Mitropolia Munteniei și Dobrogei i-a retras dreptul lui IPS Teodosie de a da binecuvântări pentru angajări și promovări în Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, conform surselor consultate de Info Sud-Est, potrivit G4Media.ro.
Decizia a fost luată printr-o hotărâre de sinod mitropolitan.
De acum înainte, în momentul în care se vor face angajări sau promovări în Facultatea de Teologie, binecuvântarea va fi dată de Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, adică Patriarhul Daniel.
- Pentru a putea preda în învățământul teologic universitar și preuniversitar, profesorii trebuie să primească binecuvântare.
Teodosie a predat din 2002 până în 2022 la Facultatea de Teologie a Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), facultate al cărui decan a fost ales imediat după ce a ajuns cadru universitar.
A fost pensionat de conducerea universității când a împlinit 65 de ani, însă Teodosie a contestat în instanță decizia UOC, proces pe care l-a pierdut definitiv.
La începutul lunii octombrie 2025, Arhiepiscopul Tomisului a fost scos de conducerea BOR din izolare.
