Acum câțiva ani, o profesoară universitară excelentă câștigase un proiect pentru organizarea unei întâlniri științifice în România cu specialiști de renume din multe țări. Scopul era ca România să poată conduce un proiect internațional de cercetare. După ce a vorbit cu toată lumea și lucrurile erau pregătite, invitațiile făcute, s-au tăiat banii și ne-am făcut de râs. Acum profesoara predă la o universitate din afara României.
Nu este vorba de lipsa resurselor financiare, ci de ceea ce decidem să facem cu ele. O simplă privire la țările din apropierea noastră, Moldova, Ucraina, Rusia și Polonia, arată că România a avut o dezvoltare economică spectaculoasă în regiune (figura 1). Apartenența la organizațiile NATO și EU oferă condiții de creștere economică și atenuare a șocurilor economice globale. Zona gri a statelor dintre Rusia și blocul atlantic este cea mai vitregită, dar nici situația Rusiei nu e roză în condițiile dependenței economiei sale de vânzarea resurselor naturale. Suntem de peste 9 ori mai bogați ca în 1993 și am depășit economic situația fostei metropole sovietice. De ce suntem atunci într-un dezastru social din punctul de vedere al educației?
Figura 1 Produsul brut al României pe locuitor din 1993 până în 2019, comparație cu câteva țări din apropiere (sus). Raportul dintre produsul brut pe locuitor al României și cel din țări din apropiere (jos). Se poate constata că în 2019 România a depășit fosta metropolă sovietică. Cercul roșu indică anul intrării în NATO, iar cel galben anul intrării în UE. Sursa datelor este aici [1]
Două sunt cauzele principale: felul simplist în care gândim educația și prioritățile financiare greșite. Un model complet al educației are trei dimensiuni (figura 2 [1]). Ne dezvoltăm fiecare și împreună numai într-un astfel de spațiu, fie că o conștientizăm, fie că nu. Sistemul public de educație are tendința să pună accentul preponderent pe instruire, servind economia. Organizațiile religioase mai ales pe viața spirituală, fiind în tradiția raționalistă în care ne înscriem gonite din spațiul public, iar dimensiunea educației în sensul cel mai propriu, a civilității, politeții, bunului simț, urbanității, se pare că e de-a dreptul în curs de extincție. Supraviețuiește ascunsă în enclave familiale și grupale sub asediul general al nesimțirii și proastei creșteri.
Ca rezultat, societatea și comunitatea se dizolvă, iar orice efort de construcție instituțională e fără finalitate, se rezumă la forme fără fond. Instituțiile nu se umplu cu indivizi, ci cu oameni care au o cultură și sunt capabil să țină în viață o cultură organizațională reală capabilă de evoluție. Ne aplatizăm 2D fie în putinism, rigizi, fie în secularism, atomizați.
Miza este să fim tridimensional, modelul României plate ne blochează în proiect.
Dimensiunea verticală, spirituală, este o condiție necesară pentru co-evoluția pe termen lung în planul lumesc al instruirii și bunei creșteri. Le pune în perspectivă, le evidențiază organicitatea, așa cum de pe un vârf de deal vezi mai clar locurile din vale, nu mai rămâi captiv în mica ta așezare din lumea orizontală.
A doua cauză majoră este lipsa investițiilor în instruire (figura 3). Tradiția în România este a învățământului public, zona privată nu poate compensa pe termen scurt absența resurselor. Cu cât am fost mai bogați, cu atât am investit mai puțini bani pentru educație. Ce am făcut cu ei nu e subiectul acestui articol, se va ocupa justiția. Ducând-o mai bine am vrut să cumpărăm totul: titluri, teze, profesori, pentru că erau relativ ieftine.
E momentul să scumpim masiv educația, să avem costuri mari de intrare și de urmare a sistemului, nu atât financiare, cât de efort. Cu cât țara e mai bogată, cu atât mai mare trebuie să fie efortul ca cineva să se instruiască, cu examene tot mai serioase pe parcurs, cu standarde tot mai înalte de lucru în fiecare etapă.
Figura 3 Comparație între procentul din PIB alocat educației în perioada 2002-2013 de câteva țări și media UE (sursa). Pentru România procentul a rămas cam la același nivel până în 2020
Există azi un conflict major între cei care vrem bunăstare și bună educație, o țară rotundă, împlinită. Vrem o țară care crește firesc într-un spațiu european al libertății, nu una care numai se dezvoltă economic. Zilele acestea are loc o luptă în care vor învinge cei care țin mintea sus și le pasă de toți ceilalți. O victorie fără dușmani, una cu adversari care vor fi transformați cândva în prieteni.
Note
[1] Ideea de a face astfel de comparații o datorez domnului Mihai Rădulesc, în cadrul unei întâlniri din programul „Bursele Europene: Jurnaliști în dialog” – ediția 2020. [2] Reconstrucție a abordării din cartea Boconschi T., 2019, Averea bunei educații, Ed. UniversDespre autor:
Virgil Iordache predă și cercetează la Universitatea din București – Facultatea de Biologie, din 1993; este licențiat în biologie specializarea biochimie, doctor în ecologie pe probleme de ecotoxicologie și licențiat și în filosofie pe probleme de evoluția instituțiilor. Este autorul a numeroase cărți și articole, este directorul Centrului de Cercetare pentru Servicii Ecologice din Universitatea București.