Teodosie, arhiepiscopul Tomisului și susținător al lui Putin și Călin Georgescu, a fost lăsat fără dreptul de a da binecuvântări pentru angajări și promovări la Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” – surse

912 vizualizări
ÎPS Teodosie / Foto: Facebook.com – Arhiepiscopia Tomisului
Mitropolia Munteniei și Dobrogei i-a retras dreptul lui IPS Teodosie de a da binecuvântări pentru angajări și promovări în Facultatea de Teologie de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, conform surselor consultate de Info Sud-Est, potrivit G4Media.ro.

Decizia a fost luată printr-o hotărâre de sinod mitropolitan.

De acum înainte, în momentul în care se vor face angajări sau promovări în Facultatea de Teologie, binecuvântarea va fi dată de Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, adică Patriarhul Daniel.

  • Pentru a putea preda în învățământul teologic universitar și preuniversitar, profesorii trebuie să primească binecuvântare.

Teodosie a predat din 2002 până în 2022 la Facultatea de Teologie a Universității ”Ovidius” din Constanța (UOC), facultate al cărui decan a fost ales imediat după ce a ajuns cadru universitar.

A fost pensionat de conducerea universității când a împlinit 65 de ani, însă Teodosie a contestat în instanță decizia UOC, proces pe care l-a pierdut definitiv.

La începutul lunii octombrie 2025, Arhiepiscopul Tomisului a fost scos de conducerea BOR din izolare.

Citește mai mult pe G4Media.ro.


2 comments
  1. Ne indreptam cu pasi siguri spre totalitarism, DACA NU CUMVA SUNTEM DEJA ACOLO!

  2. ,,La începutul lunii octombrie 2025, Arhiepiscopul Tomisului a fost scos de conducerea BOR din izolare.”
    E o confuzie cu invitația de a participa la Sf Liturghie.

    Știrea spune exact contrariul din moment ce i s-au retras atribuții arhierești.
    Practic nu mai are nicio autoritate asupra facultății de teologie.

    Dacă i se retrage și dreptul de a da ,,avizul cultului” sau binecuvântarea pt predarea religiei in inv preuniversitar el este de decor pe partea de educație religioasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: La nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină, care să nu mai fie dedicat lecțiilor clasice

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat, la prezentarea raportului săptămânal, că „la nivelul învățământului liceal, vom începe să stabilim acel procent de 20-25% din timpul alocat pentru fiecare disciplină,…
Vezi articolul

Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevii din învățământul profesional și tehnic și programe remediale pentru creșterea nivelului de competență în citit, matematică şi științe, finanțate într-un apel de 140 milioane euro, în consultare publică

Subvenții de 300 de lei pe lună pentru elevii din învățământul profesional și tehnic (ÎPT), sprijin financiar pentru cazare, masă și transport, programe remediale, în special pentru elevii din clasa…
Vezi articolul