidați,
  2. sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află în aceeași clădire,
  3. sălile sunt dotate cu sisteme de supraveghere audio-video;”

Profesorii care fac parte din comisiile de examen vor fi din alte școli decât cele în care predau, la fel ca în anii trecuți, iar în sală poate fi minimum un profesori asistent în condițiile în care sunt câte 10 elevi în clasă:

„Cadrele didactice care fac parte din comisiile din centrele de examen, inclusiv persoanele de contact/informaticienii, sunt selectate din alte unități de învățământ decât cele din care provin candidații arondați centrelor, în conformitate cu prevederile pct. 6 alin. (2). Supravegherea probelor scrise este asigurată, pentru fiecare sală, de minimum un asistent

Reamintim că și la Evaluarea Națională a fost introdusă această condiție.

Foto:Business photo created by katemangostar – www.freepik.com

Exit mobile version