“Îi anunț pe elevi și părinți că și elevii de clasa a VII-a vor da această simulare” – Monica Anisie

7.179 de vizualizări
Foto: Captura TVR
“Îi anunț pe elevi și părinți că și elevii de clasa a VII-a vor da această simulare” a examenelor de Evaluare Națională, a declarat ministrul Educației în această dimineață, la TVR. După o zi în care anunțurile de la Minister privind simulările de anul acesta au fost confuze și s-au contrazis, Monica Anisie a spus că, în acest moment, singurele simulări stabilite clar la nivel național cu începere în luna martie sunt cele pentru clasele a VIII-a și a XII-a. La clasa a VII-a, simularea “se va da”, dar clarificări vor apărea după 1 februarie, spune ministrul.

La clasa a XI-a, simulările sunt în totalitate la decizia inspectoratului școlar județean, prevede proiectul de ordin al Ministerului Educației. ISJ-urile vor decide nu numai care vor fi subiectele, dar și dacă în județul respectiv organizează sau nu testare la a XI-a. “Și elevii de clasa a XI-a vor putea da simulare, dar organizarea să se facă la nivel județean”, a precizat Anisie.

“Pentru clasa a VII-a, însă, pentru că acești elevi au învățat după o programă nouă, nu puteam să îi punem pe același plan cu cei de clasa a VIII-a în același proiect de ordin, pentru că trebuie mai întâi de toate să fie aprobată programa lor de examen, programa de simulare și să propunem pilotarea structurii de subiect. Deci va fi un nou ordin care să aprobe toate acestea”, a declarat ministrul Educației joi dimineață, 16 ianuarie, la TVR.

Anisie a adăugat că “CNEE lucrează acum la programa pentru examen, termenul este 1 februarie, deci îi anunț pe elevi și părinți că și elevii de clasa a VII-a vor da această simulare, dar după ce noi vom prezenta programa și vom da un model de subiect”.

Monica Anisie, despre simulările Evaluării naționale și Bacalaureatului 2020:
  • Ieri a fost prezentat de către Centrul Național de Examinare și Evaluare [CNEE – instituția din subordinea Ministerului Educației care concepe subiectele pentru toate examenele naționale – N.red.] proiectul de ordin cu privire la simulări.
  • Acel proiect de ordin, prezentat în cadrul Comisiei de Dialog Social, are în anexă și calendarul simulărilor. Vorbim despre un proiect de ordin pentru simulările la clasele a VIII-a și a XII-a și a XI-a.
  • Pentru că nu a mai fost cuprins în calendar în mod expres referința la clasa a XI-a, cred că nu a stat toată lumea să citească și în cuprinsul proiectului de ordin, unde este stipulat clar că și elevii de clasa a XI-a vor putea da simulare, dar organizarea să se facă la nivel județean.
  • Pentru că am primit numeroase sesizări – de fapt CNEE a primit de-a lungul anilor, atât din partea elevilor, cât și din partea cadrelor didactice – ca aceste simulări să nu mai fie în același timp, pentru că e o încărcătură foarte mare atât pentru profesori, cât și pentru elevi, în aceeași perioadă în care aveam simulările și la clasa a VII-a, și la clasa a VIII-a, și la clasa a XII-a…
  • Ca atare, am lăsat a VIII-a și a XII-a pe un calendar clar, urmând ca la a XI-a fiecare inspectorat școlar județean să își stabilească atât calendarul, cât și subiectul
  • Pentru clasa a VII-a, însă, pentru că acești elevi au învățat după o programă nouă, nu puteam să îi punem pe același plan cu cei de clasa a VIII-a în același proiect de ordin, pentru că trebuie mai întâi de toate să fie aprobată programa lor de examen, programa de simulare și să propunem pilotarea structurii de subiect.
  • Deci va fi un nou ordin care să aprobe toate acestea. Nu putem în corpul aceluiași ordin…
  • CNEE lucrează acum la programa pentru examen, termenul este 1 februarie, deci îi anunț pe elevi și părinți că și elevii de clasa a VII-a vor da această simulare, dar după ce noi vom prezenta programa și vom da un model de subiect. Noutatea va fi, de data aceasta, și faptul că nu vom da numai un model de subiect, ci mai multe, tocmai pentru că au nevoie să se pregătească pentru ceea ce va urma.
Despre vizitele neanunțate, în care este însoțită de presă, în școli:
  • Această vizită a mea a avut drept scop constatarea modului în care primarii și-au făcut sau nu treaba. Deși au avut bani în buget, 89 de milioane de lei sau 100 de milioane de lei – în funcție de complexitatea acelui obiectiv – fiecare primărie a primit o numită sumă de bani, foarte puțini au reușit să facă ceea ce și-au propus.
  • De aceea, în această campanie pe care o voi continua, voi arăta și exemplele de bună-practică, pentru că primarii au spus că a fost din scurt și nu au avut timp, dar au fost și primari care s-au preocupat.
  • Scopul meu a fost nu să merg la școală neapărat, ci scopul meu a fost să merg la primărie. Am întrebat primarul de ce nu a folosit banii. Și el a răspuns: pentru ca nu au apă și canalizare. Și eu am întrebat: dar la primărie cum s-a putut să aibă baie în interior și la școală nu? Nu se poate să lași copiii să trăiască în astfel de condiții
  • Au fost atribuți bani pentru toate cele 859 de unități, conform datelor de la nivelul Ministerului Educației, dar au cheltuit din banii respectivi numai 126 și au și finalizat. Tocmai de aceea m-am preocupat ca anul acesta să existe banii în buget. Dar dacă tot am prevăzut în buget acești bani, de ce să nu îi și cheltuim? Haideți să facem un parteneriat între Ministerul Educației și autoritățile publice locale.
  • Mi-am propus chiar azi să le transmit tuturor primarilor o scrisoare descchisă în care să le solicit să fie alături de școală și de copii, în comunitatea pe care o păstoresc.
  • Am văzut și exemple de bună-practică, unde schimbarea a început de jos, de la conducerea unității, de la profesori, de la învățători.
  • Voi fi alături de școală, eu nu mă duc în inspecții, nu mă duc în controale. Mă duc doar pentru a fi alături de colegii mei profesori și de elevi. La Ministerul Educației primesc zilnic tot felul de solicitări de la părinți și elevi, de la profesori.
  • Nu toți părinții își pot permite un învățământ particular, de aceea eu insist asupra învățământului public și insist să existe condiții cum trebuie pentru copiii noștri.
  • Scopul vizitei mele a fost strict acela de a identifica modul de cheltuire a banilor prevăzuți de Minister pentru școlile cu toaletele din curte și am descoperit că naveta profesorilor nu este decontată de către primărie. Și atunci, te întrebi: câte probleme mai există?
  • Nu pot să stau pasivă într-un birou în Ministerul Educației și să aștept să pice de undeva ceva. Trebuie să fiu alături de colegii mei profesori, să îi sprijin când e nevoie, alături de elevi, pentru că încă de la început mi-am dedicat acest mandat tinerilor.
  • Reporter: Ce facem cu acești profesori care țipă în clase?
  • Aici, știți, există mai multe situații. Sunt și profesori care au o atitudine să îi spunem neconformă în ceea ce privește relația cu elevii, dar sunt și foarte mulți coelgi profesori care sunt foarte buni și nu trebuie să generalizăm. De aceea eu și când am avut luni videoconferință cu inspectorii școlari generali i-am rugat să fie printre colegii noștri profesori, să îi consilieze, să înceteze să mai folosească acel cuvânt: inspecție.
  • Și noi suntem profesori, prin urmare mergem pe consilierea acestora și să nu mai ajungem în situații în care să primim la Minister sau la inspectorate memorii, sesizări, ci să primim felicitări că putem să creăm elevilor și profesorilor un confort la școală.
Citește și:

 


1 comment
  1. Cu legea în mână.
    Avea voie doamna ministru să intre peste profesor la oră? Sau trebuia să aștepte să termine ora și apoi să vorbească cu doamna învățătoare?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 4 din 5 elevi de clasa a VIII-a, din mediul rural, nu au luat 5 la simularea evaluării la Matematică în județul Iași / La clasa a XII-a a scăzut numărul celor care ar lua notă de promovare pentru toate profilurile

39.58% dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Iași au luat note mai mari sau egale cu 5, la ambele probe, la simularea Evaluării Naționale 2023, organizată de Inspectoratul…
Vezi articolul

Cele mai uşoare subiecte din ultimii 3 ani, la Matematică, la Evaluarea Naţională. Analiza profesorului Sorin Borodi arată că cele mai multe exerciţii au avut grad de dificultate 2, pe o scară de la 1 la 10

Examenul de Matematică de la Evaluarea Națională 2020 a avut subiectele cu cel mai mic grad de dificultate din ultimii 3 ani, potrivit analizei comparative realizate de profesorul de matematică…
Vezi articolul