Taxe cu 260% mai mari, percepute de ARACIS, agenția care evaluează programele universitare, de la 1 martie. Mădălin Bunoiu, președintele instituției: A crescut la 10.880 lei salariul brut lunar al unui profesor universitar cu vechime maximă, suma de referință pentru stabilirea taxelor

Foto: © Tero Vesalainen - Dreamstime.com

Tarifele decise de instituția care se ocupă cu asigurarea calității în învățământul superior, ARACIS, pentru evaluările instituționale în universități au crescut până la peste 522.000 de lei, de la 1 martie, potrivit unei decizii luate de Agenție la 1 februarie și comunicată ulterior instituțiilor de profil. Tarifele, care diferă în funcție de numărul studenți înscriși în universitățile respective, sunt de circa două ori și jumătate mai mari decât cele aplicate din 2019, anume cu 260% mai mari.

Președintele ARACIS, Mădălin Bunoiu, a declarat pentru Edupedu.ro că tarifele, pe baza cărora Agenția se autofinanțează, sunt calculate, conform legii, pe baza salariilor profesorilor, iar valoarea luată în calcul acum este de 10.880 de lei. 

Spre comparație, valoarea de referință – salariul brut lunar al unui profesor universitar din învățământul de stat, cu vechime maximă, la nivelul minim – luată în calcul în 2019 era de 4.117 lei.

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior derulează între 300 și 1.200 de evaluări în fiecare an, potrivit datelor transmise Edupedu.ro de președintele Mădălin Bunoiu – detalii mai jos. Sursele Edupedu.ro susțin că în luna februarie a fost o avalanșă de cereri pentru evaluare, din partea universităților, la ARACIS, pentru a putea prinde taxele vechi, în vigoare până la 28 februarie. Întrebat câte cereri au fost depuse în primele două luni din an și mai ales după anunțul majorării de taxe, Mădălin Bunoiu nu a oferit cifre pentru situația actuală, dar a admis că au existat creșteri în numărul de cereri – „cu siguranță însă că numărul de cereri transmise către agenție, la acest început de an, este mai mare, actualizarea tarifelor putând fi unul dintre factori”.

Potrivit unei hotărâri adoptate pe 1 februarie a.c., ARACIS a stabilit cuantumul tarifelor percepute pentru evaluarea externă instituțională, începând din 1 martie, astfel:

Sursa: ARACIS.ro

Sumele sunt stabilite prin înmulțirea valorii de referință – salariul lunar brut de profesor universitar din învățământul de stat cu vechime maximă, la nivelul minim, stabilit prin lege – cu 17, 36, respectiv 48, conform regulilor stabilite printr-o hotărâre de guvern din 2006, ce stabilește calculul acestor tarife. Potrivit lui Mădălin Bunoiu, valoarea de referință luată acum în calcul este de 10.880 lei și corespunde “salariului brut lunar al unui profesor universitar din învățământul de stat cu vechime maximă, la nivelul minim, stabilit prin lege, în acord cu Legea 153 / 2017”.

Valorile rezultate sunt de 2,64 de ori mai mari decât în 2019, ultimul an pentru care există date pe site-ul instituției publice, an în care salariul de referință luat în calcul era de 4.117 lei. Atunci, tarifele aplicate pentru evaluare erau:

Banii încasați de ARACIS sunt folosiți pentru autofinanțarea Agenției autonome, președintele Mădălin Bunoiu precizând că aceste sume sunt folosite atât pentru plata experților, a membrilor comisiilor de specialitate și a angajaților, cât și pentru cercetări, funcții, cotizații la alte organizații și alte activități – detalii mai jos.

Potrivit celor mai recente date publicate pe pagina ARACIS dedicată Transparenței salariale, în septembrie 2022 existau, în cadrul agenției, 79 de funcții, față de 54 în 2017 (cele mai vechi date disponibile).

Ce spune președintele ARACIS, Mădălin Bunoiu, despre aceste creșteri

Cel care conduce Agenția a transmis Edupedu.ro răspunsuri cu privire la temeiul, cauzele și rezultatele imediate ale creșterii tarifelor de evaluare.

Mădălin Bunoiu, despre baza legală a tarifelor de evaluare:

“Modalitatea de calcul a tarifelor este stabilită și aprobată prin anexa la HG nr. 1731/2006 pentru aprobarea tarifelor de autorizare și acreditare pe programe de studiu ale instituțiilor de învățământ superior și de evaluare externă a calității educației percepute de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, astfel: 

“Precizăm că anexa la HG 1731/2006 cuprinde modalitatea de calcul a tarifelor pentru toate tipurile de evaluări pe care le realizează ARACIS, având ca unitate de referință ,,salariul brut lunar al unui profesor universitar din învățământul de stat cu vechime maximă, la nivelul minim, stabilit de lege”. Astfel, Consiliul ARACIS a procedat la calcularea tarifelor de evaluare, pornind de la această unitate de referință, utilizând modalitatea de calcul stabilită de HG 1731/2006″.

Despre cauzele și temeiul creșterii tarifelor de la 1 martie a.c.:

“Având în vedere prevederile HG nr. 1731 / 2006 „…tarifele de evaluare externă a calității educației trebuie actualizate prin Hotărâre a Consiliului ARACIS, având ca referință nivelul salariului lunar brut de profesor universitar din învățământul de stat cu vechime maximă, la nivel minim, stabilit prin lege”. Așadar această creștere este generată de necesitatea respectării legii.”

În ultimii ani a existat o creștere semnificativă, în termeni reali, a bugetului alocat educației care a condus atât la o creștere a finanțării per student echivalent unitar (SEU) (6.498 lei pentru anul 2021 față de 3.128 lei în anul 2016 sau 2.444 în anul 2011) cât și la creșterea salariilor în învățământul superior, inclusiv în ceea ce privește unitatea de referință folosită la calculul tarifelor, respectiv ”salariul brut lunar al unui profesor universitar din învățământul de stat cu vechime maximă, la nivelul minim”, argumente care generează modificarea de tarife la care facem referire, modificare realizată în condițiile legi, respectiv a HG 1731 / 2006. Creșterea salarizării în învățământul superior a dus la necesitatea ca ARACIS să crească remunerația pentru experții evaluatori români și internaționali (la aceeași valoare indiferent de calitatea de membru – cadru didactic sau student) pentru ca activitatea agenției să fie una atractivă și relevantă din perspectiva calității evaluatorilor membri ai Registrului Național al Evaluatorilor, această creștere realizându-se în cursul anului 2022.”

“Valoarea de referință ce corespunde salariului brut lunar al unui profesor universitar din învățământul de stat cu vechime maximă, la nivelul minim, stabilit prin lege, în acord cu Legea 153 / 2017, este de 10.880,00 lei. Așadar, pentru o universitate cu, să spunem, 15.000 de studenți, tariful rezultat este 391.680,00 lei.”

“Se cuvine a se preciza faptul că, în cadrul procesului de evaluarea instituțională se realizează evaluarea capacității instituționale, a eficacității educaționale și a managementului calității la nivel instituțional. Evaluarea programelor de studii de licență, a programelor de formare psihopedagogică în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică, a programelor de studii pregătitoare de limba română pentru cetățenii străini, a domeniilor de studii universitare de masterat, a domeniilor de studii universitare de doctorat și evaluările internaționale sunt activități distincte care se realizează în mod individual, în baza tarifelor stabilite prin HG nr. 1731 / 2006. Cu toate acestea, ca element distinct, în cadrul evaluărilor instituționale ARACIS evaluează, în contul aceluiași tarif aferent evaluării instituționale și 20% dintre programele de studii universitare acreditate ale respectivei instituții de învățământ superior. Pentru a avea o imagine a ce înseamnă acest lucru propunem continuarea prin alte exemple, astfel: 

Despre funcționarea ARACIS și rolul banilor obținuți din tarife:

“În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) și art. 16 alin. (1) din OUG nr. 75/2005, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, sau ARACIS, așa cum este cunoscută agenția, a fost înființată, ca instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică și cu buget propriu de venituri și cheltuieli, pentru evaluarea externă a calității educației în învățământul superior. Potrivit art. 21 din același act normativ, ARACIS se finanțează integral din venituri proprii, care provin din: contracte de prestări de servicii pentru evaluarea calității, încheiate inclusiv cu Ministerul Educației; tarife de autorizare și acreditare a instituțiilor de învățământ superior pe programe de studiu; tarife de evaluare externă a calității; (…) alte surse legal constituite.”

“Din bugetul ARACIS se asigură finanțarea atât a cheltuielilor de funcționare a aparatului propriu, cât și a cheltuielilor ce vizează procesul de evaluare externă a calității educației precum și a cheltuielilor ce presupun menținerea acreditării internaționale. În cadrul procesul de evaluare externă a calității educației ARACIS cooptează și experți internaționali. În îndeplinirea atribuțiilor sale, ARACIS colaborează cu experți externi, din țară sau din străinătate, angajați pe bază de contract civil, experți în domeniul de activitate al ARACIS, remunerați, conform legii.”

“În ceea ce privește cheltuielile acestea se regăsesc în plata experților care realizează evaluările, în plata membrilor comisiilor de specialitate, în plata personalului angajat al agenției, în plata membrilor consiliului, pentru organizarea unor sesiuni de formare atât pentru studenți cât și pentru cadrele didactice, a unor workshop-uri sau conferințe, pentru plata taxelor de evaluare din partea asociațiilor și structurilor din care ARACIS face parte, pentru taxele și cotizațiile de membru a ARACIS în asociațiile și structurile internaționale din care face parte și participarea la evenimentele organizate de către acestea, pentru cercetări, studii și analize pe teme și subiecte din domeniul învățământului superior, pentru funcționarea, editarea și publicarea unei reviste în domeniul asigurării calității,  pentru deplasări ocazionate de participarea la diferite conferințe, cursuri de formare, workshopuri sau alte activități în domeniul asigurării calității și cheltuieli aferente funcționării agenției”.

Despre numărul evaluărilor făcute de ARACIS și impactul noii decizii:

“Având în vedere faptul că marea majoritate a proceselor de evaluare derulate de către ARACIS sunt evaluări periodice ale programelor de studii și faptul că evaluarea periodică a programelor de studii acreditate se face o dată la 5 ani, nu există o distribuție omogenă a repartiției acestor procese de evaluare, pe an. Pentru a avea o imagine asupra acestei neomogenități, situația din ultimii 5 ani arată că numărul de evaluări, din ultimii ani a fost: 335 în 2018, 695 în 2019, 393 în 2020, 1151 în 2021 și respectiv 703 în 2022. De aceea comparația cu ce se întâmplă de la un an la altul, în perioade similare ale anului, este nerelevantă. În toate analizele pe care le face ARACIS, ca de altfel și în solicitările pe care le face către instituțiile de învățământ superior, se raportează la o perioadă semnificativă, de 5 ani.”

“Cu siguranță însă că numărul de cereri transmise către agenție, la acest început de an, este mai mare, actualizarea tarifelor putând fi unul dintre factori.”

“Nu există o omogenitate în ritmul depunerii solicitărilor de evaluare. Este firesc ca universitățile care aveau deja în pregătire dosarele de autoevaluare să fi făcut cererile pentru evaluare în baza vechilor tarife, până la sfârșitul lunii februarie și, în aceste condiții implicit, în lunile martie și aprilie să se înregistreze un număr mai mic de solicitări.” 

“Pe acest subiect, concret, realizat în condițiile legii așa cum am menționat, ARACIS nu a primit nicio sesizare oficială.”

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version