Tip nou de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021, adoptarea de noi planuri cadru și o strategie națională pentru educație timpurie – obiectivele Guvernului Orban 2 pentru educație

Foto: Pexels.com

Guvernul Orban anunță ca prioritate pe termen scurt, pentru educație, realizarea unui nou tip de subiecte pentru Evaluarea Națională din anul 2021. “Elaborarea și pilotarea structurii de subiecte pentru Evaluarea Națională din anul 2021, în acord cu reforma curriculară aflată în implementare” și care a ajuns în prezent să fie aplicată la clasa a VII-a, este una dintre noutățile introduse de liberali în programul de guvernare ajustat pe care îl va trimite Parlamentului, pentru solicitarea votului de învestitură pentru Executivul Orban 2.

Edupedu.ro a analizat noul program de guvernare lansat de PNL, și “care reprezintă o actualizare a vechiului program din 4 noiembrie”, după cum a declarat Orban.

Realizarea unei strategii naționale pentru educație timpurie care să vizeze funcționarea creșelor și formarea de educatori puericultori, revizuirea și adoptarea planurilor cadru și “elaborarea și pilotarea structurii de subiecte pentru Evaluarea Națională din anul 2021, în acord cu reforma curriculară aflată în implementare” – se numără printre prioritățile pe termen scurt pe care liberalii le-au adăugat programului de guvernare.

La “obiective generale” ale programului liberal de guvernare pe Educației, Guvernul Orban a adăugat celor 2 obiective existente următorul:
La “priorități pe termen scurt”, liberalii anunță, în plus față de obiectivele existente:

La priorități “pe termen scurt”, liberalii mențin, la 3 luni de la preluarea guvernării, “demararea imediată a evaluării școlilor doctorale, pe baza metodologiei agreate cu ARACIS și Consiliul Național al Rectorilor”.

Liberalii au eliminat din programul de guvernare obiectivul “Majorarea bugetului dedicat activităților de cercetare-dezvoltare-inovare” – după ce au acordat o alocare bugetară mai mică decât anul trecut – și au introdus următorul obiectiv:

Descarcă de aici Programul de guvernare “updatat” al PNL
Informații de background
Monica Anisie, ministrul Educației: Pilotăm o nouă structură de subiecte la clasa a VII-a
Foto: gov.ro

Amintim că ministrul Monica Anisie a vorbit în exclusivitate pentru Edupedu.ro, în urmă cu o lună, despre elaborarea unui nou tip de subiecte pentru Evaluarea Națională pe care o vor susține, la final de gimnaziu, elevii aflați în prezent în clasa a VII-a.

“La clasa a VII-a vom da o simulare în luna mai, după ce publicăm noi modele de subiecte. Și nu va fi un singur model, ci 3 sau 5 modele. Le lăsăm timp profesorilor o lună-două să lucreze cu elevii aceste modele și după aceea pilotăm acele structuri de subiecte, ca să vedem dacă au fost concepute corect de membrii grupului de lucru de la Centrul Național de Evaluare și Examinare“, a declarat Monica Anisie pentru Edupedu.ro, în urmă cu aproape o lună.

Ministrul Educației a precizat atunci că a decis decalarea simulărilor la clasa a VII-a, față de cele susținute în martie de copiii aflați la final de gimnaziu, pentru că acești elevi au învățat de la clasa I și până acum după o programă școlară nouă, diferită de cea urmată de elevii din clasa a VIII-a.

“Nu am vrut să îi supunem [pe elevii claselor a VII-a – n.red.] simulării atât de repede, fără să vadă un model de subiect înainte, având în vedere că simulările vor fi în concordanță cu noua programă. Deci nu putem să dăm același model de subiect ca la clasa a VIII-a“, a afirmat ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.

Ordinul care va detalia organizarea simulărilor la clasa a VII-a “va fi probabil după 1 februarie, când vor avea gata programa și modelele. Termenul pentru CNEE a fost 1 februarie“, a adăugat atunci Anisie.

Noul program de guvernare al PNL 2020

Photo by fotografierende from Pexels
Citește și:

 

Exit mobile version