Transportul gratuit al elevilor, discutat la Guvern cu reprezentanții elevilor. Robert Avram, CNE: Premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât până la finalul anului calendaristic să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția

Foto: gov.ro

„Pe termen scurt, se va merge pe acea ordonanță de urgență cu suma forfetară: 60 de lei pentru primii 3 km, 6 lei pentru următorii km, cu posibilitate de dublare”, a spus Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor, după discuția cu premierul Ciucă pe tema transportului elevilor. Acesta a declarat pentru Edupedu.ro că „premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul Cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât, până la finalul anului calendaristic, să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția”.

UPDATE: După ce s-a terminat ședința pe tema transportului elevilor, Guvernul a transmis că se va constitui un Comitet interinstituțional de lucru, „pentru a genera o soluție pe termen mediu și lung, care să ofere o perspectivă stabilă și funcțională viitorului sistem de decontare a costurilor cu transportul școlar.” În anunț mai apare că „în baza solicitărilor centralizate prin instituția de învățământ, în strânsă corelare cu autoritățile locale, Guvernul va oferi toate fondurile necesare pentru a acoperi aceste costuri”.

Robert Avram a spus că soluția pe termen lung va fi subvenția: „Acum, întrebarea care s-a pus a fost „subvenție către cine?”. Pe de o parte, premierul spune că ar trebui subvenționate primăriile din localitatea din care pleacă elevul către școală. Actualul cadru normativ reglementează CJ-urile (Consiliile Județene – n.red.) ca fiind persoanele care încheie contractele cu operatorii de transport, deci ele ar trebui subvenționate”.

„În cazul în care vom trece la subvenție, vom avea același principiul ca la CFR călători: elevul vine, nu plătește absolut niciun ban și își primește biletul”, a menționat acesta.

În privința cazurilor izolate, Ciucă le-a precizat elevilor că „o soluție ar fi ca guvernul să achiziționeze mijloace de transport pentru comunitățile respective care ulterior să fie gestionate de autoritățile locale”.

Foto: gov.ro

Întrebat câți elevi fac naveta la școală în altă localitate, Robert Avram a spus că „Ministerul Educației și-a asumat că va face o interogare prin ISJ-uri, ca să se determine exact câți elevi navetiști sunt”, iar „acum au înaintat undeva la 190.000”. Se va analiza a rata de acoperire a școlilor din urban: câți elevi aduna un liceu din urban din localitățile limitrofe, conform reprezentantului elevilor.

Când a fost întrebat de Edupedu.ro în timpul dezbaterii publice despre câți elevi este vorba, fostul ministru spunea că sunt 130.000, iar impactul bugetar al măsurii ar fi de 60 de milioane de lei pentru anul 2022. – detalii aici

Redăm discuția dintre Edupedu.ro și Robert Avram:

Robert Avram: Am discutat și am identificat soluții pe termen scurt, soluții pe termen mediu și lung, pentru că în momentul acesta este foarte greu de implementat o soluție care să rezolve întru totul problema. Pe termen scurt, se va merge pe acea ordonanță de urgență cu suma forfetară: 60 de lei pentru primii 3 km, 6 lei pentru următorii km, cu posibilitate de dublare, dar premierul a spus că adoptarea ei ar trebui să se reia, ținând cont că s-a schimbat ministrul și procedura de avizare trebuie să fie reluată, plus că actualul cadru normativ pentru decont, OUG 50, are 7 sesizări la Curtea Constituțională. Curtea Constituțională se va pronunța undeva spre începutul lunii noiembrie, în prima săptămână, și premierul spunea că atunci ar fi cel mai bine să fie adoptată ordonanța de urgență. Noi credem că ar trebui ca lucrurile să se miște un pic mai repede, mai ales pentru că OUG 50 este cumva clar neconstituțional, în sensul în care nu are avizul Consiliului Economic și Social. Din start, avem întrebări cu privire la constituționalitate. (…)

Edupedu.ro: Cum se face lucrul acesta? Cine va analiza? Premierul a luat în subordinea lui subiectul acesta?

Robert Avram: Premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul Cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât, până la finalul anului calendaristic, să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția, pentru că ne-am dat seama că doar așa se poate merge mai departe. Acum, întrebarea care s-a pus a fost „subvenție către cine?”. Pe de o parte, premierul spune că ar trebui subvenționate primăriile din localitatea din care pleacă elevul către școală. Actualul cadru normativ reglementează CJ-urile (Consiliile Județene – n.red.) ca fiind persoanele care încheie contractele cu operatorii de transport, deci ele ar trebui subvenționate. (…) Noi am cerut ca, până la sfârșitul lunii, Cancelaria prim-ministrului să inventarieze procedurile actuale, procedurile în vigoare, astfel încât să avem, până la finalul lunii, ce modificări trebuie făcute pe plan legislativ. Prim-ministrul și-a asumat că va face demersuri pentru modificarea oricăror prevederi care acum sunt contrare, pentru că avem problema aceasta. (…)

Edupedu.ro: Ce ar însemna pentru elevi subvenția?

Robert Avram: În cazul în care vom trece la subvenție, vom avea același principiul ca la CFR călători: elevul vine, nu plătește absolut niciun ban și își primește biletul. Acum apar discuții despre modalitate: dacă întâi trebuie să mergi la școală.

Edupedu.ro: Deci la bilet, nu la abonament.

Robert Avram: Nu, la abonament.

Edupedu.ro: E o discuție că sunt mulți copii care nu pot să-și facă abonament pe o singură firmă, pentru că firma respectivă are curse doar dimineața sau doar seara.

Robert Avram: Situațiile izolate pe care le-am prezentat și noi prim-ministrului, iar dumnealui spunea că o soluție ar fi ca Guvernul să achiziționeze mijloace de transport pentru comunitățile respective care ulterior să fie gestionate de autoritățile locale. Să nu uităm că inclusiv în PNRR este vorba de 3.000 de microbuze școlare care ar putea fi folosite pentru a rezolva problema. (…) La momentul de față nu există prevederi care să se lege între ele și nu există o procedură clară. Fiecare entitate – fie că vorbim de ministere, fie că vorbim de autorități locale – aruncă pisica dintr-o curte în alta. (…)

Edupedu.ro: Acum se aplică vreo reducere sau vreo gratuitate pentru elevi? Voi primiți bani dacă faceți naveta, în momentul aceasta?

Robert Avram: În momentul de față să merge pe actualul cadru: 30 de lei pentru primii 3 km și 3 lei pentru km – OUG 50. Noi o să lucrăm cu Ministerul Educației și pentru metodologie, pentru că va trebui adoptat în termen foarte scurt noul cadru normativ, indiferent de forma care va fi, astfel încât să putem avea o soluție pe termen scurt. Termen scurt înseamnă până în ianuarie 2023. Din ianuarie 2023, Guvernul și-a asumat că va găsi o soluție pe termen lung, și anume subvenția. Pentru asta, Ministerul de Finanțe spunea cu titlul, de exemplu: și-au asumat la nivel guvernamental, la activitatea bugetară, să deconteze transportul local, deci aici vorbim doar de local, în interiorul localității, pentru autoritățile locale care solicită și au acordat o sumă de 500 de milioane de lei la bugetul de stat. Conform Ministerului de Finanțe, din 500 de milioane de lei au fost solicitați doar 10 milioane. (…)

Citește și:
Peste 130 de mii de elevi navetiști lăsați fără bani de transport la școală pe o schemă paralelă cu Legea: „Aloo, domnișoară, ai cumva pregătire juridică? Vom vedea cine are dreptate” – răbufnea Cîmpeanu în 2021 spre o elevă care îi spunea că se va ajunge exact în situația din prezent
Exit mobile version