O deputată social-democrată afirmă că „PSD susține solicitările elevilor” în problema transportului gratuit / Mirela Furtună dă vina pe „miniștrii PNL”, partenerii PSD în coaliția de guvernământ

„Elevii au dreptate” în criticile lor la adresa felului cum autoritățile abordează problemele privind transportul gratuit, iar „PSD susține solicitările elevilor”, se arată într-o declarație politică emisă, vineri, de o…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor acuză operatorii de transport și consiliile județene de abuz de putere, spune că procesul de acordare a transportului gratuit pentru elevi este blocat / CNE cere sancțiuni și plata retroactivă a abonamentelor pe septembrie și octombrie

Consiliul Național al Elevilor (CNE) acuză, într-un comunicat emis vineri, operatorii de transport și reprezentanții autorităților județene de faptul că nu respectă noile reglementări în privința transportului elevilor. Organizația “condamnă…
Vezi articolul

Noile măsuri pentru transportul elevilor ar încălca regulamentul pentru protecția datelor personale – GDPR, prin listele cu numele elevilor, ce ar urma să fie folosite de șoferi, susțin mai multe asociații ale elevilor

Proiectul de Hotărâre de Guvern referitor la transportul elevilor, pus în consultare publică de către Ministerul Educației, ridică o serie de probleme, printre care posibila încălcare a regulamentului privind protecția…
Vezi articolul

Suma forfetară pentru naveta elevilor nu e exceptată de la calculul veniturilor pentru familiile sărace care au nevoie de ajutoare sociale / Amendament depus în Parlament pentru corectarea situației, în urma intervenției Avocatului Poporului, la apelul Asociației Elevilor din Constanța

Suma forfetară primită pentru cheltuielile de transport de elevii care fac naveta nu este exceptată de la calculul venitului minim garantat, ceea ce înseamnă că beneficiile sociale pe care le…
Vezi articolul

Elevii care învață în altă localitate decât în cea de domiciliu nu mai au transport gratuit, ci doar decont, și nu mai primesc nici suma forfetară abia introdusă de Ministerul Educației, decât cu o condiție, potrivit proiectului Deca al Legii Educației

Elevii care sunt nevoiți să facă naveta la școală pentru că învață în altă localitate decât cea de domiciliu nu vor mai beneficia de transport gratuit, ci ar putea să…
Vezi articolul

Gratuitatea pentru elevii navetiști, desființată de Regia de Transport Brașov, care îi anunță pe copii că trebuie să ceară de la școală banii de alocație forfetară și să plătească abonamente la serviciul public între 85 și 300 de lei pe lună

Modalitatea de acordare a abonamentelor pentru elevii din Brașov care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu este schimbată de RATBV (Regia Autonomă de Transport Brașov – n. red.),…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Ilfov: Elevii care beneficiază de gratuitate la transport nu sunt eligibili pentru suma forfetară / Ordinul pentru acordarea sumelor forfetare nu îi exclude pe aceștia – document

Elevii care beneficiază de gratuitate la transport nu sunt eligibili pentru suma forfetară, potrivit unei precizări a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Ilfov. Acest lucru se întâmplă în situația în care…
Vezi articolul

Expresia “Învățământul preuniversitar este centrat pe elev” dispare în proiectul de modificare a Statutului elevilor, iar articolul este reformulat / Drepturile elevilor, de la transportul gratuit la burse, actualizate în document

“Gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean” și mutarea parțială a deciziei de la autoritățile locale de la guvern, în ceea ce privește cuantumul burselor, sunt două dintre…
Vezi articolul

OFICIAL Școlile trebuie să le dea elevilor până la 342 de lei pentru navetă, de pe 12 decembrie, în avans pentru luna aceasta, iar pe 15 decembrie să le deconteze sumele din noiembrie / Tabel cu sumele forfetare și procedura pentru școli

Sumele dublate pentru naveta elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor trebui acordate de către școli din această lună, în avans pentru luna decembrie, dacă vor…
Vezi articolul

VIDEO Transport gratuit pentru elevi, asigurat cu presiune pe autoritățile locale, dar și ore de siguranță online, cabinete în toate școlile și minimum un asistent social în fiecare localitate – propuneri făcute de copii într-o “Ședință de guvern” dedicată lor, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor

Transportul elevilor să fie în mod real gratuit, iar presiunile asupra autorităților locale să crească pentru a elimina amânările existente – aceasta este una dintre propunerile formulate de elevi sub…
Vezi articolul

Banii pentru naveta la școală vor fi dați elevilor în avans, pe 25-28 ale lunii pentru luna următoare, fără niciun document justificativ, conform unui draft de ordin de ministru cu noua metodologie de decontare / Elevii trebuie să depună lună de lună cerere pentru bani. Tabel cu sumele în funcție de distanță

Banii de transport pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care este școala vor fi acordați lunar între 25-28 ale lunii, pentru luna următoare, pe baza…
Vezi articolul

Senatorul USR Ștefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca de “o mârșăvie fără seamăn” în cazul ordonanțelor pentru decontarea navetei elevilor, după ce aceasta “decide să dea un alt OUG care să ‘repare’ OUG 50 al celebrului Cîmpeanu”

Senatorul USR Ștefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca, ministrul Educației, că “este prost informată de aparatul lăsat în urmă de dl. Cîmpeanu (sau chiar nu înțelege consecințele) și… face…
Vezi articolul

Transportul gratuit al elevilor, discutat la Guvern cu reprezentanții elevilor. Robert Avram, CNE: Premierul și-a asumat constituirea unui comitet interministerial coordonat de la nivelul cancelariei, cel mai probabil, dar cu implicarea dumnealui, în așa fel încât până la finalul anului calendaristic să avem deja o soluție pe termen lung, care va fi subvenția

„Pe termen scurt, se va merge pe acea ordonanță de urgență cu suma forfetară: 60 de lei pentru primii 3 km, 6 lei pentru următorii km, cu posibilitate de dublare”,…
Vezi articolul

Peste 130 de mii de elevi navetiști lăsați fără bani de transport la școală pe o schemă paralelă cu Legea: „Aloo, domnișoară, ai cumva pregătire juridică? Vom vedea cine are dreptate” – răbufnea Cîmpeanu în 2021 spre o elevă care îi spunea că se va ajunge exact în situația din prezent

Fostul ministru al Educației lasă fără transport gratuit peste 130 de mii de elevi care fac naveta între localitatea de domiciliul și cea în care merg la școală. Deși Sorin…
Vezi articolul

Asociațiile elevilor, după o întâlnire la Guvern cu reprezentanții mai multor ministere pe tema navetei la școală: Refuzăm compromisuri în respectarea legii și solicităm retragerea proiectului de OUG pentru transportul elevilor

Mai multe asociații ale elevilor solicită Ministerului Educației retragerea proiectului de ordonanță de urgență prin care sumele forfetare pentru navetă vor fi majorate, potrivit unui comunicat de presă. Asociația Elevilor…
Vezi articolul

Creșterea sumelor acordate elevilor navetiști, mențiunea că alocația forfetară nu e impozabilă, decontarea unor călătorii și pentru elevii cazați la internat – printre propunerile admise la consultările de joi pe proiectul ordonanței de urgență privind transportul elevilor, anunță Sorin Cîmpeanu

Creșterea sumei pentru transportul elevilor navetiști și dublarea alocației forfetare pentru transport, despre care Edupedu.ro a scris joi, sunt două dintr-un total de șapte propuneri pe care ministrul Educației, Sorin…
Vezi articolul
Scandalul plagiatului ministrului Cîmpeanu

Președintele Consiliului Național al Elevilor: Soluția pentru transportul elevilor nu este cea cu alocația forfetară, propusă de Ministerul Educației, soluția este subvenționarea – elevul merge cu carnetul vizat și are gratuitate / O să cerem o discuție cu premierul

Proiectul de ordonanță de urgență privind transportul elevilor a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc luni dimineața la Ministerul…
Vezi articolul

Consultare publică online pe tema proiectului de ordonanță ce prevede o sumă forfetară pentru transportul elevilor, anunțată de Ministerul Educației pentru joi / Documentul fusese criticat de elevi și ar fi trebuit să fie discutat luni, în Comisia de Dialog Social

Ministerul Educației a anunțat, luni, că va organiza o consultare publică în format online pe tema proiectului de Ordonanță de Urgență ce prevede introducerea unei sume forfetare pentru decontarea transportului…
Vezi articolul

Proiectul ministerului privind sumele forfetare pentru transportul elevilor “nu e soluția ideală”, spune Consiliul Elevilor, care arată abonamente cu preț dublu față de sumele ce pot fi decontate. UPDATE CNE: Ministerul a eliminat de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social tema transportului elevilor

Proiectul de ordonanță de urgență ce prevede o alocație forfetară pentru transportul elevilor “nu este soluția ideală”, iar Consiliul Național al Elevilor (CNE) va prezenta abonamente primite de la mai…
Vezi articolul

Încă un atac PSD la adresa ministrului Educației. Deputat: Ministerul “nu s-a deranjat să propună o hotărâre de guvern” pentru transportul elevilor, situație care riscă “să se adauge listei de nemulțumiri față de Sorin Cîmpeanu” / PSD dorește “dezbatere cât mai amplă” pe legile educației în Parlament / Premierul declara recent că “parcursul de aprobare nu va fi foarte lung”

“Lista de nemulțumiri față de Sorin Cîmpeanu” este invocată de deputatul Lucian Lungoci, reprezentant PSD – partenerul de guvernare al PNL, partidul premierului Nicolae Ciucă și al ministrului Educației –…
Vezi articolul

Premierul Ciucă pasează la consiliile județene și Ministerul Educației problema transportului elevilor care nu poate fi decontat: Vor găsi o soluție până la sfârșitul lunii septembrie

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și Ministerul Educației “vor găsi o soluție până la sfârșitul lunii septembrie”, spune premierul Nicolae Ciucă în privința transportului elevilor care, în…
Vezi articolul

CCR invocă înțelesul dreptului la învățătură și folosirea banilor din bugete locale pentru transportul elevilor, ca motiv pentru respingerea sesizării USR privind legea bugetului de stat pe 2022 / Legea a fost promulgată de președintele Iohannis

CCR a publicat, marți, motivele pentru care a decis că Legea bugetului de stat pe 2022 este constituțională, prin respingerea sesizării USR, explicând și de ce a respins, pe lângă…
Vezi articolul

Orban către ministrul de interne: Fără milă și controale la maximum la transportul elevilor! Nu e acceptabil să îngrămădești copiii în niște mijloace de transport în care să fie adulți care nu respectă regulile și șoferii să nu zică nimic

Premierul Ludovic Orban a cerut controale și sancțiuni drastice pentru firmele de transport care nu respectă normele sanitare la transportul elevilor spre și dinspre școală. “Fără milă și controale la…
Vezi articolul

Elevii navetiști spun că gratuitatea pe transport nu se aplică peste tot și că tarifele au crescut în această perioadă a examenelor. CNE cere Parlamentului să modifice OUG privind transportul gratuit

Consiliul Național al Elevilor cere parlamentului modificarea Ordonanței guvernului care asigură transportul gratuit pentru elevi, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Organizația publică în sprijinul demersului său un sondaj la…
Vezi articolul