UPDATE Titularizare 2020. Cu o zi înainte de începerea înscrierilor a fost publicată Fișa de înscriere. Ce trebuie să conțină dosarul pentru cei care acum intră în învățământ

Foto: Freepik.com

Dosarul pentru înscrierea la titularizare pentru absolvenții promoției 2020 conține un set de 9 documente, potrivit cererii publicate de inspectoratele școlare județene. Fișa de înscriere a fost și ea publicată miercuri la prânz de inspectorate.

Documentele anexate la dosar pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia, se arată în indicațiile inspectoratelor.

Titularizare 2020

UPDATE: Modificări la Titularizare: Fișa de înscriere, publicată de inspectorate. Cererea de înscriere, schimbată în ultima zi cu o cerere din 25 iunie. Documentele depuse online au condiție de rezoluție minimă

Iată lista documentelor pentru înscrierea la Titularizare 2020:

  1. Cererea de înscriere la Titularizare cuprinde și documentele necesare dosarului. Vezi aici modelul de cerere
  2. Copia „conform cu originalul” a adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/postliceal/mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/absolvire/bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/şcolii postliceale/liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi/sau faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul pedagogic;
  3. Copii de pe certificatele de naștere și căsătorie (pentru solicitanții care si-au schimbat numele) – conform cu originalul
  4. Copii de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu domiciliul – conform cu originalul.
  5. Avizul/adeverința medical(ă) din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învățământ, în original – de la medicul de familie/medicina muncii – Art. 65 alin. (4) (fotocopie pentru depunerea online);
  6. Declarația pe proprie răspundere, formatul editabil aici (.docx): declarație concurs Titularizare 2020
    • În acest formular candidatul declară că nu desfăşoară activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu a fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală şi nu i s-a interzis dreptul de a fi încadrat într-o funcţie didactică printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.
  7. Cazier judiciar, în original sau fotocopie (la depunerea online), de la Poliție
  8. Certificat/adeverința de integritate comportamentală (fotocopie pentru depunerea online)- tot de la Poliție
  9. Fișă de înscriere la concursul de Titularizare. Aici e modelul de fișă

Atenție, documentele nu necesită legalizare la notariat. Mențiunea „conform cu orginalul” poate fi făcută de directorul unității de învățământ care eliberează actul.

La unele inspectorate este posibilă depunerea online a dosarului, altele condiționează depunerea online de starea de sănătate a candidatului (adică pot depune online doar cei cu febră sau simptome), iar altele cer depunerea fizică a dosarului, la sediu.

Înscrierea la consursul de Titularizare 2020 are loc în perioada 9-16 iulie 2020. Calendarul complet a fost publicat în Monitorul Oficial și este aici.

Iată lista Inspectoratelor Școlare Județene la care găsiți informațiile specifice fiecărui județ:

Foto: Business photo created by katemangostar – www.freepik.com

Exit mobile version